Copilul descurajat
Copilul nu isi face temele, rataceste manualele, caietele, stiloul… Il rogi sa isi adune lucurile, aduna unul, insa scapa doua… Il rogi sa-si puna papucii, gaseste doar unul. Cand nu reuseste ceva, se plange. Suna familiar? S-ar putea sa ai de-a face cu un copil descurajat. Un copil descurajat este un copil care in general nu incearca, iar atunci cand ii ceri ceva, iti arata neputinta.
Cum ajuti un copil descurajat?
Fie ca este la gradinita, fie ca este la scoala, un copil descurajat chiar are nevoie de ajutor. Dar cum sa-l ajuti astfel incat sa nu cazi in capcana de a face lucrurile in locul lui si astfel sa-i confirmi convingerea negativa ca el nu poate?
Usurandu-i sarcina. Si apoi lasandu-l sa o faca pe cont propriu. Astfel ii oferi experienta ca poate, ca se poate descurca, independent. Astfel prinde curajul sa mai incerce, sa mai faca lucruri. Betty Lou Bettner, psiholog adlerian, dadea un exemplu sugestiv in acest sens. Daca niciodata nu isi gaseste papucii, se poate face un raft special pe care sa scrie „papucii Georgianei”, eventual frumos decorat chiar de catre Georgiana. Insa de cautat, nu-i vei cauta tu. Copilul va face asta, dar sarcina este mult mai usoara. Sau, daca ii este dificil sa faca exercitiile din tema, puteti face impreuna un tabel cu notiunile de care are nevoie si il puteti lipi pe perete, ca reper vizual („Uite, ai schema cu timpurile verbului pe perete, poti sa-ti face tema uitandu-te pe aceasta schema”). Iti oferi sprijinul, ii arati ca sunteti o echipa, dar cu roluri delimitate, nu faci lucruri in locul lui.
Ofera-i ocazii de a experimenta succesul. Observa ce activitati ii plac copilului si in ce domenii ii este mai usor sa obtina rezultate (de regula, acestea coincid; de fapt, in acele arii are el inclinatii naturale). Da-i ocazia sa exerseze, sa se antreneze in acele domenii, astfel incat sa poata sa aiba experienta reusitei. Acest domeniu poate fi desenul, limbile straine sau orice altceva. Odata avuta experienta succesului, ii va fi mai usor si in alte domenii pentru ca va capata mai mult curaj si va sti deja ca este nevoie de efort in fata obstacolelor.
Ofera-i ocazia de a lua singur decizii. In platforma online ScoalaIntuitext.ro copilul tau poate imbraca rolul unui "manager". In shopul Griniria, fiecare copil isi poate cheltui "strategic" banii castigati din rezolvarea problemelor de matematica sau situatiilor ce presupun logica. Se va simti mai stapan pe sine cand va realiza ca detine mai multe cunostinte si ia deciziile potrivite in functie de caz.
Cum comunici cu un copil descurajat?
Dar cum convingi un copil descurajat sa incerce, dupa ce ai aranjat sarcinile si situatiile in felul descis mai sus (adica simplificandu-le pentru el sau alegandu-le pe cele care ii plac si in care are succes)? Cum raspunzi la „Nu stiu” sau „Nu pot”?
Teama de esec fiind principala frana in cazul lui, este important sa actionam pentru a micsora aceasta teama. In acelasi timp, comunica-i clar asteptarea ta legata de curajul lui de a incerca si de a depune efort: „Pentru mine nu conteaza acum daca rezolvi corect sau gresit, pentru mine conteaza faptul ca incerci, ca esti atent, atat”.
Incurajeaza-l. Descrie ce vezi in proces („Apreciez ca ai rabdare, ca esti atent, imi place ca depui efort, ca nu renunti”), si nu ce observi legat de rezultat („Felicitari! ai facut un patrat perfect”- aceasta ar fi o lauda). Diferenta aceasta este deosebit de importanta in cazul copiiilor descurajati pentru ca, daca sunt laudati, daca ne centram pe rezultat, ei pot experimenta o stare de teama („Daca data viitoare nu mai imi iese la fel de bine? Mai bine nu mai incerc alta data.”). In afara de incurajarile venite in timpul unei activitati, sunt importante si incurajarile care exprima pur si simplu faptul ca este un copil valoros, ca isi are locul lui in familie. Acestea sunt de tipul: „Ma simt bine cu tine.” sau „Imi place sa desenam impreuna.” (si nu: „Esti cea mai frumoasa.” sau „Esti cea mai desteapta.”).
Ce sa nu faci
Nu il critica si nu il eticheta. Acestea nu vor ajuta, ci il vor descuraja si mai mult.
Evita comparatiile.
Mai presus de orice, evita pedepsele. Unii parinti (descurajati la randul lor atunci cand vad ca mai multe incercari de-ale lor nu au functionat), recurg la pedepse. Pedepsele aduc tensiune in relatia intre voi, precum si in situatia de rezolvare a sarcinilor. Cu un copil descurajat scopul ar fi tocmai sa reduci tensiunea resimita in legatura cu sarcinile, deci efectul pedepselor ar fi exact opusul a ceea ce ti-ai dori. Pedepsele induc un raport de putere care fac copilul sa se simta neputincios, si nu puternic si responsabil, cum ti-ai dori.
Prin urmare, ofera-i o atmosfera relaxata, incredere si spatiu pentru exercitarea propriilor responsabilitati, intr-o situatie structurata astfel incat sa fie simplu pentru el! Tu cum iti incurajezi copilul atunci cand el renunta sau cand iti arata ca ii este greu?
*Sursa foto: Pexels.com
Alexandra Pantea Consilier Psihologic Terapie prin joc pentru copii http://alexandrapantea.wordpress.com |
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Cinci calitati ale copiilor care indica succesul la maturitate
Autoarea cartii "Raising an Entrepreneur" (Cum cresti un antreprenor), Margot Machol Bisnow, arata ca exista 5 calitati importante de care dau dovada copiii care ajung antreprenori de succes la maturitate.
-
De ce este importanta stima de sine
Cum ii afecteaza pe copii stima de sine scazuta si de ce este important sa incurajezi stima de sine sanatoasa a copilului tau.
-
Tulburarea de personalitate narcisica. Factorii de risc in copilarie
Cum apare tulburarea narcisica de personalitate si cum putem evita factorii de risc in copilarie, astfel incat sa crestem copii echilibrati din punct de vedere emotional?
Comentează: