characters characters

5 intrebari pentru parinti in perioada pandemiei

Propus de: SuntParinte.ro   |   23 noiembrie 2020    |   757 vizualizări

Varsta: 18 ani +.

5 intrebari pentru parinti in perioada pandemiei
De aproape un an de zile, fiecare dintre noi am fost nevoiti sa facem fata incertitudinii, izolarii sociale si stresului scolii si muncii online. Daca unii dintre noi am reusit sa gasim strategii de adaptare care sa ne ajute sa ne mentinem echilibrul emotional, pentru altii, presiunile si stresul nu au facut decat sa se acumuleze, ducand la epuizare fizica sau emotionala. Daca te afli in situatia din urma, iata o modalitate prin care poti schimba felul in care gestionezi aceasta perioada. Laura Markham, autoarea cartii „Parinti linistiti, copii fericiti”, recomanda parintilor in aceasta perioada cinci intrebari la care acestia pot raspunde pentru a trece mai usor peste stresul pandemiei.

Citeste si:

Strategii eficiente de gestionare a stresului

Sapte principii care iti protejeaza sanatatea mintala


„Ce fac pentru mine astazi?”

In situatii incarcate emotional avem nevoie de stabilitate, iar regulile, rutinele si structura ne ajuta. De aceea, este util sa introduci in programul zilnic un interval de timp pe care il dedici unei activitati care te relaxeaza. Poti face doua liste de astfel de idei: activitati pe care le poti face in prezenta copilului (de exemplu, sa citesti sau sa faci exercitii fizice in timp ce el se joaca) si activitati pe care le poti face pe cont propriu (de exemplu, o plimbare scurta sau o baie). Daca prima ta reactie la aceasta recomandare este ca nu ai destul timp sau ca asemenea preocupari sunt superficiale, aminteste-ti ca nu poti oferi energie si afectiune altor persoane daca nu mai ai energie tu insuti. Iar de multe ori simtim ca nu avem destul timp pentru ca de fapt nu avem destula energie astfel incat sa ne ocupam eficient de treburile pe care le avem de facut. De aceea, uneori reusim sa terminam un proiect intr-o ora, iar alteori dureaza trei – cu cat suntem mai obositi, cu atat suntem mai ineficienti, iar timpul pare mai limitat.

„Cum ma conectez cu cei din jur pentru a-i ajuta sa se simta in siguranta si apreciati?”

In izolare, frica devine mai mare mai ales daca petreci prea mult timp in fata televizorului, la stiri. Cazurile prezentate si statisticile ingrijoratoare nu vor face nimic mai mult decat sa te sperie si sa te panicheze. La fel se intampla si in cazul copiilor, carora le lipsesc inca filtrele de sortare a informatiei reale de cea falsa. Cu cat suntem mai stresati, cu atat tindem sa ne distantam emotional de cei din jur.

Poti trece mai usor prin izolare daca iti folosesti empatia si grija pentru cei din jur si faci ceva in acest sens. Cum te poti conecta cu copilul tau?

  • Petreceti timp impreuna, departe de televizor, jucati-va impreuna sau doar priveste-l cand se joaca, gatiti, inventati concursuri sau pur si simplu, iesiti la o plimbare impreuna.
  • Valideaza-i emotiile, chiar daca sunt dificile. Raspunde dezamagirii, furiei sau tristetii copilului ascultandu-l, fara a-l intrerupe sau a-l corecta.
  • Daca observi ca iti cere atentie, ofera-i afectiunea de care are nevoie.


„Cum vom petrece timp in natura si facand miscare azi?”

Miscarea fizica este benefica la orice varsta si este esentiala pentru starea de bine a copiilor, la fel ca timpul petrecut in natura.

Puteti iesi afara purtand masca de protectie, sau, daca alegi sa nu faci acest lucru, poti petrece timp pe balcon si poti aduce natura in casa ta, plantand flori sau construind hranitoare pentru pasari. Poti pregati si un mic dejun pe balcon sau chiar un picnic daca vremea o permite. Este important sa prioritizezi miscarea si timpul petrecut in natura, mai ales daca pana in prezent nu ai facut acest lucru. In timp, vei observa efectele benefice.

„Cum si despre ce vom rade azi in familie?”

Rasul reduce nivelul de hormoni ai stresului in corp si creste nivelul hormonilor care ne ajuta sa ne conectam unii cu ceilalti. Inventeaza o petrecere in pijamale, o seara dansanta, jocuri muzicale, o bataie cu pernele, o parada a modei sau un concurs de mimica. Mai ales in perioadele stresante, este nevoie sa facem un efort voluntar pentru a gasi motive de amuzament si surse de umor.

„Cum pot sa-mi pastrez calmul?”

Primul pas este de a accepta ca exista lucruri asupra carora nu avem control. Pandemia este unul dintre ele. Putem preveni imbolnavirea respectand masurile de protectie, insa nimic nu ne garanteaza ca acestea vor fi suficiente pentru a preveni imbolnavirea. De asemenea, nu putem influenta durata pandemiei si felul in care aceasta ne limiteaza viata. Dar toate aceste temeri si schimbari sunt temporare.

In afara de a renunta sa controlezi lucrurile pe care nu le poti controla, iti poti mentine calmul prin cateva metode simple:

  • fa cateva exercitii de respiratie atunci cand simti ca devii coplesit de emotii
  • ia o pauza de fiecare data cand observi ca te enervezi sau devii frustrat
  • aminteste-ti ca uneori lucrurile nu pot fi perfecte si ca acest lucru este normal.
  • incearca sa devii cel mai bun prieten al tau – asculta-ti vocea critica interioara, incearca sa intelegi care sunt temerile care stau la baza ei si raspunde-i cu mai multa compasiune fata de tine insuti.


*Sursa foto: Freepik.com

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe