Supararea si maturizarea (lu’ ma-sa)
*Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/ericabreetoe/9427010830/
Am ajuns zilele trecute la gradinita, sa-mi culeg piticul si m-a intampinat un panou chiar pe usa clasei. Pe partea dreapta erau desenate fete de oameni, cu ochi, nas, gura si urechi, in partea stanga, numele celui care a desenat.
Am cautat cu viteza printre multele fete zambitoare si am dat de numele lui Ionut in dreptul singurei fete triste. M-am uitat de vreo patru ori, am tot verificat, semne de intrebare si ganduri multe mi s-au ingramadit in minte. Asa se intampla cand citesti prea multe prostii - inclusiv carti ce analizeaza desenul pruncilor! Intru timid in clasa, schitez un zambet cand o vad pe una dintre educatoare si o intreb, asa, discret, ce s-a intamplat cu mutrisoara trista a lui Ionut.
- Asa a vrut, raspunde ea. L-am intrebat daca e sigur si el a zis ca e foarte sigur. I-am spus, uite, toti copiii pun zambete pe fetele desenate, tu nu vrei? Si el a spus, nu, eu vreau o mutrisoara trista, imi explica educatoarea.
Eu nu stiu ce sa raspund. Tac si ma gandesc.
Pe drum inspre casa, pornesc o discutie cu Ionut al meu. Ca asa mi-e felul, trebuie sa despic firu-n patru si de-i cu motiv si mai ales, de-i fara.
- Mai Ioane, pe panoul ala de afara, numai tu ai desenat o fata trista ...
- Da, raspunde el.
- De ce? insist eu, de parca de raspunsul asta depinde viata mea - in timp ce-n cap mi se invart tot felul de prostii (“Oare o fi copilul meu nefericit? Oare nu-i place la gradi? Oare nu fac eu ceva bine?”).
- Asa am vrut!
- Ok. (Accept raspunsul, sa ii mai dau timp, nu, nu ma las. Revin). Esti cumva suparat?
- Nu. De ce sa fiu suparat?
- Pentru ca ai desenat o fata trista si toti copiii au facut fete vesele. (vai, ma simt ca o adolescenta intarziata!) insist eu.
- Si ce daca? Asa am vrut. Ei au vrut sa faca fete vesele, eu am vrut sa fac o fata trista. Sa nu fie ca a lor.
- A, inteleg. Ai vrut sa fie altfel...
- Da.
Inchei subiectul, dar simt, simt cum nu ma lasa el pe mine. Ma framant. Si caut motive care nu exista. Un copil a facut un desen. Punct. Asta-i toata povestea, eu sunt pe cale sa scriu un roman. In timpul zilei il mai intreb de vreo patru ori, de fiecare data primesc acelasi raspuns. O las balta. Dar, asa, in mintea mea tot imi da cate un ghiont gandul cel netrebnic. Ta-su rade cand ii povestesc si raspunde din toata inima “Probabil ca asa a vrut, lasa-l!”. Il las.
Dimineata, inainte de plecare la gradi, Ionut sta si deseneaza. Vine la mine-n fuga.
- Ti-am facut si o fata zambitoare. Ca sa te linistesti.
Imi vine sa intru-n pamant nu alta. Ii multumesc si-mi primesc imbratisarea. Lectia am primit-o deja. Sau?
Ne pornim agale. Incepe sa-mi povesteasca el cu mare avant despre niste tractoare, apoi trece la masini de gunoi si in final incheie cu niste rate.
-Stiai ca exista rate de mai multe culori? Si albastre, si verzi si albe dar si negre.
- Serios?
- Da, si alea negre au nevoie cel mai mult de imbratisari! Si de dragaleli.
Ma pufneste rasul.
- Chiar asa? Dar de ce?
- Pentru ca-s negre de suparare, raspunde el foarte, dar foarte serios.
Eu ma opresc in mijlocul drumului, cu ochii cat cepele.
- Sunt negre de suparare??? Ratele? Dar de ce?
- Nu stiu, pur si simplu de aia sunt negre, raspunde el in continuare serios. Dar stai linistita, eu nu-s rata. Eu sunt copil, continua el si zambeste.
Eu tac si tac si inghit. Mi-am invatat lectia.
Alexandra Pintea Varnava, mama lui Ionut (4 ani), implicata cu tot sufletul in proiectul Work At Home Moms Romania (chiar daca de la distanta), jurnalista si PR-ista care a dat cariera pe dragoste nebuna. Traiesc in Grecia de mai bine de 6 ani, scriu - pe blog (http://www.ouzoland.com), povesti pentru copii ("Povestiri pentru micutii pofticiosi" a fost deja publicata) si mai nou, aici, pe SuntParinte.ro
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Bucuria, antidotul pentru epuizareBurnout-ul este o stare pe care tot mai multi o traim in aceste timpuri si presupune o epuizare intensa fie de natura fizica, emotionala sau mentala care in general este cauzata de un context in care resimtim un stres puternic.
-
7 idei daunatoare pe care si le formeaza copiii in primii 7 ani de viataExperientele timpurii din primii 5 sau 7 ani de viata au un efect puternic asupra noastra fiindca sunt primele experiente ce vor sta la baza tuturor deciziilor pe care le vom lua mai tarziu.
-
Cum recunosti copilul cu toleranta scazuta la frustrareExista momente in viata fiecarui copil in care nimic pare sa nu mearga bine. Modul in care copiii raspund in aceste situatii coplesitoare poate insemna iesiri necontrolate sau dimpotriva, izolare si retragere.
Adauga tu primul comentariu: