characters characters

Socializarea copiilor

Cum evolueaza prieteniile de-a lungul copilariei

Propus de: SuntParinte.ro   |   23 octombrie 2017    |   3326 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani, 6 - 11 ani, 11 - 15 ani, 15 - 18 ani.

socializare copii
Copiii cresc si o data cu ei si relatiile lor de prietenie. Desi parintii si-ar dori ca inca din primii ani de viata socializarea si relatiile copiilor lor cu ceilalti copii sa decurga fara probleme si sa fie armonioasa, realitatea este ca acest aspect al dezvoltarii are toate sansele sa intampine obstacole si sa fie mai putin simplu.

Iata cum anume evolueaza prieteniile copiilor in timp:

Colegi de joaca

Pana in jurul varstei de 7 ani, prieteniile se bazeaza pe asemanarifizice (varste apropiate si acelasi gen) sau pe proximitate (copiii se imprietenesc la locul de joaca sau la gradinita). La aceasta varsta, prietenul este copilul care locuieste aproape, are jucarii interesante si e atras de jocuri similare. In acest interval de varsta, copiii inteleg prea putin ca ceilalti pot avea pareri si emotii diferite si nu iau in calcul aceasta posibilitate atunci cand interactioneaza cu alti copii. Cand apar conflicte sau neintelegeri, copilul refuza sa se joace cu un alt copil pe care il descrie ca fiind „rau”, fara prea multe explicatii suplimentare.

La aceasta varsta, copiii pot vedea rolul de prieten ca fiind unul temporar sau usor de intrerupt: „Azi nu suntem prieteni!” poate insemna „Azi nu ne jucam impreuna pentru ca nu vreau sa joc acelasi joc pe care il vrei tu.”. Cu toate acestea, poate exista continuitate a prieteniilor si la varsta prescolara.

Ofera si primeste

In urmatoarea etapa de varsta, 7-9 ani, incepe sa apara ideea de reciprocitate si perspectiva celuilalt incepe sa fie luata in considerare. Daca initial copilul decide relatiile de prietenie in functie de avantajele pe care le obtine, fara sa se gandeasca la ceea ce ofera, in aceasta etapa apare si constientizarea propriului rol in relatia de prietenie.

„A te pune in locul altuia.” sau a recunoaste ca un alt copil poate fi suparat din cauza propriilor actiuni este o caracteristica a acestei varste (vizibila mai frecvent in randul fetelor).

De-a lungul anilor de preadolescenta,copiii leaga prietenii nu doar pe baza intereselor comune sau a proximitatii geografice, ci si pe ideea de „a oferi si a primi”. Prietenii sunt acum vazuti drept persoane care ajuta si ofera sprijin, iar copiii au capacitatea de a intelege ce inseamna un prieten adevarat.

Caramaderia, grupul si apartenenta la un grup sau o echipa incep sa devina tot mai importante, pe masura ce copiii incep sa se cunoasca pe sine. Increderea in celalalt este un semn distinctiv al prieteniilor mature care incep sa apara spre inceputul perioadei de adolescenta.

Prietenia ca legatura emotionala

Dupa aproximativ 12 ani, copiii incep sa fie capabili sa aiba relatii de prietenie apropiate, bazate nu doar pe sprijin recicproc, ci si pe comunicare, incredere si atasament emotional. In aceasta etapa, diferentele dintre prieteni sunt apreciate si nu mai sunt neaparat considerate ca sursa de conflict, iar prietenia este mai trainica si poate face fata separarilor temporare sau distantei.

Influenta prieteniilor in copilarie

Prieteniile sunt foarte importante pentru copii fiindca ele contribuie semnificativ la dezvoltarea abilitatilor sociale. Prieteniile ii ajuta pe copii sa inteleaga ca altii pot sa aiba un punct de vedere diferit, sa invete regulile de conversatie si comportamente specifice varstei. Mai bine de jumatate din copiii cu probleme de comportament si probleme emotionale se pare ca nu au prieteni sau au dificultati in a interactiona cu semenii lor.

Prietenii pot influenta pozitiv sau negativ performantele scolare ale copiilor si pot reduce sau creste comportamentele deviante. Comparati cu copiii care nu au prieteni, copiii cu prieteni se pare ca au un nivel de stima de sine mai ridicat, sunt mult mai sociabili si fac mai bine fata stresorilor si schimbarilor din viata personala. In plus, daca un copil are prieteni atat fete, cat si baieti  se pare ca au abilitati sociale mai bune, decat cei care au prieteni doar de un anumit sex.

Timpul petrecut in solitudine

Desi prieteniile se construiesc in timp, progresiv, nu toti copiii urmeaza acelasi tipar. Unii copii isi fac mai greu prieteni, in timp ce altii mai usor. Copiii introvertiti tind sa aiba mai putini prieteni decat media, deoarece au nevoie de mai putina socializare si de mai mult timp petrecut in solitudine decat copiii cu un temperament extravertit. Insa cand copilul are stari frecvente de tristete sau este respins in mod frecvent de catre cei din jur, este important sa il ajuti sa isi faca prieteni, formandu-i abilitatile sociale de care are nevoie si ofera-i oportunitati diverse de socializare (cursuri extrascolare, ateliere pentru copii sau grupuri de joaca).

Relatiile de prietenie reprezinta un factor principal pentru nivelul de fericire si de satisfactie personala, implinind nevoi emotionale importante: nevoia de a apartine unui grup, de a fi acceptati si apreciati, de a fi ajutati si de a ajuta, dar si nevoia de a distractie si amuzament. De aceea, este bine sa sprijinim copiii in fiecare etapa a dezvoltarii lor socio-emotionale pentru a se bucura de toate beneficiile pe care le aduc relatiile pozitive de prietenie.

*Sursa foto: Pexels.com


Citeste si:


De ce au nevoie copiii de compania altor copii


Socializarea copiilor: de ce sunt respinsi unii copii

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe