characters characters

Conexiunea emotionala parinte copil

Patru pasi necesari pentru o relatie apropiata parinte-copil

Propus de: SuntParinte.ro   |   27 februarie 2023    |   796 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani, 18 ani +, 0 - 3 ani.

conexiunea emotionala parinte copil
Toti parintii isi doresc sa se simta apropiati de copiii lor. Pentru multi parinti insa, apropierea emotionala inseamna doar sentimentul de a iubi si proteja copilul. Insa pentru ca relatia sa fie cu adevarat apropiata, mai este nevoie de ceva: de acceptarea si validarea emotionala. Doar astfel poti cu adevarat sa te simti conectat emotional fata de copilul tau. 

Citeste si:

Cum iti dai seama ca te "lupti" cu emotiile copilului tau


Siguranta emotionala in familie


Patru pasi prin care cresti conexiunea emotionala cu copilul tau


Apropierea emotionala, in orice relatie, inseamna nu doar iubire si grija fata de celalalt, ci si acceptarea, cunoasterea si intelegerea emotiilor celuilalt. In lipsa acestora, relatia poate deveni distanta, iar comunicarea dificila. De altfel, multe cazuri de instrainare dintre parinti si copii au la baza respingerea emotiilor sau alegerilor copiilor.


De ce este importanta acceptarea si validarea emotiilor copiilor nostri pentru ca acestia sa se simta apropiati de noi? Atasamentul sigur dintre parinte si copil presupune siguranta emotionala - sentimentul ca, indiferent de gandurile si emotiile sale, copilul este iubit, sprijinit si acceptat de catre parinti. Acest lucru presupune ca, atunci cand copilul isi exprima o emotie sau o idee, parintele sa fie curios sa o inteleaga, sa o accepte si sa ii vada relevanta. Acest lucru nu inseamna ca emotiile si ideile copiilor sa ghideze deciziile parintilor de fiecare data, ci doar sa aiba un spatiu in care sa fie auzite si acceptate.

Lawrence Cohen, autor al cartii Playful Parenting, arata ca exista 4 pasi esentiali in crearea unei legaturi emotionale puternice dintre parinte si copil.

1. Observa emotiile si sentimentele copilului tau

Chiar si in primul an de viata, cand acorzi atentie reactiilor si starilor bebelusului tau, pui bazele atasamentului sigur dintre tine si acesta.


2. Reflecta emotiile si sentimentele copilului tau

In relatie cu parintii, copiii invata sa asocieze stari emotionale cu expresii si cuvinte, invata ca propriile trairi si reactii sunt normale si invata sa le acorde importanta si, in timp, sa le gestioneze. A reflecta emotiile copilului nu inseamna insa a le prelua sau a le simti la randul tau cu aceeasi intensitate, ci doar a le oglindi - astfel incat copilul sa vada ca le-ai observat si ca le acorzi importanta.

 
3. Accepta emotiile si sentimentele copilului tau

Acesta este poate cel mai dificil pas pentru parinti. Tristetea, furia sau teama celor mici sunt emotii pe care majoritatea parintilor le gasesc dificil de suportat. De aceea, tendinta parintilor este sa consoleze, sa opreasca sau chiar sa pedepseasca aceste emotii cand apar la copiii lor. 

Daca privesti insa emotiile ca pe un proces natural, care tinde sa se incheie in mod sanatos o data ce sunt exprimate, iti poti creste toleranta fata de emotiile acestuia. 


4. Ramai alaturi de copilul tau cand trece prin emotii si sentimente dificile 

Acest lucru nu inseamna sa il ajuti sa se simta mai bine mai repede, ci doar sa ii arati ca esti aproape, ca sursa de calm, blandete si atentie. Astfel, copilul nu se simte singur si coplesit de emotii.

A avea o legatura emotionala apropiata cu copiii nostri inseamna a deveni din ce in ce mai capabili sa fim vulnerabili - sa ne acceptam propriile emotii, dar si sa acceptam emotiile celor mici.


In final, un ultim argument pentru care conexiunea emotionala inseamna cunoasterea si acceptarea emotiilor celuilalt. Gandeste-te la o relatie de prietenie sau la relatia ta de cuplu. Aceste relatii sunt apropiate si sigure atunci cand simti ca cealalta persoana te cunoaste si te intelege, cand esti liber sa te exprimi si cand te simti apreciat. Aceleasi nevoi sunt prezente si la copilul tau, iar familia este primul loc in care acestea pot fi indeplinite.


*Sursa foto: Freepik.com

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe