characters characters

Cum cresti un copil responsabil

Libertatea si responsabilitatea sunt strans legate

Propus de: SuntParinte.ro   |   12 iulie 2019    |   3635 vizualizări

Varsta: 6 - 11 ani, 11 - 15 ani.

copilul responsabil
Un copil responsabil nu este copilul care face mereu ce i se cere, ci acela care stie ca e important sa actioneze astfel incat sa fie multumit si (uneori) mandru de actiunile sale. Cum putem creste copii responsabili fara sa ii cicalim sau fara sa ii criticam? Exista o modalitate mai simpla, dar cel mai probabil, va fi nevoie sa iti schimbi perspectiva asupra a ceea ce inseamna responsabilitatea de fapt.

Citeste si:

Locul intern al controlului sau cum cresti un copil responsabil

Cum ii invatam pe copii sa isi asume responsabilitatea pentru greseli


Cum cresti un copil responsabil


Schimba-ti perspectiva asupra responsabilitatii

Majoritatea adultilor si copiilor se pot simti vinovati sau criticati atunci cand aud mesajul "Asuma-ti responsabilitatea!" sau "Trebuie sa fii mai responsabil". Insa a fi responsabil implica, in esenta, a fi liber. Asumarea responsabilitatii inseamna ca suntem liberi sa decidem cum vom actiona, pentru ca ne asumam raspunderea pentru consecintele actiunilor noastre. Invatandu-i pe copii ca responsabilitatea inseamna de fapt libertate, le oferim o imagine pozitiva asupra acesteia, fara sa incurajam vinovatia sau critica excesiva.

Un copil care invata ca rezultatele scolare pe care le obtine depind doar de eforturile lui, pe care le poate organiza asa cum crede ca este mai bine, este un copil care va fi mai motivat sa invete. Cand copiii primesc un oarecare grad de libertate privind actiunile lor, simt ca au control asupra "proiectului" de care se ocupa. Iar sentimentul de control este unul dintre lucrurile de care avem nevoie pentru o stare de bine emotionala. Pe termen lung, copiii care invata ca responsabilitatea inseamna libertate vor fi bucurosi sa se maturizeze si sa se ocupe cu entuziasm de "proiectul"vietii lor.


Desigur, la varste mici (si chiar si in adolescenta), copiii vor avea nevoie de sprijin si orientare din cand in cand, parintele fiind cel care poate oferi sprijin sau un impuls, daca e nevoie. 


Lasa-l pe copil sa te ajute.

Treburile casnice sunt o modalitate importanta prin care copiii si adolescentii invata responsabilitatea. Cel mai simplu este ca parintii sa permita copiilor sa ii ajute atunci cand cei mici isi ofera ajutorul. Majoritatea copiilor doresc sa isi ajute parintii la treburile casnice din nevoia emotionala de a fi aproape de acestia, dar si din nevoia de a deveni autonom.

Daca nu ai facut acest lucru la varste mici, iar copilul tau nu isi ofera ajutorul, este momentul sa il ceri. Este preferabil sa il incluzi pe copil in treburile casnice in mod natural ("Ma ajuti sa punem masa?"), fara sa apelezi la vinovatie sau rusine ("Nimeni nu ma ajuta in casa, vino sa pui masa macar!").


Lasa-l pe copil sa se confrunte cu consecintele propriilor actiuni

Una dintre cele mai dificile experiente ca parinte este sa iti vezi copilul suferind sau avand probleme. Este naturala tendinta de a-i apara pe copii de consecintele potential negative ale alegerilor lor, insa este bine sa nu ii protejam de orice consecinta negativa. Cand urmarile actiunilor sale nu ii pun in pericol sanatatea sau echilibrul emotional, copilul va avea de invatat de pe urma alegerilor sale mai putin inspirate. De exemplu, daca nu se pregateste suficient pentru un test, va lua o nota mica sau daca nu isi organizeaza timpul eficient, va intarzia la intalnirea cu prietenii, iar acestia ii vor reprosa lipsa de punctualitate.

Important este ca asemenea urmari neplacute sa fie insotite de concluzia "Nu o sa mai procedez astfel data viitoare.". Parintii pot ajuta in aceasta directie, discutand cu copilul calm si cu intelegere, aratand incredere in capacitatea sa de a invata din greseli.


Mai putine "predici", mai multa actiune

Stim cu totii deja: copiii invata din ceea ce vad ca fac parintii lor, nu din ceea ce parintii le spun (in mod repetat, insistent si iritant, de obicei :) ). De aceea, este mai simplu sa arati copilului tau, prin propriul comportament, ce inseamna responsabilitatea. La varste mici, poti sa ii explici de ce, de exemplu, este important sa iti ceri scuze pentru ca ai intarziat sau de ce este bine sa iti ajuti un prieten caruia i-ai promis ajutorul, chiar daca ai prefera, de exemplu, sa te joci cu copilul tau. La varste mai mari, copiii au de castigat daca isi observa parintii asumandu-si responsabilitatea pentru greseli (in familie sau la munca), pentru propria stare de sanatate (alegand un stil de viata mai sanatos) sau responsabilitatea fata de mediu si fata de comunitatea in care traiesc (prin actiuni ecologice sau caritabile, de exemplu).


Ideea de baza: ne simtim cel mai bine cand suntem responsabili

Ajuta-l pe copil sa invete cea mai importanta lectie legata de responsabilitate: ne ajuta sa ne simtim mai bine din punct de vedere emotional. Suntem fericiti atunci cand stim ca ne-am indeplinit responsabilitatile pe cat de bine am putut, chiar daca am sacrificat lucruri care ne-ar fi adus satisfactie pe termen scurt. Vorbeste cu copilul tau despre cum se simte atunci cand reuseste sa termine la timp un proiect, cand alege sa invete pentru un test in loc sa iasa in oras sau cand simte ca are control asupra propriilor decizii. Atrage-i atentia asupra faptului ca responsabilitatea este strans asociata cu multumirea, linistea sufleteasca si satisfactia personala.

Pe de alta parte, cand refuzam sa ne asumam responsabilitatea, apar comportamente de evitare care nu fac decat sa creasca nivelul de stres si anxietate. 

Toate aceste abordari functioneaza cel mai bine cand copilul are deja un nivel de incredere in sine optim si cand nu se simte descurajat sau deprimat. In aceste situatii, copiii si adolescentii au nevoie de mai mult sprijin pentru a-si dezvolta responsabilitatea, iar pe masura ce invata sa faca acest lucru, problemele emotionale tind sa dispara.


*Sursa: Freepik.com

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe