characters characters

Atasamentul dezorganizat in relatia parinte-copil

Propus de: SuntParinte.ro   |   20 martie 2019    |   3006 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani, 6 - 11 ani.

atasamentul dezorganizat
Inca din primul an de viata, parintele reprezinta pentru copil sursa de siguranta si confort. De aceea, relatia de atasament dintre parinte si copil este esentiala pentru dezvoltarea emotionala armonioasa a copilului. Cel mic are nevoie ca parintele sa fie dispus si sa fie capabil sa ii linisteasca fricile si sa ii ofere afectiune si siguranta. Din diverse motive insa, lucrurile nu decurg atat de simplu in toate relatiile parinte-copil. Deseori, parintii nu pot oferi copilului sentimentul de siguranta si confort in mod constant sau eficient. Astfel, in prezent, cercetatorii descriu 4 tipuri de atasament: atasamentul sigur sau securizant, atasamentul ambivalent sau anxios, atasamentul evitant si atasamentul dezorganizat.

Citeste si:

De ce relatia cu copilul tau depinde de relatia ta cu propriii parinti

Teoria atasamentului. De ce este importanta relatia parinte-copil din primii ani de viata


Atasamentul dezorganizat. Cum apare si cum se manifesta


Atasamentul ideal dintre parinte si copil este atunci cand parintele ofera copilului o baza sigura de raportare. Astfel, copilul poate pleca si explora lumea din jur stiind ca oricand se poate regasi siguranta in bratele parintelui sau. Acest lucru presupune ca parintele sa inteleaga corect emotiile copilului si sa ii poata raspunde acestuia asa cum acesta are nevoie din punct de vedere emotional.

Atasamentul dezorganizat apare atunci cand parintele nu poate raspunde nevoii copilului de a fi in siguranta. Specialistii explica atasamentul dezorganizat ca fiind o stare de frica fara rezolvare. Cu alte cuvinte, copiii cu un atasament dezorganizat fata de parinte nu se simt niciodata cu adevarat in siguranta in apropierea acestuia. Exista doua categorii de reactii ale parintilor care dau nastere la atasamentul dezorganizat:

  • Reactia de neajutorare: cand parintele se simte in mod frecvent depasit de situatie, confuz fata de comportamentul copilului sau incapabil sa faca fata nevoii sale de iubire. Parintele nu are incredere in propriile abilitati de a face fata unei situatii dificile in raport cu copilul si il percepe pe acesta ca fiind incontrolabil si imposibil de gestionat. Astfel, in asemenea situatii, copilul primeste din relatia cu parintele si mai multa teama si confuzie, in loc de siguranta si structura. Copiii crescuti de parinti neajutorati din punct de vedere emotional pot ajunge sa isi asume prematur responsabilitati parentale: sa se ocupe de treburile casnice care ar reveni de fapt parintelui sau chiar sa ofere parintelui sprijin emotional si sa isi asume rolul de confident al parintelui.
  • Reactia de respingere: cand parintele respinge in mod deschis copilul si nevoile sale emotionale, raspunzand cu amenintari sau ostilitate atunci cand copilul are nevoie sa fie consolat sau calmat. In majoritatea acestor cazuri, este vorba de parinti care au suferit la randul lor abuzuri sau traume in copilarie, pe care nu le-au depasit.

In ambele situatii, copilul ramane prins intr-o dilema: instinctele de supravietuire ii spun ca ar trebui sa caute siguranta in bratele parintelui, insa parintele este si sursa fricii in acelasi timp. Figura de atasament devine astfel si sursa de stres pentru copii. In aceste conditii, copiii adesea se disociaza de sine si invata sa se detaseze emotional de tot ceea ce li se intampla.

Oamenii de stiinta sustin ca atasamentul dezorganizat apare adesea pentru ca in viata parintilor a existat la un moment dat o trauma sau o pierdere. Un astfel de eveniment pare sa fie cel mai bun predictor al atasamentului dezorganizat. Adesea nu este important evenimentul in sine, ci modul in care s-a simtit parintele in copilaria sa, iar impactul emotional este cel ce sta la baza atasamentului sau dezorganizat.

Cum se manifesta atasamentul dezorganizat la copii?

  • Comportamente impredictibile si confuze fata de parinte (de exemplu, in momentul revederii parintelui dupa o perioada de absenta a acestuia din urma, copilul se bucura si se apropie de parinte, dar apoi fuge sau devine agresiv fata de acesta)
  • Lipsa caldurii emotionale
  • Lipsa dsponibilitatii de a comunica emotional
  • Comportamente ostile si agresive fata de alti copii sau, dimpotriva, o nevoie excesiva de a fi apreciat si de a raspunde nevoilor delor din jur, neglijandu-le pe cele proprii

*Sursa foto: Pixabay.com

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe