characters characters

Inteligenta emotionala a copilului - recomandari pentru parinti

10 modalitati prin care parintii incurajeaza inteligenta emotionala copiilor

Propus de: SuntParinte.ro   |   15 iunie 2016    |   3512 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani, 6 - 11 ani, 11 - 15 ani.

inteligenta emotionala recomandari
Daca ai putea alege un set de calitati cu care sa iti inzestrezi copilul pentru a face o lume mai buna, despre ce abilitati ar fi vorba? Cu siguranta te-ai gandit la „inteligenta” sau poate la „sociabilitate”. Alaturate, aceste doua concepte formeaza ceea ce se numeste „inteligenta socio-emotionala”.

Aceasta inseamna a fi capabil sa recunosti si sa gestionezi atat propriile emotii, cat si cele ale altor persoane, precum si sa intelegi ceea ce simt ceilalti. Centrii din creier responsabili de producerea emotiilor se afla foarte aproape de zonele implicate in invatarea cognitiva, astfel ca nu e de mirare faptul ca tot mai multi specialisti se arata interesati sa invete parintii si copiii sa isi dezvolte abilitatile socio-emotionale.

Un studiu realizat recent arata ca ca acei copii considerati de catre educatori drept competenti din punct de vedere social la varsta prescolara au rezultate mai bune la maturitate: la varsta de 25 de ani cei mai multi dintre ei terminasera cu bine liceul, aveau o slujba cu norma intreaga si cu mai putine cazuri de infractionalitate, fata de copiii descrisi ca fiind lipsiti de sociabilitate.

Astfel, pentru ca nu putem sa alegem ce temperament va avea copilul nostru sau ce tip de personalitate, e bine de stiut faptul ca acestea se pot modela, indiferent cum ar fi ele. Cum anume? Specialistii recomanda urmatoarele:

Atentie la ce spui si cum spui.

Cuvintele definesc realitatea. Copiii nu isi vor aminti intotdeauna cuvintele pe care le-am folosit, insa isi vor aminti cum anume i-au facut sa se simta. Pentru cei mici, parintele este tot ce e mai bun din lume, modelul real, iar atunci cand copilul te percepe critic, va dezvolta o perspectiva defensiva de a vedea lumea si se va astepta sa fie criticat frecvent de cei din jur.

Modeleaza imperfectiunea.

A-ti accepta imperfectiunea inseamna a-i ajuta pe copii sa se accepte asa cum sunt. Permite-i sa greseasca, discuta cu el despre acestea, fii recunoscator pentru legatura pe care o ai cu el. A-l ajuta pe copil sa se accepte asa cum este nu inseamna insa a-i impiedica evolutia. Desigur ca in acelasi timp, il poti incuraja pe copil sa isi imbunatateasca abilitatile.

Transforma bunatatea intr-o prioritate.

Multi parinti pun accentul pe importanta performantei scolare sau de alt fel. Mai ales in societatea noastra, bunatatea poate fi privita ca slabiciune. Insa bunatatea influenteaza competenta sociala, relatiile si interactiunile pe care le are copilul tau. Ajutandu-l sa inteleaga perspectiva altor oameni si incurajand empatia, il vei invata sa fie bun cu cei din jur. A le spune sa fie buni e un lucru, insa a le permite sa te vada bun cu tine insuti, bun cu oamenii pe care ii cunosti, cu strainii, aceasta este magia.

Invata-l cum sa asculte.

A asculta cu adevarat inseamna a-ti arata afectiunea fata de persoana respectiva. Cauta sa intelegi intotdeauna ceea ce iti spune si foloseste reformulari pentru a te asigura ca ai inteles bine. Apoi repeta exercitiul impreuna cu copilul tau, invatandu-l cum sa asculte.

Asculta chiar daca nu esti de acord.

A fi capabil sa negociezi diferite puncte de vedere este o parte importanta pentru a-ti mentine relatiile si a pastra simtul sinelui in aceste relatii cu persoane diferite. Permite copilului sa nu fie de acord cu tine, fara a incerca sa ii schimbi modul in care gandeste. „Inteleg ceea ce spui, doar ca eu vad lucrurile intr-un mod diferit”. A intelege pe cineva nu inseamna a fi de acord cu acea persoana, ci a respecta dreptul ei la o opinie si dorinta de a mentine conexiunea si dialogul deschis.

Aminteste-ti de empatie.

Empatia este abilitatea de a intelege ceea ce simt alte persoane. Cea mai buna cale de a-i invata pe copii despre empatie este prin observatie. Fii atent la ceea ce simte, numeste emotia si asigura-te ca cel mic si-a dat seama ca ai inteles.

Impartaseste-ti sentimentele.

Multi parinti aleg sa ascunda sentimentele sau emotiile negative pe care le traiesc. Altii, dimpotriva, aleg sa il transforme pe copil intr-un confident care sa ii asculte si sa ii incurajeze. Este important pentru copilul tau sa vada felul in care faci fata sentimentelor si emotiilor puternice. De aceea, este esential sa inveti sa iti gestionezi emotiile in modalitati benefice. De exemplu, atunci cand esti furios, sa iei o pauza pentru a te calma, atunci cand esti trist sa iti acorzi odihna si liniste pentru a te reculege etc. Astfel, a arata emotiile si sentimentele tale copilului nu inseamna a-l impovara cu ele.

Relatia este critica.

A ramane conectat cu copilul tau este cea mai buna cale de a-l ajuta sa creasca echilibrat emotional. Daca vine sa se confeseze fiindca a gresit cu ceva, cauta sa te concentrezi pe ceea ce ai vrea sa dezvolti la copilul tau, la ceea ce ii lipseste si nu la greseala pe care a facut-o. Ajuta-l sa inteleaga cat de mult conteaza pentru tine increderea si adevarul, onestitatea si relatia dintre voi.

Evita sa ii ceri sa schimbi ceea ce simte.

Toate emotiile sunt bune si trebuie acceptate asa cum sunt. Ofera spatiu copilului sa isi exprime emotiile , fara a incerca sa le schimbi sau a vorbi despre ele. A permite emotiilor sa existe este cheia pentru a le lasa sa plece. Atunci cand se neaga existenta fricii, a rusinii sau a furiei, de exemplu, acestea vor deveni mai intense si mai pregnante. De aceea, parintilor li se recomanda sa nu spuna frecvent copiilor replici precum „Nu fii trist (a)!”sau „Fii vesel(a)!”. Copiii au nevoie sa traiasca toata gama de emotii, pentru ca in timp sa invete sa le gestioneze si sa poata avea incredere in ceea ce simt.

Explica ce rol au emotiile. Toate emotiile pe care le simtim ne pot ajuta sa luam decizii mai bune:

  • furia e un indiciu ca ceva nu este in regula si ne ofera energie pentru a indrepta lucrurile
  • tristetea ne face sa mergem cu un pas inapoi pentru o clipa, sa regandim lucrurile, sa ne reincarcam bateriile si sa ne vindecam
  • frica ne da energia si resursele de care avem nevoie pentru a lupta
  • ingrijorarea ne invata sa facem fata posibilelor amenintari
  • gelozia ne arata ca exista ceva foarte important pentru noi
  • invidia ne indica faptul ca nu ne-am valorificat potentialul la nivelul maxim

Prezenta emotiilor inseamna indicii despre ce anume avem nevoie pentru a gasi echilibrul. Incurajeaza-ti copilul sa isi cunoasca emotiile si sa devina constient de ele.


*Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/34547181@N00/8672849258/

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

  • 3 abilitati esentiale pentru rezilienta copiilor
    3 abilitati esentiale pentru rezilienta copiilor
    18 noiembrie 2024   

    Rezilienta este o super putere a copiilor care ii ajuta sa faca fata oricaror probleme in viata. Inca din primii ani de viata, ei se vad nevoiti sa rezolve probleme, sa isi gestioneze emotiile si sa isi asume riscuri, de aceea, e important sa incerci ca parinte sa iti ajuti copilul sa isi dezvolte cat de timpuriu rezilienta.

  • De ce este necesara tristetea
    De ce este necesara tristetea
    06 noiembrie 2024   

    Desi traim intr-o lume in care se promoveaza succesul, iar multi copii cauta doar sa obtina beneficii materiale, in realitate, tristetea este cea pe care o simtim cel mai des, iar asta nu este un lucru rau. Atat adultii, cat si copiii au nevoie sa simta din cand in cand tristetea ca si emotie.

  • Tehnica 5-4-3-2-1 pentru copii
    Tehnica 5-4-3-2-1 pentru copii
    01 noiembrie 2024   

    In momentele in care suntem tensionati, mintea noastra isi imagineaza cele mai rele scenarii ceea ce ne acutizeaza starea de rau pe care o simtim. Totusi, exista exercitii simple care ne pot ajuta sa ne recastigam controlul asupra propriilor ganduri.

Mai multe