characters characters

Educatia sexuala

In ce consta educatia sexuala in primii trei ani de viata?

Nu este nevoie sa deschizi tu subiectul educatiei sexuale in primii ani de viata ai copilului, dar este benefic sa raspunzi la intrebarile copilului, daca acestea apar.

Felul in care raspunzi intrebarilor copilului din primii ani de viata va pune bazele educatiei sale sexuale si atitudinii fata de propria sexualitate si sanatate. Asadar, incearca sa depasesti eventuala rusine sau retinere fata de subiect, amintindu-ti ca intrebarile copilului tau sunt inocente, nascute din curiozitatea pe care o manifesta fata de tot restul lumii care il inconjoara.

Majoritatea intrebarilor copiilor in primii trei ani de viata se vor referi la propriul corp, la diferentele dintre fete si baieti, la sarcina (daca au ocazia sa observe sarcina la mama sau la alte femei) si nastere.

Cum poti raspunde la intrebarile legate de educatia sexuala:

Este recomandabil sa il inveti pe copil denumirile corecte ale organelor genitale, asa cum il inveti si denumirile celorlalte parti ale corpului. Astfel, pui bazele unei atitudini sanatoase fata de propriul corp, lipsita de rusine si vinovatie, care deseori sunt asociate la varste mai mari cu riscuri pentru sanatatea si integritatea fizica. (Multe abuzuri sexuale raman ascunse deoarece copiii au fost invatati sa simta rusine fata de propriul corp.)

Nu este niciodata prea devreme sa il inveti pe copilul tau despre consimtamant si despre zonele intime, pe care strainii nu au voie sa le atinga.

  • Permite-i copilului tau sa refuze imbratisarile sau saruturile adultilor, chiar si ale celor apropiati. Pui astfel bazele increderii de a refuza atingerile nedorite la varste mai mari si bazele respectului de sine. In plus, invata-l ca nici el nu are voie sa imbratiseze sau sa sarute alti copii cu forta.
  • Explica-i copilului tau care sunt zonele corpului pe care strainii (adulti sau copii) nu au voie sa le atinga. Faci astfel primul pas catre evitarea abuzurilor sexuale.

Explica-i simplu diferentele anatomice dintre fete si baieti, daca acestea sunt mentionate de catre copil.

Daca cel mic pune intrebari despre sarcina si despre cum apar copiii pe lume, nu este nevoie sa intri in detalii. Ii poti raspunde ca un copil se naste din iubirea mamei si tatalui si creste pana la 9 luni in corpul mamei. Ofera detalii doar daca cel mic pune intrebari. De cele mai multe ori, un astfel de raspuns este suficient pentru capacitatea de intelegere a celor mici.

Cand curiozitatea copilului fata de corpul adultilor va pune in dificultate (daca va cere sa va vada fara haine, de exemplu), este momentul sa ii explicati faptul ca toata lumea are dreptul la intimitate si ca zonele genitale sunt zone intime. In schimb, ii puteti arata copilului un atlas de anatomie pentru copii si ii poti povesti pe scurt ca pe masura ce inainteaza in varsta, corpul oamenilor se schimba.

Un alt aspect dificil in perioada 2-3 ani este obiceiul copiilor de a-si atinge propriilor organe sexuale. Curiozitatea copiilor se poate manifesta prin atingerea si expunerea in public a organelor genitale sau prin incercarea de a studia corpul altor copii.

  • In acest caz, este important sa ii vorbesti copilului despre ce comportamente sunt acceptate in public si ce comportamente nu sunt acceptate in public.
  • Permite-i copilului sa isi manifeste curiozitatea fata de propriul corp, insa nu in public. Nu induce copilului rusine sau vinovatie, curiozitatea sa este inocenta si naturala la aceasta varsta.

Retinerile sau refuzul parintilor de a raspunde la intrebarile copiilor in primii 5-6 ani de viata despre acest subiect poate duce la ruperea comunicarii pe aceasta tema, cu efecte negative pe termen lung.

Articole despre "Educatia sexuala"

Mai multe