characters characters

Asociatia Green Revolution organizeaza cea de-a doua editie a Targului de jucarii “2nd Life” - Acorda o noua sansa jucariilor vechi -

31 august 2022    |   398 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani, 6 - 11 ani, 11 - 15 ani.

Targul de Jucarii Second Life
Asociatia Green Revolution (AGR) va desfasura, in data de 10 septembrie 2022, la Roaba de Cultura, in parcul Herastrau, cea de-a doua editie a Targului de jucarii „2nd Life”, un eveniment de educatie ecologica, financiara si sociala, ce isi propune sa redea jucariilor nefolosite o noua viata educand in acelasi timp copiii in spiritul celor 3 R: reuse, repair, recycle.

”Ideea unui targ de jucarii a plecat de la realitatea ca in majoritatea caselor se regasesc foarte multe jucarii, care nu mai ajung sa fie folosite niciodata, iar de cele mai multe ori colectia creste lunar. Implicatiile sunt foarte multe si nu tin numai de spatiul blocat din locuinte, ci tin si de educatia financiara, de cea ecologica si de capacitatea copiilor de a se desparti de jucariile aflate inca in stare buna. Ne-am intrebat asadar ce putem face pentru a le reda jucariilor neutilizate un nou partener de joaca.

Am creat asadar un Targ de Jucarii, iar dupa prima editie la care peste 2000 de persoane ne-au fost alaturi, organizam pe 10 septembrie 2022 editia a doua. Și in acest an copiii pot veni sa isi vanda jucariile vechi si sa doneze o parte din suma unei cauze umanitare pe care o aleg chiar ei. De asemenea, copiii prezenti la Targ vor avea la scena un program dedicat lor si multe activitati educative si distractive pregatite cu drag de sponsorii si partenerii evenimentului”, a declarat Raluca Fiser, Presedinte, Asociatia Green Revolution.

Pe langa actiunea de vanzare a jucariilor, pe scena Roabei de Cultura vor avea loc prezentari ce vizeaza educatia financiara, moment sustinut de BCR, dar si o dezbatere despre importanta donatiilor in educatia copiilor alaturi de indragitul psiholog Otilia Mantelers. Totodata, micii participanti la Targul de Jucarii vor avea parte de momente artistice dedicate lor, de workshop-uri educative si concursuri antrenante.

Pe tot parcursul Targului, vizitatorii mari si mici vor putea participa in mod gratuit la o multitudine de ateliere: concurs de reciclare selectiva, labirinturi cu premii, robotica si programare cu piese LEGO, partide de sah, pictura pe ceramica, puzzle-uri, craft pusculite din materiale reciclabile, pictura pe fata, tatuaje, codite, masti decorative din materiale reciclabile.

Program

10:00 - Muzica si dans cu Andra Gogan's Dance Academy

10:40 - Aventurile lui Habarnam – Teatrul Istetila

11:20 - Școala de Bani BCR – educatie financiara pentru copii

11:50 - Tragere la sorti marca Fulga

12:00 - Cum ii ajutam pe copii sa se desparta de jucariile vechi? dezbatere cu psihologul Otilia Mantelers

12:40 - Cursuri de prim-ajutor pentru copii – Micul Erou

16:00 - Muzica si dans cu Andra Gogan's Dance Academy

16:30 - Tragere la sorti marca Fulga

17:00 - Concert Voltaj Academy


Pentru programul complet si actualizat va rugam sa consultati pagina de Facebook a Roabei de Cultura. Evenimentul se va desfasura in intervalul orar 10.00 – 18.00, iar intrarea este gratuita. Accesul catre Roaba de Cultura se face prin intrarea din zona ”Pescarus” a Parcului Regele Mihai I (Herastrau).


Va asteptam sub umbrela unui eveniment plin de ateliere interactive, un program artistic atractiv atat pentru adulti cat si pentru copii si multa joaca.


Acest proiect desfasoara cu ajutorul partenerilor care sustin educatia ecologica si financiara.


Sponsori: Albalact, BCR, Environ, Kaufland, Linde si MasterCard.

Parteneri media: Zile si Nopti, G4Media, ScoliPrivate.eu, ClubAntreprenor.ro, Green StartUp, SuntParinte.ro, spotmedia.ro, Jurnalul de Afaceri, Green Report.


Despre Green Revolution

Green Revolution, fondata in martie 2009, este prima organizatie nonguvernamentala de ecologie urbana din Romania, ce pune in practica masurile ce stau la baza construirii unui oras verde. Green Revolution dezvolta proiecte variate, care promoveaza si sprijina: educatia ecologica si responsabilitatea fata de mediul inconjurator, mijloacele si solutiile de transport ecologice si economice, adoptarea unui comportament responsabil fata de mediu in randul autoritatilor si companiilor private si de stat.


Despre Roaba de Cultura

Roaba de Cultura isi desfasoara activitatea in aer liber, in Parcul Regele Mihai (Herastrau) zona Pescarus, de luni pana vineri, intre orele 10:00-22:00. Persoanele care parcitipa la ativitatile desfasurate la Roaba de Cultura au acces la WiFi gratuit si la locuri de parcare in apropierea locatiei.

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu