characters characters

Tristetea si alte emotii negative la copii

“Pestii inoata, pasarile zboara, iar oamenii simt”

Propus de: Anca Deaconu   |   19 martie 2015    |   610 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani.

baiat trist
Vreau sa vina inapoooooi! Sa vina Paul inapooooi!
“ – suspina Ovidiu, uitandu-se la mine rugator, cu ochii in lacrimi. “Sa il aduca Monica inapoi cu masina rosie, sa vina inapooooi!” – a continuat el, tot mai trist si mai abatut.

Ei bine, Ovidiu se jucase tot weekendul cu verisorul lui, Paul, care venise in vizita impreuna cu mama lui, Monica, intr-o masina (cum altfel? :)) rosie.

Primul meu impuls a fost sa incerc sa il consolez (“Hai, lasa, nu fi trist, vor mai exista si alte weekenduri in care va veti putea juca impreuna”) si, eventual, sa ii redirectionez comportamentul (“Nu ai vrea tu mai degraba sa ne jucam cu locomotivele?”).

Din fericire, nu am dat curs primului impuls. Pentru ca pur si simplu am realizat ca si mie mi s-a intamplat, de-a lungul timpului, sa mi se spuna ce (am voie) sa simt. Si ca nu mi-a placut asta. “Nu face din tantar armasarQ”, am auzit adesea, in momente de suparare (sau furie!). “Nu-mi spune ca ti-e frica!“, am fost “imbarbatata” atunci cand mi-am marturisit o temere. “Trebuie sa fii puternica”, am fost sfatuita in clipe mai putin fericite, cand am simtit durere sau neputinta.

Cu toate acestea, sentimentele pe care le-am incercat, in fiecare din momentele acelea, au refuzat sa dispara; nu au ascultat de vocea ratiunii si nu s-au evaporat doar pentru ca, in ochii altora, nu aveau voie sa existe, nu erau legitime.

Asa ca am incercat sa ma pun in pielea baietelului meu, sa inteleg ce simte, iar mai apoi i-am spus ca da, imi imaginez ca tare dor trebuie sa ii mai fie de verisorul lui, mai ales dupa ce s-au jucat atat de frumos impreuna. L-am luat in brate pe Ovidiu si l-am lasat sa mai suspine un pic… pana cand, incet – incet, s-a linistit.

Ziua a continuat cu seninatate si voie buna. Iar numele lui Paul a reaparut, fireste… dar de data aceasta nu printre suspine, ci legat de jocuri si aventuri ale caror eroi principali erau ei doi. :)

Anca Deaconu

Mamica unui baietel de patru ani si jumatate, absolventa a Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala, Master in Psihologie Organizationala, peste 12 ani experienta in managementul resurselor umane, trainer autorizat CNFPA. Blog: www.ancadeaconu.wordpress.com


*Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/bibbit/14269622409

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe