“Imi fac temele mai tarziu”. Ce faci cand copilul amana temele pentru acasa
* Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/aidanmorgan/4151100524
Copilul tau obisnuieste sa astepte pana in ultimul moment ca sa isi faca temele? Adoarme tarziu fiindca a tot amanat temele si l-a prins noaptea cu stiloul in mana si cartile deschise pe birou? Acest ritual de amanare a sarcinilor pe care cineva le are de realizat poarta numele in literatura de specialitate de “procrastinare”.
Ce trebuie sa stii despre tendinta de a amana:
- Specialistii considera ca are legatura cu reglarea emotiilor: persoana care poate face fata starilor inconfortabile (frustrare, stres, teama) nu este tentata sa amane sarcinile dificile.
- Amanarea nu este doar o problema a vointei, ci si a cunostintelor si abilitatilor: copilul care nu este convins ca poate face tema, nu se va simti motivat sa o inceapa.
- Atunci cand devine un obicei, aduce cu sine un nivel ridicat de stres.
- Unii specialisti considera ca stilul autoritar de parenting il face pe copil sa amane mai mult.
- Este un comportament care se invata.
Cum il ajuti pe copil sa nu mai amane temele:
Ajuta-l sa isi formeze obiceiuri de invatare care incurajeaza consecventa. Este important sa stie sa isi organizeze timpul si spatiul dedicat invatarii, sa planifice temele si proiectele din timp si sa poata cere ajutor atunci cand are nevoie.
Invata-l sa prioritizeze temele impartindu-le in cateva categorii:
- un nivel ridicat de prioritate: intra temele si proiectele care trebuie predate in ziua urmatoare;
- un nivel mediu de prioritate: teme si proiecte mai mari care trebuie predate la cateva zile distanta si la care e bine sa lucreze cate putin in fiecare zi;
- un nivel scazut de prioritate: teme si sarcini care se pot rezolva foarte rapid fiindca sunt usoare (citirea unui text de cateva pagini, alcatuirea de propozitii folosind anumite cuvinte, decuparea de imagini etc.). Acestea pot fi facute cand a terminat cu toate celelalte sau se pot realiza intercalat, dupa finalizarea unei teme mai grele.
Recomanda-i sa isi faca timp si pentru relaxare. Dupa 50 – 60 de minute de concentrare, isi permite 10 minute de relaxare.
Descopera ce dificultati are copilul tau. Un alt lucru important pe care il poti face ca parinte este sa discuti cu copilul despre dificultatile pe care le intampina cand isi face temele. In spatele asa zisei amanari pot sta diferite motive:
- dificultati de concentrare,
- probleme de invatare,
- neintelegerea cerintelor cadrului didactic,
- frustrare si sentimente negative fata de profesorul care preda materia la care are de facut temele,
- planificarea nepotrivita a timpului si a sarcinilor.
Invata-l sa fie constient de propriile emotii si reactii. Mai ales daca este un copil care amana frecvent temele sau alte sarcini, invata-l sa fie atent la ce se intampla in mintea sa atunci cand decide sa lase pe mai tarziu o sarcina: i se pare ca e prea grea si se simte speriat, i se pare plictisitoare, total neplacuta si simte frustrare? Invata-l sa identifice emotia pe care o trezeste sarcina respectiva si recomanda-i ca inainte sa ia decizia de a se ridica de la birou si sa amane temele, sa respire adanc si sa numere pana la 10. Cel mai probabil, pana atunci emotiile prin care trece vor pierde din intensitate. Apoi poate incepe sa scrie macar o parte din tema. Daca simte din nou imboldul de a fugi de tema, poate veni sa discute cu tine despre acest lucru.
De asemenea, umorul functioneaza la cei mici pentru a-i determina sa inceapa mai repede ceva ce au de facut. Vorbeste-i despre printesa din poveste care a trebuit sa sarute broasca, iar aceasta din urma s-a transformat intr-un print deosebit de frumos. “Cu cat saruti mai repede broasca, cu atat mai repede va aparea printul. Daca printesa ar fi stat mai mult pe ganduri vazand cat de urat e animalul, putine sunt sansele sa o mai fi sarutat.”. La fel, principiul se poate aplica si in cazul temelor: cu cat sunt facute mai devreme, cu atat ai invatat mai repede lectiile.
Copilul tau amana frecvent realizarea temelor?
Citeste si:
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
5 obiective pe care le poti propune copilului pentru noul an scolar
La fiecare inceput de an scolar, putem reflecta asupra planurilor, dorintelor si obiectivelor legate de scoala si invatare. Iata cinci idei de obiective pentru noul an scolar care pot creste motivatia copilului pentru invatare.
-
Rutina de seara - secretul odihnei si organizarii eficiente
Cum creezi o rutina de seara eficienta pentru copii, pentru a avea dimineti usoare.
-
Principiul Pareto sau regula 80/20. Cum il poate ajuta pe adolescentul tau
Principiul Pareto sau regula 80/20 a fost formulat de economistul italian Vilfredo Pareto si sustine ca 80% dintre rezultatele obtinute intr-un domeniu vin din 20% dintre cauze. Cum poti prelua acest principiu pentru a-l aplica in viata de zi cu zi, in organizarea timpului sau in invatare?
Adauga tu primul comentariu: