characters characters

Sanatatea mamelor dupa nastere, asociata cu ajutorul oferit de tati in ingrijirea copilului

10 iunie 2019    |   444 vizualizări

Varsta: 0 - 3 ani, 0 - 18 luni.

sanatatea mamelor dupa nastere
Primele saptamani dupa nasterea unui copil sunt o perioada dificila pentru mama, in care trebuie sa se recupereze fizic si psihic dupa nastere, sa faca fata somnului insuficient, sa aiba grija de copil si sa alapteze. Un studiu realizat cu ajutorul familiilor din Suedia arata ca aceasta perioada poate fi depasita mai usor de catre mame daca tatal copilului este in concediu paternal, chiar si cateva zile pe saptamana.

Citeste si:

Mamele bebelusilor agitati au un risc mai crescut de depresie postpartum

Atitudinea barbatilor fata de rolul de tata influenteaza dezvoltarea copiilor


In Suedia, din 2012, tatii isi pot lua concediu 30 zile pentru ingrijirea copilului, in primul an dupa nastere, concomitent cu mama copilului. Astfel, ambii parinti pot fi acasa in acelasi timp, lucru care s-a dovedit a fi benefic in mod semnificativ pentru sanatatea fizica si psihica a mamelor. Studiul realizat de Maya Rossin-Slater si Petra Persson, economiste in cadrul Universitatii Stanford, a aratat ca prezenta ambilor parinti acasa a fost asociata cu o scadere de 26% in medicamentele impotriva anxietatii prescrise pentru mame, in comparatie cu mamele care au nascut inainte de legea concediului paternal. De asemenea, internarile sau vizitele mamelor la specialist au scazut cu 14%, iar antibioticele prescrise au fost mai putine cu 11%.

Autoarele studiului arata ca “S-a pus mult accentul pe ce putem face in spital imediat dupa nasterea copilului, dar mai putin pe mediul de acasa, unde mamele isi petrec cea mai mare parte a timpului dupa nastere. Unul dintre aspectele importante ale mediului de acasa este prezenta tatalui sau a altui adult.”.

Factorul-cheie in legea suedeza este ca permite tatilor sa isi ia zile libere intermitente si neplanificate, adaptandu-se usor la nevoile familiei. Aceasta flexibilitate s-a dovedit mai importanta decat numarul de zile libere pe care si le-au luat tatii.

Sursa: NYTimes.com


*Sursa foto:Pixabay.com

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu