characters characters

Un nou centru de sprijin Blue Dot va furniza servicii esentiale copiilor refugiati si familiilor acestora in Bucuresti

02 septembrie 2022    |   245 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani, 6 - 11 ani, 11 - 15 ani, 15 - 18 ani, 18 ani +.

UNICEF Blue Dot Kogalniceanu
BUCUREȘTI, 1 septembrie 2022. Primaria Municipiului Bucuresti, Directia Generala de Asistenta Sociala a Municipiului Bucuresti, UNICEF si UNHCR au inaugurat astazi un nou centru de sprijin Blue Dot in Capitala pentru copiii refugiati si familiile lor, intr-un spatiu aflat pe Bulevardul Regina Elisabeta nr. 75.

„Ne bucuram sa lucram cu UNICEF si UNHCR pentru a furniza servicii si a contribui la integrarea copiilor ucraineni refugiati si a familiilor acestora, continuand in acelasi timp sustinerea deja acordata de primarie persoanelor vulnerabile din Bucuresti. Situatia umanitara din Ucraina continua sa fie grava, iar sfarsitul razboiului nu se intrevede inca, astfel ca eforturile pe care le facem trebuie sa continue pe termen lung. Impreuna cu partenerii nostri, ii putem sprijini pe refugiati si identifica noi modalitati de furnizare a asistentei directionand interventia catre cei mai vulnerabili”, a declarat Viceprimarul Municipiului Bucuresti, Horia Tomescu.

Le multumim partenerilor nostri pentru colaborarea semnificativa si productiva pe care o avem. Inca din primele zile ale razboiului, am lucrat cu municipalitatea pentru a ne asigura ca nevoile de baza ale refugiatilor sunt indeplinite si ca serviciile de baza sunt furnizate. Nu doar refugiatii vor beneficia de aceste servicii, ci si copiii si familiile vulnerabile din Bucuresti. Ca parte din programul de tara al UNICEF, lucram la parteneriate pe termen lung cu municipalitati locale pentru a transforma comunitatile in unele prietenoase cu copii si pentru a sprijini integrarea sociala a celor mai vulnerabili copii si a familiilor lor, crescand capacitatea autoritatilor locale”, a afirmat Anna Riatti, Reprezentant UNICEF in Romania.

Blue Dot-ul „Kogalniceanu” face parte dintr-o retea de centre de sprijin pe care UNICEF si UNHCR au realizat-o impreuna cu partenerii lor, incluzand autoritatile centrale, judetene si locale, organizatii ale societatii civile din intreaga tara pentru a veni in intampinarea nevoilor de baza ale copiilor si familiilor care s-au refugiat in Romania, furnizandu-le servicii esentiale.

Mamele ucrainene care vin la Blue Dot vor putea primi informatiile de care au nevoie, vor putea accesa servicii esentiale si suport, dar vor putea fi de asemenea inregistrate in platforma Primero pentru a fi referite catre serviciile specializate de care au nevoie, in timp ce copiii se pot juca intr-un mediu curat si sigur.

Pana la inceputul lunii august 2022, peste 42.000 de femei si copii refugiati ucraineni au beneficiat de cel putin un tip de serviciu de sprijin oferit in centrele Blue Dot din Romania. Pana in prezent, UNICEF si partenerii sai au infiintat 11 centre Blue Dot in Romania si lucreaza pentru a deschide si mai multe centre de sprijin pentru copiii refugiati si familiile lor in alte zone ale tarii, in functie de nevoile copiilor refugiati. Pana in prezent, UNICEF si partenerii sai au infiintat 11 centre Blue Dot in Romania si lucreaza pentru a deschide si mai multe centre de sprijin pentru copiii refugiati si familiile lor in alte zone ale tarii, in functie de nevoile copiilor refugiati.

Despre UNICEF

UNICEF este prezent in Romania si in alte 190 de tari si teritorii pentru a promova supravietuirea si dezvoltarea copiilor din perioada copilariei mici pana la adolescenta. In Romania, UNICEF lucreaza impreuna cu actori cheie precum Guvernul, Parlamentul, autoritati locale, societatea civila, sectorul privat, parteneri nationali si internationali si mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educatie timpurie de calitate si la scoala, pentru protejarea adolescentilor si monitorizarea drepturilor copilului, pentru protectie sociala si pentru mobilizarea de resurse in beneficiul copiilor. Pentru mai multe informatii despre UNICEF si activitatea sa, vizitati https://www.unicef.org/romania/ro .

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu