characters characters

Metode de predare prin care profesorii pot mentine atentia copiilor in clasa

Propus de: SuntParinte.ro   |   21 februarie 2018    |   74777 vizualizări

Varsta: 6 - 11 ani.

metode de predare
Se spune ca elevii care sunt atenti la lectie in clasa au invatat pe jumatate lectia. Atentia este cu siguranta esentiala pentru invatarea eficienta, iar cadrele didactice sunt puse in situatia de a gasi noi si noi metode prin care sa mentina copiii atenti la lectie.

Si parintii au uneori nevoie de putin ajutor pentru a mentine atentia copiilor la lectii sau la o activitate de invatare, deoarece nu doar in clasa are loc invatarea, ci si acasa ori in alte situatii. Asadar, fie ca esti parinte, fie ca esti cadru didactic, poti sa gasesti metode utile prin care atentia copiilor poate fi mentinuta mai mult timp asupra invatarii.

Citeste si alte materiale despre acest subiect:


Metode de memorare rapida


Metode eficiente de invatare

Iata cateva metode de predare pe care profesorii din alte tari le folosesc pentru a se asigura ca au atentia copiilor:

Metoda 10:2. Ideea este simpla: dupa 10 minute de predare, copiilor li se ofera 2 minute in care sa se gandeasca la informatiile predate, sa puna intrebari referitoare la lectie si sa ofere sau sa gaseasca raspunsuri. Profesorul poate folosi cele doua minute pentru a asculta ideile si intrebarile copiilor sau pentru a adresa el intrebari cu privire la ce a predat.

Gasiti greselile. Pentru a activa atentia copiilor si implicarea lor in activitatea din clasa, profesorul scrie pe tabla un text in care strecoara cateva greseli. Copiii sunt apoi impartiti in echipe de cate 3 sau 4 si fiecare echipa trebuie sa gaseasca greselile cat mai repede. Cand o echipa anunta ca a terminat, profesorul mai lasa un minut sau doua si restul echipelor sa lucreze. Apoi cere fiecarui reprezentant al unei echipe sa ridice mana, indicand cu degetele ridicate numarul greselilor gasite. Echipa care a gasit cel mai mare numar de greseli va explica pe rand fiecare eroare identificata. Restul copiiilor pot interveni cu contraargumente sau cu propriile descoperiri.

Tombola intrebarilor. Intr-un bol sunt adunate betisoare cu numele fiecarui copil din clasa. Profesorul incepe o sesiune de intrebari tragand la sorti cate un betisor. Copiii vor fi atenti pentru ca activitatea presupune un nivel relativ de suspans. Este important ca intrebarile sa fie usoare, astfel incat oricare copil este extras, sa stie sa raspunda.

Descopera cuvantul. La inceputul lectiei, profesorul scrie pe tabla titlul lectiei sau un concept important din lectie amestecand literele cuvintelor, astfel incat copiii sa fie nevoiti sa le rearanjeze in ordinea potrivita si sa descopere cuvantul sau expresia respectiva. Tehnica poate fi folosita si in mijlocul lectiei, inainte de a introduce un concept sau o informatie importanta.

Sesiune de intrebari fulger. Dupa predarea unei parti din lectii, copiii sunt rugati sa raspunda in scris, cat mai repede, la cateva intrebari despre informatiile care tocmai au fost predate.

Metoda 3.2.1 este folosita pentru a sumariza lectia predata. Aceasta metoda este foarte utila atat pentru elevi, cat si pentru profesor. Elevilor li se cere sa noteze pe hartie 3 lucruri pe care le-au invatat pe parcursul lectiei, 2 lucruri interesante pe care le-au aflat si o intrebare pe care o au. Apoi, elevii fac  schimb de foi intre ei si isi raspund unii altora la intrebari.

Alte recomandari 

Inainte de a le cere sa raspunda la intrebare, este bine ca elevii sa aiba 5-10 secunde timp pentru a se gandi la raspuns. Unii copii sunt mai rapizi in gandire, in timp ce altii sunt mai lenti, de aceea e important sa li se ofere timpul de care au nevoie.

Integrarea miscarii in cadrul lectiilor. Miscarea face bine atat corpului, cat si atentiei si memoriei copiilor. In functie de varsta copiilor, acestia pot lua o pauza in timpul orei pentru a misca din maini si din picioare, a aplauda sau pur si simplu pentru a-si intinde bratele si picioarele.

Oferirea de feedback frecvent si eficient. Feedback-ul adecvat este o parte esentiala a procesului de invatare si de evaluare. Atunci cand e oferit intr-un mod constructiv, are rolul de a-i mentine pe elevi motivati sa progreseze si sa reuseasca.

Punerea la dispozitie a unor produse educationale online capabile sa transforme invatarea intr-o activitate placuta. ScoalaIntuitext.ro, ExamenulTau.ro sunt platforme care revolutioneaza deprinderea si fixarea de notiuni, exersarea si evaluarea. 

Umorul, surprizele sau schimbarile de registru sunt la fel de eficiente cand e vorba de atragerea atentiei copiilor. Iar modalitatile prin care copiii pot participa activ la lectie sunt intotdeauna armele sigure impotriva distragerii atentiei acestora.


*Sursa foto: Pixabay.com

Comentează:
3 comentarii

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu
  • Sunt Parinte
    Sunt Parinte    28.02.2018 - 10:34
    @Niculai Iosefina Antoneta: Este un punct de vedere foarte util, mulțumim pentru comentariu. Vom pregăti un material și pe această temă :)
  • Mara Andreescu
    Mara Andreescu    28.02.2018 - 10:31
    Cu siguranță jocurile sunt cele mai eficiente, însă nu toate cadrele didactice sunt dispuse să le folosească frecvent și de obicei sunt mai ușor de integrat în clasă pentru exersarea cunoștințelor, mai dificil pentru predare.Când folosim jocuri pentru a preda informații noi, este nevoie de un nivel mai ridicat de creativitate și flexibilitate :).
  • Fără foto
    Niculai Iosefina Antoneta    27.02.2018 - 13:55
    Legat de problema atentiei la toate categoriile de varsta as avea urmatoarele observatii de facut.Cred ca indiferent de varsta ,,jocul creativ ''este o solutie.De ce spun acest lucru deoarece din spectator devii participant si atunci deprinderea se va face treptat si pe nesimtite.Nu ne vom mai situa in categoria monolog ci intram in categoria dialog.Sper sa ajute.Este doar un punct de vedere.

Citeste si alte articole din aceasta tema

  • Cum invata copiii perseverenta
    Cum invata copiii perseverenta
    26 octombrie 2022   

    Perseverenta si capacitatea de a depune efort in mod consecvent sunt abilitati mai importante decat inteligenta si talentul cand vine vorba de succes pe termen lung. Cum le putem dezvolta la copii?

  • Pauza de miscare
    Pauza de miscare - cum poate invata copilul tau mai eficient
    22 august 2022   

    Atentia voluntara a copiilor (si a adultilor, de altfel) este limitata si are nevoie de exercitiu pentru a se imbunatati. Cand copiii au dificultati in a se concentra asupra lectiilor sau temelor, o pauza de miscare poate fi de ajutor. Iata cum.

  • Lipsa de atentie la copii
    7 cauze frecvente ale lipsei de atentie la copii
    11 mai 2022   

    7 motive frecvente pentru care copiii au probleme de atentie la scoala sau in activitatile de invatare.

Mai multe