characters characters

Relatiile sociale in invatarea online

Propus de: SuntParinte.ro   |   06 noiembrie 2020    |   2132 vizualizări

Varsta: 6 - 11 ani, 11 - 15 ani, 15 - 18 ani.

relatiile sociale si invatarea online
Scoala online ne-a invatat pe toti, parinti, copii si profesori o multime de lucruri despre educatie, relatia cu propriii copii, responsabilitatile cadrelor didactice si felul in care gestionam stresul cel mai bine. Schimbarile la care a trebuit si trebuie in continuare sa ne adaptam sunt majore, iar efortul tuturor este de lunga durata. Ne este util sa stim care sunt factorii care ii ajuta pe copii sa invete mai bine si sa punem accentul pe acestia chiar si in invatarea online. Relatiile sociale pozitive reprezinta unul dintre acesti factori. Iata cum putem compensa lipsa interactiunii reale dintre copii si profesori in perioada invatarii online.

Citeste si:

Relatia profesor elevi – factorul esential al invatarii eficiente

Cum se pot simti copiii in siguranta in sala de clasa


De ce sunt importante relatiile sociale pozitive in invatare?


Consolideaza motivatia pentru invatare

Cand copiii au relatii sociale armonioase cu persoanele cu care invata (cadre didactice si ceilalti copii din clasa), sunt mai motivati sa invete. De exemplu, cand un profesor lauda efortul copilului sau scoate in evidenta o abilitate a acestuia, copilul simte emotii pozitive (mandrie, siguranta, incredere, calm sau bucurie). Pentru ca aceste emotii sunt placute, copilul va fi motivat sa le traiasca din nou si, implicit, sa depuna efort in invatare. Acest fenomen este universal valabil la orice varsta – toti avem nevoie sa fim apreciati pentru munca depusa si sa ne simtim acceptati de cei din jur.

Incurajeaza comportamentele pozitive si cooperarea

Cand descoperim ca putem avea relatii sociale pozitive cu cei din jur, incercam sa le mentinem. Copiii se poarta frumos daca cei din jur se poarta frumos (cu exceptia momentelor in care trec prin emotii intense, pe care nu le pot gestiona inca). Mai ales la varste mici, copiii imita comportamentele celor din jur, in special ale adultilor. Asadar, cadrele didactice si parintii au un rol esential in acest sens, ei fiind cei care „dau tonul” si il mentin in interactiunea cu copiii. Acest lucru inseamna ca daca vrem sa ii invatam pe copii un comportament social adecvat, este nevoie sa incepem prin a-l adopta noi insine mai intai.

Creeaza sentimentul sigurantei emotionale

Copiii (si adultii) care nu au parte de relatii sociale pozitive traiesc in frica de a fi respinsi, criticati, umiliti, exclusi sau ridiculizati. Aceste frici afecteaza in mod direct capacitatea copiilor de a fi atenti, de a intelege si de a memora informatii noi. Nu este nevoie de situatii extreme pentru ca aceste frici sa apara in randul copiilor, ci este de ajuns ca interactiunile dintre copii si profesori sa fie in mare parte reci, bazate pe autoritate si control sau sa includa forme subtile de violenta verbala (ironii, glume rautacioase etc.).

Cum indeplinim nevoile sociale ale copiilor in perioada de invatare online?

Atat parintii, cat si cadrele didactice pot sa ii ajute pe copii sa mentina comunicarea cu prietenii si colegii, astfel incat invatarea online sa nu ii afecteze atat de mult din punct de vedere socio-emotional.

Iata cateva idei utile:

  • Cadrele didactice pot oferi copiilor ocazia la inceputul lectiilor online sa spuna cateva cuvinte despre cum se simt.
  • Cadrele didactice pot organiza intalniri online cu intreaga clasa in care copiii sa interactioneze mai mult (jocuri, proiecte comune – de exemplu se pot filma cantand impreuna).
  • Orele de dezvoltare personala si dirigentie pot fi organizate online astfel incat copiii sa poata vorbi despre emotii si relatii sociale. Jocurile care incurajeaza relatiile armonioase dintre copii pot fi adaptate si online (de exemplu, jocul “Ce imi place la tine”).
  • Cadrele didactice pentru clasele de gimnaziu si liceu pot da proiecte de grup, pe care copiii sa le realizeze online impreuna.
  • Parintii pot incuraja copiii sa comunice online sau la telefon frecvent cu cei mai buni prieteni.


*Sursa foto: Freepik.com

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe