characters characters

Parintii care se ingrijoreaza prea mult

Propus de: SuntParinte.ro   |   08 iulie 2011    |   4988 vizualizări

Varsta: 18 ani +.

Parintii care se ingrijoreaza prea multSe poate spune ca ingrijorarea face parte din „fisa postului” fiecarui parinte. Incepand cu perioada sarcinii si continuand pana la momentul cand „copilul” este deja un om matur, parintii isi fac griji in legatura cu: sanatatea copilului, educatia lui, prietenii pe care ii alege, cariera, relatiile sentimentale sau situatia financiara. Asadar, este normal sa te ingrijorezi daca esti parinte.  Cum iti dai seama insa ca exagerezi?

Care este limita dintre ingrijorarea fireasca si cea exagerata?

Iti poti da seama daca exagerezi sau nu cu grijile referitoare la copil urmarind cateva criterii simple.

1. Reactiile celor din jur. Persoanelor care isi fac prea multe griji li se spune in mod frecvent acest lucru de catre copii, de catre partenerul de viata sau de catre prieteni. De asemenea, poti compara propriile reactii cu cele ale altor persoane aflate in aceleasi situatii ca si tine.

2. Lucrurile pentru care te ingrijorezi. Parintii care se ingrijoreaza excesiv intra in panica pentru lucrurile care nu ii sperie pe ceilalti parinti. De exemplu: daca cel mic a intarziat 10 minute de la scoala, daca il lasa singur acasa pentru cateva ore, desi copilul a mai trecut prin aceasta situatie sau atunci cand copilul vine acasa cu prima sa nota mica. Orice detaliu da nastere la ganduri catastrofice: „Intarzie, daca a patit ceva pe drum?!”, „Daca da foc la casa in timp ce eu sunt plecata?!” sau „E clar, nu vrea sa invete, o sa fie somer atunci cand va creste mare!”.

3. Intensitatea grijilor. Pentru persoanele excesiv de anxioase, diverse motive de ingrijorare dau nastere la emotii puternice, care impiedica functionarea normala a persoanei (cauzeaza insomnii, duc la scaderea capacitatii de concentrare a atentiei si a energiei). Cat de mult te afecteaza viata ta de zi cu zi grijile pe care ti le faci?

4. Modul de actiune ales. Cea mai utila reactie intr-o situatie dificila este incercarea de a gasi o solutie. Parintii care se ingrijoreaza prea mult nu reusesc sa caute si sa gaseasca o solutie, ci sunt concentrati doar asupra problemei. De exemplu, atunci cand copilul ia o nota mica la matematica, un parinte care se ingrijoreaza excesiv isi va folosi toata energia doar pentru a construi scenarii negative. Un parinte care nu se ingrijoreaza asa usor va alege sa gaseasca o modalitate prin care sa il ajute pe copil sa invete matematica mai usor.

5. Frecventa grijilor. Te ingrijorezi in fiecare zi pentru nenumarate motive? Nici nu mai tii minte ultima data cand ai fost cu adevarat linistit sau linistita? Raspunsurile afirmative la aceste intrebari sunt specifice persoanelor anxioase, care se ingrijoreaza prea mult.

Cauze ale grijilor excesive ale parintilor

  • Preocuparea excesiva pentru o anumita problema poate oferi iluzia ca ai control asupra ei. Daca te ingrijorezi, inseamna ca nu esti indiferent, ca ceva se va schimba in bine. Acest lucru este adevarat pentru cazurile in care faza de anxietate sau griji este urmata de una de actiune. Parintii excesiv de anxiosi nu trec insa niciodata la faza de actiune, in care sa gaseasca o solutie rationala pentru problema.

  • Exista si cauze genetice ale anxietatii, care se transmit de la parinti la copii. Astfel, este posibil ca parintii anxiosi de azi sa fi mostenit aceasta tendinta de la propriii parinti.

  • De asemenea, acest tip de comportament se invata prin imitatie. Daca un copil asista la acest gen de comportamente, va invata ca acesta este modul normal de a reactiona si va prelua aceste reactii la randul lui.

Solutii pentru parintii care se ingrijoreaza prea mult


Daca te-ai identificat in portretul parintilor prea anxiosi, exista cateva solutii pe care le poti incerca.

Observa atent motivele care iti creeaza cele mai intense griji si evalueaza-ti starile de ingrijorare.  Poti tine un jurnal in care sa notezi toate problemele sau situatiile care te deranjeaza si cat de intense sunt starile tale emotionale. Dupa un timp, incearca sa vezi care situatii se repeta, care sunt persoanele si aspectele in legatura cu care te ingrijorezi exagerat de mult. Astfel, data viitoare, cand te vei mai confrunta cu acelasi tip de situatie, aminteste-ti ca ai reactionat in trecut in acelasi fel si ca grijile s-au dovedit nejustificate.

Identifica gandurile pe care ti le trezesc situatiile care te ingrijoreaza. Este probabil sa observi ca iti imaginezi urmarile situatiei in termeni absoluti si negativi: „Nu o sa-si redreseze niciodata media la matematica”, „Nu am pe nimeni care sa ma poata ajuta”. Analizate in mod rational, aceste idei isi pierd validitatea.  Cel putin din punct de vedere logic si probabilistic, exista sanse ca anumite evenimente sa se intample cu adevarat, cu alte cuvinte, este posibil sa gasesti o solutie pentru problema cu care te confrunti.
Incearca sa inlocuiesti aceste ganduri cu unele realiste, care lasa loc si posibilitatii ca lucrurile sa se rezolve: „La un moment dat, este posibil sa ia note mai bune” sau „Exista pe lume cel putin o persoana care sa ma poata ajuta, trebuie doar sa o gasesc.”

Vorbeste cu cineva apropiat despre grijile tale. Vorbeste cu partenerul tau de viata, cu un prieten sau cu o ruda despre problemele care te framanta, dar si despre posibile solutii.

Ia masuri de precautie. Observa situatiile care te ingrijoreaza cel mai des si gaseste modalitati de a le evita. De exemplu, roaga-l pe copil sa te anunte daca va intarzia.

Apeleaza la un specialist. Daca simti ca nu pot face acestei probleme, apeleaza cu incredere la un specialist. Exista numeroase tipuri de terapii care abordeaza aceasta problema si care iti pot fi de folos.

Comentează:
5 comentarii

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu
  • maria ilincescu
    maria ilincescu    20.07.2011 - 13:25
    Parintele protector este extrem de atent la nevoile copilului si se dedica cu toata fiinta lui. Din pacate acesti parinti care acorda protectie exagerata sunt vesnic ingrijorati , vad catastrofe si calamitati la fiecare colt de strada.Copilul educat astfel se simte din ce in ce mai sufocat si se va departa treptat de parinti;de teama ca acestia nu-l vor intelege si se vor ingrijora n-o sa le comunice nimic. In felul acesta va avea o viata secreta, personala, nebanuita de parinte.
  • Utilizator Anonim
    Camelia    17.07.2011 - 19:56
    Traim intr-o lume corupta si politia nu face treaba si unii profesorii si vagabonzi multi si normal in lumea in care traim sa fim anxiosi si prea preocupati Traim intr-o lume imposibila
  • Utilizator Anonim
    Ioana    15.07.2011 - 16:52
    Si eu fac parte din categoria parintilor extrem de grijulii. Poate si pentru ca o simpla raceala a fetitei s-a agravat aproape intotdeauna, ajungand si la spitalizare. Ca urmare, nu am cum sa nu fiu ingrijorata, mai ales ca e si foarte sensibila si se imbolnaveste usor.
  • Ionescu Gabriela
    Ionescu Gabriela    12.07.2011 - 08:15
    De acord cu tine, iahim. Grijile legate de sanatatea copilului nu sunt niciodata exagerate. De fapt, as putea spune ca o multime de griji legate de copil nu sunt inutile, pentru ca orice parinte isi doreste sa il apere pe copil de pericole de tot felul. Cred ca limita dintre ingrijorarea fireasca si cea exagerata se vede si in efectul grijilor parintilor asupra copiilor: de obicei, copiii cu parinti exagerat de anxiosi devin la randul lor anxiosi, tematori si inhibati.
  • Gabriela Vochescu
    Gabriela Vochescu    08.07.2011 - 14:27
    Ca parinte,am griji si temeri pe care nu mi le poate lua nimeni...Majoritatea sunt legate de sanatatea copilului.Sunt parinti care nu-si fac griji pentru o raceala a copilului.Unii,din lipsa de cunostinta,altii din experiente anterioare iar altii din indolenta.Eu imi fac intotdeauna,chiar daca par exagerata,pentru ca stiu ca cea mai mica problema de sanatate netratata corect se poate agrava si croniciza.

    Limita dintre comportamentul firesc si exagerat este greu de trasat...Depinde de fiecare parinte.

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe