characters characters

Curiozitatea copiilor fata de corpul adultilor si viata lor intima

Propus de: SuntParinte.ro   |   20 noiembrie 2019    |   1585 vizualizări

Varsta: 0 - 3 ani.

curiozitatea copiilor fata de corpul adultilor si viata lor intima
In primii ani de viata, curiozitatea copiilor te-ar putea pune in situatii delicate: apar intrebari despre sexualitate si despre corpul altor persoane sau comportamente care nu sunt adecvate in public. Insa nu este cazul sa intri in panica. Toate sunt normale si pot fi depasite cu usurinta.

Citeste si:

Educatia sexuala in primii 3 ani de viata 

Dezvoltarea psihosexuala – ce inseamna si cum are loc


Cum se manifesta curiozitatea copilului fata de corpul uman si intimitatea dintre adulti?

Cele mai frecvente comportamente care apar in randul prescolarilor din perspectiva intimitatii si a sexualitatii sunt: atingerea partilor intime acasa sau in public, expunerea partilor intime fata de alte persoane, interesul de a privi partile intime ale altora si chiar atingerea acestora. Aceste curiozitati impreuna cu nevoia de explorare sunt absolut normale pentru primii trei ani de viata.

Ce poti face cand copilul tau are astfel de curiozitati sau comportamente in public? Ii poti explica bland si calm care sunt comportamentele care nu se fac in public (de exemplu, ne pastram hainele pe noi cand suntem in public) si care sunt comportamentele pe care alte persoane le vor refuza (de exemplu, atingerea partilor intime ale altor persoane, inclusiv ale parintilor). Cei mici vor invata si vor accepta aceste limite usor, daca parintii le consolideaza in mod repetat si cu blandete.

De exemplu, daca cel mic incepe sa se dezbrace in public sau incearca sa atinga zona intima a unei alte persoane, il poti opri si ii poti spune: „Nu ne dezbracam in fata altor persoane, doar acasa facem acest lucru.” sau „Nu atingem aceste parti ale corpului altor persoane.” apoi poti trece la o alta activitate sau la un alt subiect. Daca cel mic intreaba de ce nu are voie sa faca aceste actiuni, ii poti explica in cuvinte simple ce inseamna intimitatea si regulile sociale. Nu il certa pe copil pentru ca face aceste gesturi, raspunde-i ca la orice alta intrebare pe care ti-o adreseaza.

Limitele personale in familie

Cand copilul incearca sa te atinga pe tine intr-un fel care nu iti place (de oricare zona a corpului ar fi vorba), il poti invata despre limitele personale oprindu-l: „Vrei sa ma tragi de par. Nu o sa te las. Nu imi place.” - fara furie, agresivitate sau vinovatie. Repeta acest raspuns ori de cate ori copilul incearca sa actioneze asupra corpului tau intr-un mod in care nu iti este confortabil. Daca insista, inseamna ca mesajul tau nu a fost transmis destul de eficient si de clar si ca este nevoie sa repeti, cat mai ferm si mai calm cu putinta. Acelasi lucru il poti spune cand copilul tau vrea sa te vada dezbracat, de exemplu.

Interesul asupra subiectului nu este unul sexual, ci este rezultatul unei curiozitati naturale si a nevoii de explorare pe care o au toti copiii. In primii ani de viata, copiii sunt adesea multumiti cand obtin raspunsuri la intrebarile pe care le adreseaza adultilor chiar si cand nu par ca au inteles cu adevarat raspunsurile, astfel ca impactul este adesea neutru.

Daca sunteti surprinsi de copil intr-un moment intim in cuplu

Daca copilul devine observator al intimitatii voastre, cea mai buna solutie este de a face o mica pauza inainte de a vorbi. In momentele jenante, fie veti fi tentati sa oferiti prea multe informatii, fie va veti bloca. Un indemn scurt de a parasi incaperea si de a va astepta in bucatarie sau in camera lui va fi primul pas.

In primii 3 ani de viata, copiii nu vor intelege foarte multe lucruri din ceea ce observa, asa ca nu este nevoie sa te panichezi. Ii poti spune copilului tau ca „Mami si tati se imbratisau” si apoi sa il intrebi de ce are nevoie sau de ce a venit la voi.

Daca intrebarile copilului tau persista, ii poti raspunde: „Mama si tata se iubesc foarte mult si de aceea se imbratisau.” sau „Adultii isi manifesta un pic mai diferit dragostea, fata de cum e manifestata dragostea intre parinte-copil.”.

In asemenea situatii, este bine sa stii ca:

  • Pana la varsta de 4-5 ani, nu este nevoie sa oferi copilului foarte multe detalii, dar nici sa inchei discutia brusc, cu vinovatie sau agresivitate. Nu pedepsi curiozitatea copilului fata de acest subiect – este la fel de inocenta precum curiozitatea fata de restul lumii in care traieste.
  • Alege-ti cu grija cuvintele atunci cand discuti cu copilul tau pentru a nu starni mai multa confuzie decat simte deja copilul tau. Foloseste un limbaj specific si adecvat varstei sale.

In plus, cel mai simplu este sa te asiguri ca usa dormitorului tau este incuiata in momentele in care nu ai vrea sa intre copilul tau in camera.


Oricare este intrebarea, gestul sau comportamentul copilului care te pune in dificultate, aminteste-ti ca la baza lor sta doar o curiozitate naturala si inocenta si ca ii poti raspunde fara rusine si vinovatie. Astfel, vei pune bazele unei relatii de comunicare autentica si deschisa cu cel mic, iar mai tarziu veti putea vorbi sincer despre subiectele cu adevarat dificile.


*Sursa foto: Freepik.com

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe