Cum vorbesti copilului despre razboi in functie de varsta
Una dintre cele mai dificile situatii din viata de parinte este aceea de a fi nevoiti sa explicam comportamente violente si atrocitati realizate de oameni in istorie sau in prezent. Asa cum spune autorul postarii de mai jos, „A explica unui copil de 5 ani ce inseamna razboiul este un bun mod de a-ti pierde increderea in umanitate.”. Inocenta copiilor, incercarile anterioare de a-i invata sa fie buni, generosi si blanzi cu cei din jur si accentul pus pe prietenie si intelegere sunt doar cateva dintre elementele care fac discutia despre razboi cu un copil extrem de dificila.
Cum vorbim copiilor despre razboi
Oricare ar fi varsta copilului tau, este important sa iei in considerare stresul pe care pandemia l-a adus deja in viata lui si sa incerci sa nu creezi temeri excesive noi.
De aceea,inainte de a incepe o discutie despre acest subiect, este esential sa iti gestionezi propriile emotii legate de el: constientizeaza-ti temerile si tristetea, ingrijorarea si gandurile despre viitor, exprima-le intr-o conversatie cu un adult in care ai incredere sau in scris si asigura-te ca esti intr-o stare calma inainte de a vorbi cu copilul tau.
Anteprescolari
Pana la varsta de 3-4 ani, copiii nu vor intelege neaparat ce inseamna razboiul, dar pot simti anxietatea si fricile parintilor si pot fi afectati de acestea. Incearca sa filtrezi imaginile si informatiile la care are acces copilul tau si acorda atentie propriei tale stari emotionale, pentru a nu transmite un stress major copilului tau.
Prescolari
Incepand cu varsta de 4-5 ani, copiii pot avea mai multe intrebari despre razboi si pot intelege amenintarile concrete pe care acesta le presupune asupra sigurantei oamenilor. Iata cateva recomandari pentru aceasta varsta:
- raspunde intrebarilor pe care le are copilul despre razboi, intr-o maniera adecvata varstei lor. Acest lucru inseamna sa eviti detalii violente, sa nu incerci sa explicit istoria detaliata a conflictului, ci doar ideile fundamentale: „Uneori, conducatorii tarilor incep lupte pentru ca au idei sau dorinte opuse.”
- afla ce stie copilul tau despre razboi si corecteaza informatiile distorsionate. Cei mici pot supraestima pericolul pe care il presupune razboiul pentru propria persoana sau familie.
- explica-i ca violenta este intotdeauna gresita si ca majoritatea oamenilor nu sustin ideea de razboi si lupta.
- asigura-l ca este in siguranta si ca va ramane in siguranta.
Copiii din clasele primare
La aceasta varsta, copiii pot avea mai mult acces la informatii si imagini despre razboi si pot intelege in mai multe detalii impactul acestuia asupra populatiilor afectate de conflict. De aceea, discutiile cu copiii mai mari pot fi mai deschise, dar ideea de baza ramane aceeasi: mentinerea sentimentului de siguranta fizica a copilului. De aceea:
- evita sa discuti despre detalii precum numarul de victime, operatiuni militare sau posibile viitoare consecinte ale razboiului.
- nu iti exprima ingrijorarile privind viitorul si evita sa faci previziuni catastrofice despre acesta.
Preadolescenti si adolescenti
La aceasta varsta, filtrarea informatiilor despre razboi devine practic imposibila, asa ca este important sa fii alaturi de copilul tau atunci cand urmareste materiale despre razboi la televizor sau pe internet.
- Discuta cu el despre gandurile si emotiile pe care le are in legatura cu stirile si noutatile despre razboi.
- Discuta cu el despre valorile morale asociate cu pacea si respectarea drepturilor omului.
- Poti folosi aceste conversatii ca ocazie de a scoate in evidenta importanta implicarii civice (participarea la vot, de exemplu, ca modalitate de a influenta viitorul politic al propriei tari).
Aceste conversatii nu vor fi niciodata usoare, iar daca nu stii ce sa raspunzi la intrebarile copilului tau, fii sincer si spune-i ca vei cauta raspunsul sau explica-i de ce nimeni nu stie inca raspunsul la intrebare.
*Sursa foto: Freepik.com
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Intaririle pozitive sau cum folosim recompensele in educatia copiilor
Cand un comportament este imediat urmat de o recompensa, probabilitatea ca respectivul comportament sa se repete va creste.
-
Cand sa ignori comportamentul copilului
In unele situatii, a alege sa nu reactionezi emotional la comportamentele dificile sau neplacute ale copilului este cea mai buna alegere. Iata de ce.
-
Cum reactionezi cand copilul are comportamente neplacute in mod intentionat
O situatie dificila si aparent fara iesire pentru parinti: copilul are comportamente neplacute in mod intentionat si repetat, cu aparentul scop unic de a-i enerva sau atrage atentia parintilor.
Adauga tu primul comentariu: