characters characters

Cum consolidezi siguranta emotionala in familie

Propus de: SuntParinte.ro   |   22 septembrie 2021    |   2673 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani, 6 - 11 ani, 11 - 15 ani, 15 - 18 ani, 18 ani +.

cum consolidezi siguranta emotionala in familie
Sanatatea emotionala a familiei este la fel de importanta ca sanatatea fizica a membrilor sai. Sanatatea emotionala este data in principal de confortul psihic, inteles adesea drept siguranta emotionala si stare de bine psihica.

Citeste si:

Coeziunea familiei sau de ce o familie unita este o familie fericita

7 lucruri pe care le poti face pentru sanatatea emotionala a familiei


Cum arata siguranta emotionala in familie din perspectiva copiilor:

  • copiii se simt in siguranta din punct de vedere fizic impreuna cu parintii, iar acest lucru inseamna ca stiu ca parintii nu ii vor lovi sau pune in pericol, in nicio situatie.
  • copiii simt ca pot fi ei insisi in relatia cu parintii si fratii, fara a fi judecati, criticati sau respinsi pentru ideile, preferintele, interesele sau emotiile lor.
  • copiii stiu si inteleg care sunt regulile familiei – acestea sunt minime, sunt stabilite pentru binele tuturor si nu sunt insotite de pedepse violente sau umilitoare
  • copiii stiu la ce sa se astepte atunci cand regulile familiei sunt incalcate
  • copiii nu simt teama, rusine sau panica in relatia cu propriii parinti, chiar si atunci cand incalca regulile – relatia dintre ei se bazeaza pe respect reciproc.
  • copiii se pot juca, bucura si amuza in voie in familie, fara teama de pedepse ori ridiculizare.
  • copiii stiu ca parintii au nevoi emotionale si fizice diferite de ale copiilor si invata, treptat, sa le respecte, fara a se simti neglijati sau amenintati de acestea.
  • copiii stiu si simt ca, indiferent de situatie, parintii sunt de partea lor si impreuna, toti membrii familiei sunt in aceeasi echipa.

Toate aceste „criterii” pot fi indeplinite intr-o masura mai mica sau mai mare. Nicio familie nu le va atinge pe toate la nivel maxim, deoarece cu totii inca invatam sa fim parinti echilibrati, iar echilibrul emotional al copiilor depinde si de propriul temperament, nu doar de mediul in care cresc. Cum incurajezi siguranta emotionala in familie? Iata cateva idei.

Ofera timp, atentie si afectiune. Calitatea timpului petrecut impreuna conteaza mai mult decat cantitatea. Asigura-te ca iti exprimi afectiunea fata de copii si fata departenerul tau de viata, atat verbal cat si nonverbal. Descopera limbajele iubirii pentru fiecare membru al familiei in parte si respecta limbajul preferat de fiecare.

Creeaza spatiu si timp pentru bucurie. Un colt al relaxarii, o colectie de jocuri de societate sau un spatiu dedicat activitatilor artistice va vor incuraja sa dedicati timp si atentie activitatilor care va plac si va aduc impreuna. Incercati sa creati traditii simple de familie, dedicate timpului petrecut impreuna in mod placut – o plimbare in natura in fiecare weekend, gatitul impreuna in fiecare seara de vineri sau o seara dedicata filmelor vizionate in familie sunt doar cateva idei de la care puteti porni. Intreaba-l si pe copilul tau ce traditie de familie ar vrea sa incepeti si ia in considerare propunerile lui.

Stabileste reguli si limite interpersonale clare. Acestea sunt importante pentru ca ele contribuie la siguranta fizica a tuturor. Chiar daca celui mic s-ar putea sa nu-i placa ideea de reguli, e important sa il ajuti sa inteleaga de ce sunt ele necesare. O regula de genul „Nu se tipa in familie”, ii protejeaza pe toti, iar o regula de genul „Inainte de a intra in camera se bate la usa”, poate transmite mesajul ca oricine are dreptul la intimitate. Limitele interpersonale inseamna si protejarea nevoilor parintilor, legate de odihna, relaxare sau interese personale. Cu cat limitele interpersonale sunt mai respectate in familie, cu atat riscul codependentei este mai scazut, iar copiii (si parintii) se simt confortabil si in siguranta unii in compania celorlalti.

Fa diferenta dintre emotii, nevoi si ganduri si comportamente. Orice emotie este acceptabila, insa nu orice comportament. Cand copiii invata aceasta regula inca din primii ani de viata, se vor simti acceptati si apreciati pozitiv, invatand in acelasi timp si faptul ca este nevoie sa isi controleze propriul comportament.

Valideaza emotiile tuturor. In loc sa spui „Inceteaza cu plansul !”, arata-i copilului ca ii intelegi emotiile care stau la baza plansului. Astfel, in loc sa ii transmiti ca emotiile sunt gresite, validand ceea ce simte, il vei ajuta sa inteleaga ca orice emotie este acceptata si conteaza. Invata-l ca este in regula sa fie furios, insa nu e in regula sa loveasca.

Arata prin exemplul personal ca greselile sunt normale si fac parte din invatare. Una dintre sursele de siguranta emotionala o reprezinta acceptarea greselilor si esecurilor ca aspecte naturale ale experientei umane. Compasiunea fata de cei din jur si compasiunea fata de sine sunt elementele care dau nastere la siguranta si confortul emotional din orice grup. De aceea, asuma-ti responsabilitatea pentru propriile greseli fara a le transforma intr-o sursa de rusine toxica, accepta greselile copilului tau ca etape naturale in evolutia lui, nu ca semne ca este ceva in neregula cu el si fii pregatit sa depasesti esecurile personale si sa il ajuti pe copil sa invete din esecurile proprii.

Incurajeaza abilitati de coping sanatoase. Mancarea folosita ca sursa de confort, timpul excesiv petrecut pe platformele online sau urmarind seriale, timpul excesiv dedicat jocurilor video sunt exemple de modalitati mai putin benefice de gestionare a stresului sau de relaxare. Ele functioneaza mai degraba ca mecanisme de aparare prin care evitam sa ne confruntam cu situatii stresante sau care ne iau din timpul pe care il putem acorda lucrurilor importante. Incurajeaza in familia ta, prin exemplul personal, strategii de coping pentru depasirea emotiilor dificile, precum: relaxarea in natura, gradinaritul, exercitiile fizice, scrierea terapeutica, activitatile artistice etc.

Discuta deschis despre probleme emotionale. Oricine poate sa aiba probleme si sa sufere din cauza emotiilor. Aceasta suferinta poate duce adesea la simptome depresive si de anxietate. Nu este o rusine, ci o problema care se rezolva doar daca este abordata direct si fara ocolisuri. Uneori e necesar si ajutorul unui specialist, iar acest pas este unul absolut normal.

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe