Cinci feluri in care poti consolida relatia mama-fiica
Relatia mama-fiica poate fi una dintre cele mai intense, apropiate si importante relatii din viata, dar si una dintre cele mai dificile si provocatoare. O relatie disfunctionala mama-fiica va afecta pe termen lung dezvoltarea copilului, dar si echilibrul emotional al mamei. Iata cum poti evita aceasta situatie si cum pot consolida relatia cu fiica ta.
Citeste si:
Sapte etape pe care le va parcurga fiica ta in adolescenta
Greseli de comunicare care pot aparea in relatia mama-fiica
Acorda atentie propriilor tale nevoi emotionale
Multe mame ajung sa isi neglijeze propriile nevoi pentru a se dedica responsabilitatilor de parinte, chiar si atunci cand copilul a devenit mai independent si nu le mai solicita atat de mult. Pentru a avea relatii armonioase si satisfacatoare cu alte persoane, inclusiv cu fiica ta, este nevoie sa ai o relatie armonioasa cu tine insati. Acest lucru inseamna sa poti sa iti acorzi timp pentru relaxare, odihna, pasiuni si interese fara a te simti vinovata, sa iti accepti greselile cu compasiune si sa te poti bucura de toate rolurile pe care le indeplinesti, nu doar de cel de mama.
Acorda atentie inteligentei emotionale a fiicei tale
O multime de conflicte dintre parinti si copii sunt cauzate de intelegerea gresita a emotiilor copilului. Incearca sa pui in practica si sa iti perfectionezi abilitatile emotionale de baza, pentru a le putea transmite si fiicei tale.
Creeaza-ti asteptari realiste
Daca in primii ani de viata ai fiicei tale, relatia voastra a decurs aproximativ fara probleme, ai putea fi surprinsa neplacut de conflictele care tind sa apara pe masura ce copilul tau creste. Acestea sunt insa naturale, mai ales in perioada preadolescentei si adolescentei. Asteapta-te sa fii provocata de fiica ta, sa refuze sfaturile , sa iti spuna ca nu o intelegi sau sa iti explice de ce alegerile tale nu sunt cele mai bune. Aceste reactii sunt modalitatile prin care fiica ta isi exprima si isi clarifica propriile valori, convingeri si idealuri. Nu inseamna ca nu te iubeste sau nu te apreciaza, ci ca isi construieste un drum propriu.
Analizeaza cu sinceritate relatia ta cu propria ta mama
Niciun parinte nu este perfect, iar majoritatea dintre noi suntem influentati in rolul de parinte de propria copilarie. De exemplu, daca ai avut o relatie armonioasa cu mama ta, iti vei dori sa repeti aceeasi experienta cu fiica ta, iar primele semne de conflict sau dificultati s-ar putea sa te descurajeze. Daca ai avut o relatie dificila, s-ar putea sa vrei sa procedezi total invers decat mama ta, ajungand la alegeri extreme, pe care este bine sa le privesti rational (de exemplu, sa vrei sa renunti la toate regulile, pentru ca mama ta a fost extrem de stricta).
Fa-ti timp intotdeauna pentru fiica ta
Momentele petrecute impreuna in mod placut sunt baza oricarui tip de relatie. Arata-i fiicei tale ca te bucuri de prezenta ei, ascut-o si arata-ti interesul fata de preocuparile, dorintele si planurile ei. Ritualurile sau obiceiurile de petrecere a timpului liber impreuna pot deveni o sursa de amintiri frumoase pentru amandoua.
*Sursa foto: Freepik.com
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Cum sa reactionezi cand adolescentul te critica
Adolescentii pot deveni extrem de critici fata de parintii lor, pana la punctul lipsei de respect fata de acestia. Cum poti reactiona in aceasta situatie?
-
Intaririle pozitive sau cum folosim recompensele in educatia copiilor
Cand un comportament este imediat urmat de o recompensa, probabilitatea ca respectivul comportament sa se repete va creste.
-
Cand sa ignori comportamentul copilului
In unele situatii, a alege sa nu reactionezi emotional la comportamentele dificile sau neplacute ale copilului este cea mai buna alegere. Iata de ce.
Adauga tu primul comentariu: