characters characters

Daca traiesc in rusine, copiii invata sa se simta vinovati

Echilibrul emotional
Propus de: Oana Popa   |   05 octombrie 2012    |   4999 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani, 6 - 11 ani, 11 - 15 ani, 15 - 18 ani.

Carti si caiete pe jos, pe birou si aruncate pe diverse rafturi. Pixuri, creioane, papusi cazute pe sub scaun, pe pat, pe pervaz. Haine aruncate in toate colturile camerei, pat nefacut, ghiozdan aruncat pe pat. Sosete, creioane, jucarii pe birou.  Asa arata intr-o dimineata camera fetitei mele, pe vremea cand ea avea cam 8 ani. Cand am intrat in camera am avut senzatia ca tocmai ce trecuse un uragan si rasturnase toate obiectele posibile prin toata camera.

In acest “mic haos” copilul meu “cel mare” statea foarte calm si isi facea temele, pe un coltisor de birou pe care nici nu ii incapea caietul pe care scria. Tema era la matematica, daca-mi aduc eu bine aminte. Jumatate de caiet era suspendat in aer, in timp ce copilul scria pe cealalta jumatate! Si asta in conditiile in care avea un birou imens, pe un colt intreg de camera!

Un val instantaneu de furie si revolta mi-a taiat respiratia! Asa ceva e de neacceptat! Nu, nu se mai poate asa! Cand va intelege copilul asta ca este foarte important sa fie ordonat? Cum se poate concentra ca sa-si faca temele in haosul asta? Nu o oboseste tot ce e in jurul ei?
Zeci de ganduri, care mai de care mai furioase. De cate ori sa-i mai spun? De ce nu ma asculta niciodata? Am rasfatat-o prea mult. I-am facut toate mofturile si acum, uite, uite ce fel de copil a devenit!

Furie si vinovatie. O combinatie la fel de periculoasa ca o bomba atomica. Ce crezi tu ca a urmat? Uraganul despre care am vorbit mai devreme fusese mic copil pe langa ce am facut eu din acel moment. Fara sa-mi avertizez copilul in vreun fel, am inceput sa arunc pe jos toate obiectele care-mi cadeau in mana. Tipam si aruncam tot ce vedeam in calea mea.

Nu conta ca era jucaria preferata sau stiloul cel nou. Nu conta ca erau caietele de teme sau cartile de la scoala. Totul ajungea pe jos, cu o viteza incredibila.

In cateva secunde era un morman imens in mijlocul camerei, iar eu continuam sa tip : “Nu-ti e rusine? Cum poti fi atat de indolenta?”
Copilul plangea, speriat si ma ruga : “Mami, nu, te rog, nu… nu papusa!” Dar eu nu auzeam, nu vedeam, nu simteam nimic altceva decat propria mea furie.

Cand nu am mai avut ce sa arunc pe jos, m-am oprit si am spus: “ Lucrurile pe care nu le aranjezi la locul lor, vor ajunge la cos!” si am iesit din camera trantind usa.  Mi-am lasat copilul plangand, privind cu disperare in urma mea…

Dupa ce m-am mai calmat, am revenit in camera, si, abia atunci, am stiut cat de mult am gresit.  Copilul statea inca pe pat, plangand. Ma privea rugator. Nu stia ce sa faca si de unde sa inceapa cu stransul lucrurilor. Nu se misca, dar nu pentru ca nu ar fi vrut sa faca ordine, ci pentru ca nu putea.  In clipa aceea am revazut tot filmul celor petrecute si mi-am dat seama cat de socant a fost pentru copil tot ce am facut eu.  Atunci am inteles ca ii este imposibil sa faca singura curat, in aceste conditii.

Furia trecuse ca prin minune si in locul ei era acum multa vinovatie, asa ca m-am apropiat de ea si i-am spus : “ Imi pare tare rau… M-am infuriat atat de tare. Doar ti-am spus de atatea ori sa faci ordine in camera ta. Cum poti sa-ti faci temele in haosul asta? Nu te oboseste?”
“Nu, mami, nu ma oboseste. Nici macar nu le vedeam pana nu mi le-ai aratat tu.” A venit raspunsul nevinovat al copilului.

Am inteles atunci ca lumea vazuta prin ochii copilului meu nu are nici o legatura cu lumea vazuta prin ochii mei. Daca pe mine ma oboseste dezordinea nu este neaparat la fel si pentru copilul meu.  Aveam in fata noastra un morman de obiecte aruncate, asa ca, am inceput sa le strangem impreuna. Au trecut vreo doua ore pana am reusit sa aducem camera la lumina.

Ai facut si tu vreodata ce am facut eu? Si daca da, te-a ajutat in vreun fel? A devenit brusc copilul tau mai ordonat?
Eu pot sa iti spun ca pe mine si pe copilul meu nu ne-a ajutat deloc reactia mea, ba, mai mult ne-a incurcat…
Cu intelegerea de acum pot sa spun ca intrebarile: “Nu iti e rusine? Cum poti fi atat de indolenta?” nu au facut decat sa o faca sa sa simta vinovata.  Ce facem noi cand ne simtim vinovati? Avem energie sa facem ceva?  Nu stiu cum esti tu, dar eu cand ma simt vinovata, ma simt blocata si fara nici un pic de energie, iar daca simt rusine, mai degraba m-as face invizibila, ca nu degeaba se spune in popor “ As fi intrat in pamant de rusine!”. Unde mai pui faptul ca rusinea si vinovatia ne fac sa avem o parerea foarte rea despre noi insine, lucru care nu ne ajuta deloc sa fim increzatori si puternici.

Ce imi doresc pentru copilul meu?
Sa se simta vinovat sau sa aiba incredere in el?
Sa se simta neacceptat sau sa se simta iubit?
Sa ii fie frica de mine sau sa aiba incredere in mine si sa stie ca sunt alaturi de el indiferent ce s-ar intampla?
Ca parinte, m-am simtit de multe ori tentata sa apelez la manipularea prin vinovatie sau rusine, si, de multe ori am facut-o, insa, pot sa spun cu foarte mare sinceritate ca aceasta metoda nu m-a ajutat decat pe termen foarte scurt. Iar copiilor mei le-a facut foarte mult rau.

Imi doresc pentru copiii mei sa fie capabili sa deosebeasca binele de rau, si stiu ca le va lua mult timp sa invete asta.
Vreau sa ii pregatesc pentru acele momente din viata lor cand vor avea de ales intre ceea ce le place si ceea ce e bine pentru ei, intre parerea anturajului si parerea lor, intre ceea ce spun altii ca se poate face si ceea ce vor ei sa faca si stiu ca rusinea si vinovatia nu ii vor ajuta sa ia cea mai buna decizie pentru ei.

Copiii invata cel mai bine cand sunt incurajati si sprijiniti, nu pedepsiti, de aceea, decat sa ii fac sa se simta vinovati, prefer sa le explic legatura dintre cauza si efect. Daca nu invata, atunci foarte probabil vor lua note mici. Este un fapt. Daca nu isi fac curat in camera, la un moment dat va veni si clipa in care nici ei nu vor mai suporta mizeria. Daca fac un lucru care ii face sa nu se simta bine in pielea lor, au de ales: Il fac in continuare, stiind in ce fel se vor simti sau nu il mai fac. E alegerea lor.

Nu inseamna ca nu stabilesc limite de comportament, fac asta insa in momentele in care suntem cu totii relaxati, nu in momente tensionate.
Le explic de fiecare data ca e alegerea lor daca vor sa faca ce e bine sau nu, dar, odata ce au ales ce sa faca, nu mai pot alege si consecintele faptelor lor. Consecintele vin automat, in urma alegerilor lor. Parerea mea este ca aceasta este o lectie de viata mult mai buna decat vinovatia si rusinea.

Tu ce parere ai?
Cu drag, Oana
www.copiiminunati.ro

Comentează:
9 comentarii

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul         *Camp obligatoriu
  • Caciula 2 Ioana
    Caciula 2 Ioana    29.10.2012 - 18:24
    @ionelastefan: Draga Ionela, este important sa ai incredere in tine si in capacitatea ta de a lua decizii ca mama, si sa nu te lasi in voia disperarii si a alegerilor impulsive. Cred ca situatia tensionata din familia voastra se datoreaza si faptului ca sotul tau nu lucreaza, ceea ce il face sa acumuleze frustrari si sa se simta intr-un fel incapabil sa isi asume responsabilitatile sale ca barbat si implicit de cel care asigura bunastarea familiei. De aceea probabil isi manifesta nervozitatea fata de tine. Este important sa il intelegi si sa incercati sa comunicati mai bine, ceea ce ar imbunatati si situatia scolara a fetitei. Atunci cand isi face temele, este important sa le faca in liniste, sa se poata concentra, si sa o incurajati si laudati pentru ceea ce face, chiar daca mai face si greseli. Incercati sa nu va certati in fata copilului, deoarece probabil si ea preia din nervozitatea voastra si de aceea apar aceste manifestari. Mai scrie-ne cum decurg lucrurile in familia ta!
  • adriana constantin
    adriana constantin    26.10.2012 - 06:31
    Offf, ce cunoscute imi sunt cuvintele tale, draga Oana!La fel si reactiile la dezastrul din camera copilului, la fel si fetisoara ei inspaimantata de furia mea si de gesturile necugetate pe care le-am facut!
    Cred ca toti parintii trec prin asa ceva, uitand ca nici ei nu sunt organizati intotdeauna fiindca pur si simplu nu au chef, timp sau energie!
    Am plans si eu cu ea cerandu-mi iertare si incercand s-o fac sa uite dar cred ca ei nu uita prea usor "fata de om rau" pe care o face un parinte, in special cand e vorba de mama.
    Acum facem curat impreuna sau face ea, "stimulata" un pic...o promisiune, un mic premiu...
    Suntem abia la inceput...invatam noi sa fim si ordonati!
  • ionelastefan_sp
    ionelastefan_sp    21.10.2012 - 08:46
    Si eu ma confrut cu o problema,fetita mea a inceput de curand clasa 1,primele zile a fost foarte bucuroasa isi facea cate o pagina de liniute,dar dupa doua saptamani a inceput sa fie foarte nervoasa,nu are chef sa-si faca temele,soacra tot timpul cand isi facea temele tot o certa si cred ca din cauza asta fata este asa,si astazi am venit de pe noapte si m-am trezit cu o stare de nervi de mi-a venit sa o strang de gat pe soacra,in loc sa o lase sa-si faca temele la biroul ei,a dus-o in bucatarie si sa pus langa ea cand scria tot batea din gura acolo langa ea,i-am zis ca iarasi sta ca politatiul langa ea,dar nu a recunoscut,aaaa,,,,ea doar isi bea cafeaua....credeti-ma ca imi vine sa-i dau in cap,simt ca explodez,tot timpul ii ia apararea ,nu am nici un pic de autoritate fata de fata mea,sotul nu lucreaza,si pentru tot ce se intampla cu ea dau vina pe mine,nu mai stiu ce sa fac...m-am gandit sa divortez,dar i-ar fi foarte greu fetitei mele,eu am crescut fara tata si mi-e greu si in ziua de astazi,mi-e dor de el,a murit cand eram ca ea,ajutati-ma va rog pt.ca nu mai stiu cum sa procedez.Va multumesc
  • COTIRLAN LUMINITA
    COTIRLAN LUMINITA    16.10.2012 - 11:47
    Clasa a V-a...Teste predictive... Fiul meu m-a sunat cand a terminat orele si era destul de suparat, pentru ca, nu obtinuse ”decat” 88 de puncte la unul din teste... L-am felicitat si i-am spus ca nu are motive sa fie trist!!!... Data viitoare, cu siguranta va sti sa rezolve si subiectul care i-a ”dat batai de cap”!...
  • Utilizator Anonim
    maria    14.10.2012 - 14:55
    Baietelul meu este in cls. aIV-a.Sambata afost la evaluarea in educatie la limba romana.A facut 68 de puncte.Cand m-a sunat de la scoala si mi-a spus ca s-au afisat rezultatele si ca facut doar 68 de puncte din 100 m-a cuprins un val de furie , confuzie, durere amstecata cu spaima...de ce? Pentru ca este printre primii 3 din clasa si nu ma asteptam la un astfel de rezultat. Eram obisnuita doar cu calificatife fff bune...Este un copil constiincios, ordonat, silitor (sincer nu pt. ca este al meu, insa problema lui este ca face totul fff repede.Este f iute (ma mosteneste) si teama pe care o aveam din cls.I ca va veni momentul cand aceasta trasatura ii va afecta intr-un fel sau altul invatatura ma urmarea peste tot...
    Si s-a intamplat sambata...a iesit primul din sala si din cauza vitezei nu s-a uitat suficient de atent peste lucrare... Nu si-a verificat-o in totalitate...A venit acasa si l-am certat ingrozitor ...Am zbierat,l-am amenintat ca ii limitez si mai mult timpul de joaca, ca nu il mai las la antrenamente...etc...Palngea si eu nu am opream...la un moment dat, printre lacrimi, mi-a zis: recunosc ca m-am grabit,insa in loc sa ma incurajezi si sa fii mandra de mine pentru ca ma duc in etapa urmatoare, tu ce faci? Atunci m-am oprit si am inceput sa plang...Mi-am dat seama de ce am facut, cat de mult gresisem, cat era de matur copilu meu de 9 ani si 7 luni...Mi-era rusine de el, de faptul ca in loc sa vad ce s-a intamplat cu el, care a fost cauza , unde a gresit, sa-l apreciez ca a participat la concurs, eu ii distrugeam increderea in el , in mine...
    Am iesit din camera si am revenit; l-am luat in brate si amandoi am plans asa in tacere...Copilu meu suferea foarte mult ...
    atunci mi-am promis mie ca niciodata nu o sa mai fac asta , ca o sa ii fiu alaturi si ca nu o sa il mai fac eu sa sufere, pentru ca va veni si asa momentul cand va trebui sa faca cunostinta cu realitatea cruda a vietii...
  • Utilizator Anonim
    Catrinescu Dana    12.10.2012 - 20:33
    Si eu ma simt vinovata fata de baiatul meu , si procedez foarte rau ca ma enervez pe el ca nu luat note bune sau nu stie sa faca problemel la matematica .Acum recent a avut sedinta cu parintii si am crezut ca intru in pamant de rusine cand am vazut mapa cu testele lui si ce nte a luat.Am venit acasa foarte suparata si am inceput sa tip la el si i_am tras 3 curele , imi pare nespus de rau .Stiu ca am gresit , dar in clasa III nu a fost asa slb , acum nustiu ce s=a intimplat cu el . Mi-am jurat ca nu mai tip si nici nu mai pun mana pe curea .E farte dureros , si imi dau seama cat de greu le este , au foarte mult de invatat si imi dau seama ca am procedat gresit !!!!!!!!!!!!!!!!
  • COTIRLAN LUMINITA
    COTIRLAN LUMINITA    09.10.2012 - 03:30
    Dinn pacate si mie mi-e rusine uneori de reactiile mele ...nedrepte! Oare de noi, adultii cerem de la copii ce ni se pare noua, ceva firesc???...Poate pentru ca nu ne putem vedea cu ochii parintilor nostri... Sa incercam deci, sa nu uitam ca si noi am fost copii... Am fost copiii perfecti? Roboteii minunati pe care ni-i dorim noi???.... Suntem oare macar adultii prrfecti, peste care au trecut atatia ani si atatea experiente de viata???... Trebuie sa corectam dar...avem dreptul moral sa judecam si sa ne ”iesim din fire???”. Sa incercam in acel moment sa fim ”EI” si sa fim mai intelegatori...
  • Gabriela Vochescu
    Gabriela Vochescu    06.10.2012 - 16:31
    Am multe greseli de ortografie dar nu le mai pot corecta...
  • Gabriela Vochescu
    Gabriela Vochescu    06.10.2012 - 16:30
    Oana,nu esti singurul parinte care a trait aceasta experienta.Povestea sea aseamana extraordinar de bine cu ceea ce s-a intamplat intre mine ci baietelul meu.Dupa acel eveniment am facut cutar impreuna in camera si am triat impreuna jucariile,in cutii de palstic cu capac ,in loc special.Si am stabilit impreuna o regula :se poate juca cu orice isi doreste,poate deranja toata camera cu conditia ca atunci cand termina sa le puna la loc.

    Cu tmpul,tot mai uita cate o jucarie aruncata pe birou,pe care i le liau eu si i le arunc intr-un sertar.Cand sertarul este "epuzat" isi face curat in el.

    Crizele de furie ale adultilor scad increderea in sine a copiilor.Din pacate sunt momente si zile cand ne pierde controlul si oricat de mult ne-am acuza ca parinti,este greu sa te controlezi mereu...Am invatat sa fiu toleranta fata de mine si fata de el...

    A evoluat foarte mult din clasa intai,(acum este intr-a doua), incerc sa nu-l mai compar cu alti copii,stiu ca calificativele lui sunt sub nivelul lui de pregatire si muncesc cu el pentru asta...Inca nu are suficienta incredere in el,inca se mai uita la colegul de banca sa vada ca face bine(si de multe ori greseste,mai corect lucreaza cand e singur in banca),stiu ca este peste media clasei si ignor privirile de superioritate ale parintilor care ma privesc cu superioritate pentru ca copilul lor este mai bun decat al meu...

    Toate aceste lucruri vin din lipsa de incredere,din stima de sine scazuta a copiluli iar numai NOI ca parinti putem indrepta acest lucru.Este nevoie de timp.Iar crizele de furie scad dramatic increderea in sine a copilui.Eu inca le mai mai am,dar niciodata pe seama temelor.

    Ai scris foarte frumos ceea ce simti si ganedesti,te felicit,si ...nu esti singura! Fetita ta te iubeste enorm iar tu esti universul ei!

    Mult succes pe toate planurile.

    Gabriela Vochescu.

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe