characters characters

Procrastinarea si autocompasiunea

Secretul impotriva procrastinarii

19 septembrie 2017    |   891 vizualizări

Varsta: 6 - 11 ani, 11 - 15 ani, 15 - 18 ani, 18 ani +.

procrastinare si autocompasiune
Procrastinarea sau amanarea poate fi unul dintre cele mai importante obstacole cu care ne intalnim in calea spre scopurile pe care ni le propunem. Procrastinarea apare si in copilarie („Fac temele mai tarziu!”), mai ales o data cu inceperea scolii si poate deveni un obicei mentinut si la maturitate.

Procrastinarea este deseori insotita de un nivel scazut de autocompasiune (definita ca intelegere si blandete fata de sine, mai ales in momentele de esec) si un nivel foarte ridicat de stres (cu cat amanam ce avem de facut, cu atat suntem mai stresati in legatura cu activitatea respectiva), spun specialistii.

Persoanele care obisnuiesc sa amane sunt constiente de cele mai multe ori de efectele negative ale procrastinarii si, in consecinta, reactioneaza cu autocritica puternica. Un studiu recent a aratat ca secretul impotriva procrastinarii poate fi gasit chiar in aceasta directie.

La studiu au participat 750 de persoane carora li s-au masurat nivelurile de autocompasiune, cele de stres si nivelul de procrastinare. Autocompasiunea in acest context se manifesta prin intelegere fata de sine in loc de critica atunci cand persoana face o greseala („Am fost obosit/ trebuia sa fiu mai atent cand mi-am organizat timpul.” in loc de „Mereu gresesc.”), intelegerea faptului ca si alte persoane se confrunta cu problema procrastinarii („Si alti oameni amana lucrurile care nu le fac placere.” in loc de „Sunt singurul care nu e in stare sa se mobilizeze la timp.”) sau o perspectiva obiectiva si de ansamblu asupra problemei privind amanarea in locul identificarii propriei persoane cu problema („Am nevoie sa renunt la obiceiul de a amana.” in loc de „Sunt incapabil sa fac ceva la timp.”).

Rezultatele au aratat ca oamenii care obisnuiau sa amane frecvent aveau si un nivel scazut de autocompasiune si un nivel ridicat de stres. In plus, se pare ca autocritica asociata cu obiceiul de a amana creste si mai mult nivelul de stres.

Autoarea studiului arata ca pentru a elimina procrastinarea, pot fi utile strategiile care pun accentul pe autocompasiune. Autocompasiunea ne poate ajuta sa recunoastem care sunt dezavantajele amanarii repetate, insa fara a ne lasa coplesiti de emotii negative, ingijorari repetate sau de o imagine de sine negativa. Astfel, este mentinut un sentiment de bine interior care ne permite sa avem curaj sa ne asumam riscuri si sa actionam (de multe ori, la baza procrastinarii sta tocmai frica de esec).

Studiul a aratat ca elevii si studentii sunt cei care amana mai frecvent decat adultii, probabil pentru ca sunt mai putin capabili sa isi controleze emotiile si autoevaluarile negative.

Alte studii au aratat ca oamenii care reusesc sa se ierte mai usor pentru esecuri, tind sa amane mai rar decat oamenii care se critica dur pentru esecurile lor.

*Sursa foto: Pixabay

Sursa: FulfillmentDaily.com


Citeste si:


Procrastinarea. De ce sa nu lasi pe maine ce poti sa faci azi


Amanarea in invatare si distragerea atentiei

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu