characters characters

"Nimic nu-i convine!” Nemultumirea de sine la adolescenti

Propus de: SuntParinte.ro   |   13 august 2014    |   4806 vizualizări

Varsta: 15 - 18 ani.


*Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/goodncrazy/9349351634


”Nu-mi plac hainele astea. Sunt demodate.”, ”Nu mai vreau bluza asta, ma face sa arat ca o balena”, ”Am parul cret ca o oaie”, ”Am picioarele prea strambe”, iar nemultumirile pot sa continue. Atunci cand esti adolescent, parca nimeni si nimic nu iti mai este pe plac. Afla de ce este bine sa nu reactionezi cu banala replica „Asa sunt adolescentii!” atunci cand fiul sau fiica ta isi manifesta nemultumirea fata de propria persoana.


Cand nemultumirea de sine poate fi benefica

Nemultumirea fata de sine poate fi benefica atunci cand ii da adolescentului un imbold sa se schimbe in bine: atunci cand e nemultumit de notele luate la o materie, invata mai mult, atunci cand vrea sa slabeasca, alege alimente sanatoase.


Cand nemultumirea de sine devine o problema

Poate deveni o problema insa atunci cand este cronica si adolescentul nu gaseste sau nu cauta nicio solutie pentru nemultumirile sale. Neglijata, insatisfactia fata de propria persoana poate duce la depresie, comportament violent sau abuz de substante precum alcoolul si drogurile.


Care sunt cele mai frecvente surse de nemultumiri ale adolescentilor?

  • aspectul fizic
  • vestimentatia si accesoriile
  • talentul, inteligenta sau alte calitati.

Nemultumirea de sine apare ca urmare a situatiilor in care adolescentul este supus comparatiei, competitiei sau criticii - de catre prieteni sau de catre adulti. In asemenea situatii, in care adolescentul simte ca nu a facut fata bine comparatiei, competitiei etc, adolescentul simte rusine. Cand aceasta emotie nu este depasita si se repeta, devine cronica si ajunge sa faca parte din personalitatea adolescentului. Acesta poate sa apeleze la diverse comportamente nesanatoase care sa reduca sentimentul ca nu este suficient de bun, de popular, de frumos etc. Acest ciclu duce la nefericire, lipsa sperantei, lipsa optimismului, neacceptarea de sine si chiar ura fata de propria persoana.


Alte surse ale nemultumirii de sine sunt: cerintele si standardele ridicate ale parintilor, influenta grupului de prieteni si dorinta de a fi la fel ca ceilalti, dar si mass-media prin stereotipurile pe care le promoveaza.


Cum poti sa intervii ca parinte?

Asculta-ti adolescentul atunci cand se plange, chiar daca nu esti de acord cu ce spune sau ai auzit aceleasi replici de 15 ori pana acum. Evita sa te contrazici cu copilul tau cu privire la ceea ce spune despre el. Nu il intrerupe cu raspunsuri precum „Nu-i adevarat, iti sta foarte bine. Nu te mai agita atat!”. Nu te va crede si e posibil sa evite sa mai comunice cu tine in viitor despre nemultumirile sale. Empatizeaza cu el: ”Imi pare rau ca nu esti multumita de tunsoare/ ca te-ai certat cu prietena ta, stiu cum e.” ” (prin astfel de cuvinte ii validezi starea emotionala si ii arati ca iti pasa de ceea ce simte).


Incurajeaza initiativa copilului de a schimba ceva in bine: ”Ce poti face pentru a schimba lucrurile? Pot sa te ajut, daca ai nevoie de ajutor.”


Ofera alternative care sa vina ca o alinare. Daca adolescentul tau nu e dispus sa gaseasca o solutie, ii poti propune una sau mai multe. Nu insista sa o accepte de la inceput si nici nu-ti pierde rabdarea. De exemplu, daca adolescentul tau e nemultumit de cum arata corpul sau ii poti propune sa mergeti impreuna la sala, o data pe saptamana.


Daca observi ca pe langa nemultimirea de sine, mai apar si semne de lipsa de motivatie, stima de sine scazuta, o atitudine negativa fata de propria persoana, framantari emotionale, cauta ajutorul unui specialist.


Cu totii am trecut prin astfel de momente in perioada adolescentei. Unii insa am trecut mai usor fiindca am avut in apropierea noastra sprijinul necesar pentru a ajunge oamenii increzatori in propria persoana care suntem azi.

Tu ce nemultumiri ai observat la adolescentul tau?

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe