characters characters

Cand comportamentul copilului tau iti provoaca rusine

Propus de: SuntParinte.ro   |   29 aprilie 2024    |   134 vizualizări

Varsta: 18 ani +.

rusinea parintilor
Modul in care copilul nostru se comporta, cum se manifesta, ce spune si ce gandeste adesea reflecta educatia pe care a primit-o acasa. In majoritatea cazurilor, parintii sunt cei care se simt cel mai vinovati pentru greselile copilului fiindca simt ca prin copii, se reflecta imaginea lor de parinti. „Ce va zice lumea?” e intrebarea de pe buzele multor parinti, cand copilul greseste. Drept urmare, se creeaza un ciclu de emotii negative in care parintele actioneaza doar pentru a evita rusinea pe care o simte sau pentru a o diminua. Deseori, aceste actiuni nu sunt cele mai benefice pentru copil pe termen lung.

Citeste si:


Rusinea la parinti - cum o poti depasi mai usor


Rusinea si experientele adverse din copilarie


Rusinea este considerata o emotie distructiva fiindca nu face decat sa apara la suprafata oricat de mult am incerca sa o mascam. Cei care simt rusine se simt blamati si judecati de ceilalti, chiar daca de multe ori asta se intampla numai in imaginatia noastra. Cand simtim rusine, ne simtim expusi in fata celor din jur, in cel mai vulnerabil mod cu putinta: ca si cum toate defectele reale sau imaginate sunt vizibile si evaluate de catre cei din jur.

Rusinea este o emotie dificila pentru ca este asociata cu cine suntem - cand simtim rusine pentru un comportament sau pentru o alegere facuta, simtim ca este ceva in neregula cu propria persoana. Cand devenim parinti, rusinea poate fi activata si ca reactie la comportamentele copiilor nostri.


E dificil sa acceptam faptul ca ar trebui sa simtim rusine numai pentru ceea ce tine de noi si nu ce tine de o alta persoana. Dificultatea apare pentru ca parintii nu stiu de cele mai multe ori care este limita. De unde incepe copilul si unde incepe parintele? Sentimentul de responsabilitate pentru alegerile copiilor contribuie la sentimentul de rusine pe care il traiesc parintii cand alegerile copiilor nu sunt cele mai adecvate.

Cu toate acestea, unul dintre obiectivele parintilor este de a-si asuma responsabilitatea pentru propriile actiuni si de a-i invata pe copii sa faca acelasi lucru. E important sa iti repeti mereu in gand ca ceea ce face sau spune copilul, nu reflecta cine esti ca parinti. Nu putem fi responsabili pentru alegerile copilului. Desi ii putem influenta intr-un sens sau altul, in cele din urma, nu ii putem controla. Exista intotdeauna un nivel de libertate de alegere care apartine fiecaruia dintre noi, chiar si la varste mici. 

In plus, rusinea creeaza mai multa rusine si cu cat vei incerca sa o maschezi, iti va fi mai greu sa ii faci fata. Iata ce poti sa faci atunci cand simti rusine pentru comportamentul copilului tau:

  • Recunoaste emotia pe care o simti, rusinea.
  • Constientizeaza momentul din care incepi sa te judeci pe tine sau pe cei din jur si opreste-te.
  • Stai de vorba cu tine si descopera ce anume te deranjeaza cel mai mult din tot ce se intampla.
  • Aminteste-ti mereu lucrurile pentru care esti responsabil.
  • Renunta la gandirea de tip magie in care iti propui sa fii parintele perfect cu copilul ideal.
  • Mentine-ti privirea ridicata, spatele drept si capul inainte, indiferent de cine ce spune despre tine sau despre comportamentul copilului tau.
  • Invata sa te inconjori de oameni care nu judeca si in care sa te poti increde.

In plus, aminteste-ti ca a fi copil inseamna a invata. Acesta este un proces care dureaza si implica in mod necesar greseli si momente dificile. Este mai usor sa intelegem acest lucru cand copiii sunt mici - in primii ani de viata, comportamentele lor inadecvate sunt mai degraba simpatice si amuzante decat prilej de rusine. Dar si la varste mai mari, copiii inca invata. Iar una dintre consecintele greselilor este experienta propriei rusini. Copiii simt si ei rusine in multe situatii dificile, iar rolul parintelui este sa il ajute sa gestioneze aceasta emotie, pentru ca ea sa nu devina cronica si toxica. Cu cat accepti mai usor comportamentele copilului si ai incredere in capacitatea lui de a invata din greseli, cu atat mai usor iti va fi sa il ajuti sa exprimea rusinea traita de el insusi si sa invete comportamente mai potrivite.


*Sursa foto: Freepik.com

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe