characters characters

Cinci feluri in care propria copilarie iti influenteaza rolul de parinte

Propus de: SuntParinte.ro   |   06 august 2019    |   3145 vizualizări

Varsta: 18 ani +.

propria copilarie si rolul de parinte
Specialistii in domeniul atasamentului ne spun ca cel mai puternic predictor cu privire la ce fel de parinti vom deveni este cat de bine am reusit sa facem pace cu propria noastra copilarie. Cei mai multi parinti isi dau seama ca propria copilarie le influenteaza rolul de parinte cand se surprind avand aceleasi reactii ca propriii parinti, desi si-au promis sa nu le repete greselile.

Citeste si:

Parenting-ul inconstient: ce inseamna si cum il poti depasi

De ce relatia cu copilul tau depinde de relatia cu propriii tai parinti


A-ti intelege mai bine propria copilarie nu inseamna a-ti invinovati parintii pentru ca te-au traumatizat sau nu te-au iubit destul. Toti oamenii vor face greseli, indiferent daca e vorba de rolul de parinte sau de alt rol social. Pornind de la ideea ca toti parintii fac tot ce le sta in putinta pentru copiii lor, putem sa constientizam felul in care propria copilarie ne influenteaza deciziile in calitate de parinte, pentru a fi parinti cat mai buni la randul nostru.

Lisa Firestone, doctor in psihologie si terapeut, scoate in evidenta cinci feluri in care propria copilarie ne influenteaza rolul de parinte:

Imitarea. Imitam in mod constient comportamentele pe care parintii nostri le-au avut fata de noi, atunci cand le consideram benefice. De exemplu, daca parintii nostri obisnuiau sa iasa la plimbare cu noi in fiecare duminica dimineata, cream si noi acest ritual in familia noastra. Alteori putem imita comportamente ale parintilor fara sa vrem, desi stim ca ne-au afectat atunci cand eram mici. De exemplu, alegem sa ne distantam emotional de copil daca acesta nu ne asculta si ne amintim ca acelasi lucru il faceau si parintii nostri. Imitarea propriilor parinti devine periculoasa atunci cand imitam comportamente violente. De exemplu, multi parinti care aleg sa isi pedepseasca copiii prin violenta fizica sau verbala au fost la randul lor loviti de parinti si declara convinsi ca „Asa am fost crescut si eu si am ajuns bine.”, desi exista numeroase studii care arata efectele negative ale violentei asupra copiilor.

Reactiile opuse. Partea opusa a imitarii consta in a cauta sa actionam total diferit fata de cum s-au comportat parintii cu noi. Daca de exemplu parintii obisnuiau sa fie foarte stricti si sa sanctioneze de fiecare data incalcarea regulilor, reactia opusa ar putea insemna in prezent, dam prea multa libertate copilului si nu il invatam sa isi asume responsabilitatea pentru propriile greseli. Alegem sa actionam opus propriilor parinti pentru ca stim cum am fost afectati de alegerile acestora atunci cand eram la randul nostru copii. Dar acest lucru nu inseamna ca reactionam adecvat la nevoile copilului nostru si ca ii oferim ce are nevoie din partea noastra.

Proiectia. In psihologie, proiectia este definita ca un mecanism de aparare prin care atribuim altor persoane propriile noastre emotii, calitati sau convingeri. In relatia parinte-copil, proiectia apare atunci cand parintele considera ca o anumita situatie trezeste in copilul lui aceleasi emotii pe care le-a trait parintele in propria copilarie. De exemplu, daca atunci cand eram copii ne-am simtit deseori nesiguri sau speriati, plecam de la premisa ca si copilul nostru se simte la fel si trebuie protejat de o multime de lucruri si situatii. In realitate insa, copiii nostri pot fi foarte diferiti de noi si este nevoie sa invatam sa le observam reactiile si sa le intelegem comportamentele. Proiectia sta la baza situatiilor in care parintele il preseaza pe copil sa aleaga o anumita cariera (indeplinind visurile parintilor) sau in care se asteapta sa aiba performante ridicate intr-un anumit domeniu, doar pentru ca parintele este talentat in acel domeniu.

Reactii emotionale exagerate. Situatiile in care reactionam exagerat la comportamentele copilului sunt cele pe care ar trebui sa le analizam cel mai sincer, pentru a deveni parinti mai buni. Atunci cand te infurie sau te sperie excesiv comportamentul copilului tau sau cand te surprinzi criticandu-l excesiv si rautacios, este momentul sa iei o pauza si sa te gandesti la situatii din propria copilarie in care propriii tai parinti au avut astfel de reactii sau la momente din copilarie cand te-ai simtit excesiv de furios, speriat sau rautacios fata de cei din jur. Asemenea reactii disproportionate sunt de cele mai multe ori reactii involuntare, pe care le-am interiorizat fara a le analiza sau fara a le intelege.

Vocea interioara extrem de critica. Nesigurantele, temerile si tendintele de autosabotaj se dezvaluie cu adevarat atunci cand devenim parinti, din mai multe motive. Noutatea experientei, responsabilitatea imensa pe care ne-am asumat-o si asteptarile pe care cei din jur le au fata de noi sunt o parte din motivele pentru care anxietatea poate creste semnificativ in primii ani dupa nasterea copilului. O alta cauza pentru care devenim nesiguri in calitate de parinte consta in propria voce critica interioara. Se spune ca felul in care vorbim copiilor devine propria lor voce interioara. Cu alte cuvinte, felul in care parintii nostri ne-au vorbit a devenit vocea noastra interioara.

Majoritatea dintre noi am crescut cu o voce interioara care nu ofera sprijin, ci critica, si care ne indeamna deseori catre alegeri mai putin fericite. In momentele de stres (de exemplu, cand ai facut o greseala sau ai avut un esec), indreapta-ti atentia catre gandurile despre propria ta performanta. Iti spui ca „Nu pot sa cred ca iar am gresit!” sau „Nu o sa reusesc niciodata!” sau „Trebuie doar sa invat din aceasta experienta, pentru ca data viitoare sa reusesc.”? Propria voce interioara influenteaza atat de mult experienta de parinte incat un incident minor (cand copilul refuza un fel de mancare, de exemplu) devine un motiv de conflict sau stres major in relatia parinte-copil (deoarece parintele isi spune in aceasta situatie „Nu sunt in stare sa il conving sa manance!”).

Este important sa acordam atentie propriei voci critice atunci cand devenim parinti, pentru ca ne poate dicta reactiile fata de copil si, in timp, ne poate indeparta emotional de acesta.

Atunci cand reusim sa identificam situatii in care propria copilarie ne afecteaza relatia cu copilul, scadem riscul neglijentei emotionale a copilului nostru si crestem sansele ca experienta de parinte sa fie una satisfacatoare.


*Sursa foto: Freepik.com

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe