Expresii care pot influenta negativ educatia copiilor
„Pe cine iubesti mai mult, pe mami sau pe tati?”
Urmata, inevitabil, de intrebarea „De ce?”. Probabil era izvorata dintr-o palcere sadica a adultilor din vremea aceea. Orice intalnire cu un adult devenea un cosmar pentru mine. Puteam anticipa ce urma sa fiu intrebata si imi pregateam si raspunsurile. Insa prima data cand am auzit intrebarea asta, am ramas uimita. Nu pentru ca nu stiam sa spun pe cine iubesc mai mult (oricum nu stiam), dar pentru ca nu stiam de fapt nici care e treaba cu iubirea asta. Asa ca am raspuns ca nu stiu. Apoi, am vorbit cu fratele meu mai mare si m-a invatat ce sa raspund: “Ori zici ca pe amandoi, ori zici ca pe niciunul… Ca sa nu se supere!” Bineinteles, am zis ca pe niciunul.“Vaaaai, ce mare ai crescut!”
Eram luata destul de rar in vizite la rude si prieteni, asa ca acestia ma gaseau schimbata de fiecare data. Vizitele se desfasurau mereu dupa acelasi scenariu: formulele de salut, intrebarile de acomodare (adresate de catre adulti doar) precum: in ce clasa sunt, ce vreau sa ma fac cand o sa fiu mare, daca imi place la scoala etc. Urma apoi o pauza in care toti ma priveau si imi zambeau, in timp ce eu nu stiam unde sa ma ascund. Discutia era apoi reluata, spunandu-mi cat de mare am crescut si cat de mica eram ultima data cand m-au vazut. Atat de mult insistau cu ideea asta incat la finalul vizitei ma simteam un gigant care se facea din ce in ce mai mare. Si asta avea sa se intample foarte curand, pentru ca auzisem eu cat de repede cresc copiii.„Ai ochii/parul/nasul/ maica-tii/lu’ taica-tu!”
Tot in vizite, mi se spunea ca am ochii lui tata, lucru care m-a pus pe ganduri mult timp. Pana la patru-cinci ani, nu am inteles deloc ce inseamna mai exact: cum sa am ochii lui tata si tata sa aiba si el ochi in acelasi timp? La dilema contribuia cumva si faptul ca ochii nu-i puteam vedea decat in oglinda, dar ii puteam atinge. Pana la urma, am inceput sa caut explicatii la cei din jur, care imi raspundeau scurt „Adica semeni cu tatal tau!”. Stiam ca seman, mi se mai spusese, dar tot nu intelegeam care e treaba cu ochii nostri. Intr-un final, mi-a explicat mama. Dupa ce am inteles, am inceput sa ma uit mai mult la tata ca sa-mi dau seama cum sunt ochii mei intr-un anumit moment. Imi placea sa-i vad cand citeau ziarul.„Imi dai mie jucaria/haina/obiectul tau?”
Replica izvorata din aceeasi placere sadica a adultilor, care cum vedeau un copil cu un obiect de care era incantat, cum sarea pe el sa-l ceara. Mi s-a intamplat lucrul asta cu prima mea pereche de adidasi cu scai si beculete in talpa, pe care i-am incaltat de Paste, cand am mers la biserica. Imi amintesc cum s-au speriat oamenii din jur cand au crezut ca imi arde ceva la picioare si a cazut o lumanare (de fapt, doar beculetele mele). Printre rudele care ne-au vizitat in perioada sarbatorilor de Pasti, s-a numarat si un unchi care imi cerea adidasii mei pentru ca ii placeau, Cand a vazut ca nu vreau sa i-i dau, mi-a zis ca o sa vina noaptea sa mi-i fure pentru ca sunt prea frumoase. Nu va spun ce nopti grele au urmat pentru mine.„Esti urata cand plangi!”
De fapt, de obicei, se spunea „Iii, ce urata esti cand plangi!”, ca si cum m-as fi transformat intr-o creatura ingrozitoare imediat ce incepeam sa plang. Desigur, intentia adultilor era aceea de a ma opri din plans si eventual, de a-mi aduce un zambet pe fata. Dar cum sa se intample asta?! Dimpotriva, ma puneam si mai mult pe plans cand auzeam asta. Pana cand am crescut si mi-am dat seama ca nu se mira nimeni de cat de frumoasa sunt atunci cand nu plang.„Rad copiii de tine”
Replica pe care o auzem cand imi era lumea mai draga; de exemplu, atunci cand as fi mers la gradinita cu puloverul preferat, dar din motive nesemnificative (avea o pata mica pe maneca), nu puteam face asta, iar parintii imi motivau acest lucru cu „Rad copiii de tine!”. Pentru a verifica afirmatia, am inceput sa ii urmaresc pe cei care veneau cu hainele murdare, sa vad daca ceilalti rad de ei. Eu nu radeam, pentru ca nu se stie cand imi venea si mie randul. Dar nici ceilalti copii nu radeau, iar acest lucru nu facea decat sa ma convinga ca adultii habar nu au cum sunt copiii.„Ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?”
Fiecare dintre noi am fost intrebati acest lucru de cel putin 100 de ori in copilarie. Raspunsurile mele au variat de la ciobanita la doctorita, pana pe la varsta de opt-noua ani. Mi-as fi dorit sa devin ciobanita pentru ca bunicul meu avea oi si imi placeau. Am renuntat la idee cand familia mea si-a manifestat nemultumirea (inca de mica mi-am sacrificat viata profesionala in favoarea familiei). Pe de alta parte, o cariera in medicina (dupa ce am testat reactiile la popie, croitorie si pilotaj) ii incanta pe cei din jur. Fratele meu a intrat in gratiile tuturor din prima: el a ales sa se faca destept! Dar numarul 1 in topul celor mai bune raspunsuri la aceasta intrebare este cel al prietenei mele „Leu, ca sa va mananc pe toti!”„De ce nu vrei sa vorbesti, nu ai limba?”
Eram invatati sa nu vorbim cu strainii. Dar daca ne intalneam cu prietenii parintilor (necunoscuti pentru noi), eram obligati sa vorbim. Asa ca in situatiile cele mai fericite, raspundeam la intrebarile de baza ale acestora (varsta, scoala, cariera, pasiuni etc). In situatiile mai putin fericite, refuzam sa socializam cu adultii care nu ne erau apropiati. Refuzul nostru atragea intrebarea “Dar de ce nu vorbesti, nu ai limba?”. Consecinta era ca ma strambam si aratam limba. Normal ca acasa incepea cearta. Normal ca urma alta remarca: ma faci de ras in fata lumii!
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
De ce e important sa il accepti pe copil asa cum esteMulte din neintelegerile dintre parinti si copii isi gasesc originea in dorinta parintilor de a se oglindi in copilul lor, de a-si indeplini propriile nevoi si asteptari prin copil.
-
50 de intrebari pe care sa le adresezi copiluluiComunicarea dintre parinte-copil este intr-o continua transformare, astfel ca in unele cazuri ea poate sa fie foarte buna, in timp ce alteori poate avea de suferit si drept consecinta, relatia dintre cei doi poate deveni tot mai rece.
-
Absenta tatilor din viata fiicelor. Efectele la maturitateCopiii abandonati de unul din parinti sau de amandoi traiesc sentimente intense de furie, uneori ascunsa, alteori clar vizibila comportamental prin batai fizice si agresivitate indreptata asupra celor din jur.
Comentează:4 comentarii
-
LilianaYo
21.03.2013 - 20:17
O tampenie !!! A ramas cineva cu sechele din cauza asta?? Eu nu !!
-
elena
21.03.2013 - 19:19
Teoretic e usor ,practic e mai greu .Cu putin efort poate reusim sa nu le mai folosim.
-
andreea
20.03.2013 - 08:28
ce bine ar fii daca am reusi sa le scoatem din vocabularul nostru :)
-
romeo
20.03.2013 - 06:54
expresii
Vezi toate comentariileciteste sa vezi ce interesante sunt
ar trebuii sa renuntam si noi la ele