characters characters

Cum incurajezi interesul fetelor pentru stiinta?

Propus de: SuntParinte.ro   |   15 septembrie 2014    |   2141 vizualizări

Varsta: 6 - 11 ani, 11 - 15 ani.

*Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/50997200@N07/6059921603/


De cate ori nu ai auzit replica “Fetele se pricep mai bine la romana sau limbi straine, baietii sunt mai buni la matematica.”? Pornind de la acest stereotip, multi parinti isi incurajeaza fetele sa depuna mai mult efort pentru materiile “umaniste” si au asteptari mai mari fata de baieti in ceea ce priveste cunostintele stiintifice. Adevarul este insa ca, fata sau baiat, copilul are o curiozitate naturala de a intelege lumea inconjuratoare.


Cum iti incurajezi fata sa descopere stiinta?

Chiar daca nu va urma o profesie in domeniul stiintific sau tehnologic, este important pentru fiica ta sa capete o intelegere cat mai completa asupra lumii.

  • Arata-i prin joaca de ce este interesanta stiinta. Trezeste-i interesul fata de stiinte prin experimente pentru copii, prin care sa inteleaga diverse fenomene naturale. Poate te-a intrebat cum se formeaza curcubeul, ce se intampla cand tuna, de ce este cerul albastru sau cum este posibil pentru avioane sa zboare. Cautati impreuna raspunsurile la aceste intrebari. Pentru a o incuraja pe fiica ta sa iti adreseze intrebari, poti crea o traditie frumoasa: Intrebarea de seara.
  • Abordeaza lumea din jur din perspectiva stiintifica. Acest lucru nu inseamna ca trebuie sa te comporti ca o enciclopedie ambulanta in preajma copilului tau. Cel putin, nu tot timpul:). Insa aceasta recomandare presupune ca intrebarile si observatiile copilului tau sa fie prilej de discutie despre cauzele diferitelor fenomene naturale sau despre felul in care functioneaza anumite obiecte. Atunci cand nu ai un raspuns la intrebarile copilului tau, apeleaza la o enciclopedie sau la internet pentru a afla.
  • Fa o vizita la muzeul de stiinte naturale din orasul tau. S-ar putea sa ii placa sa descopere lucruri pe care nu le stia despre lumea inconjuratoare.
  • Descopera care sunt domeniile ce starnesc interesul fetei tale si ajuta la dezvoltarea lor. Ii place sa aranjeze flori? S-ar putea sa fie interesata si de cum anume se dezvolta o planta. Ii place sa descopere membrii familiei si se tot chinuie sa faca un arbore genealogic? Vorbeste-i despre genetica, cum anume se transmit genele si despre corpul uman, in general.
  • Elimina temerile fetei tale. S-ar putea sa nu doreasca sa afle mai multe despre stiinta, fiindca i se pare un domeniu greu accesibil sau pentru ca nu e chiar un subiect de conversatie comun printre prietenii sau prietenele sale. Totusi, aminteste-i de femei celebre care s-au facut cunoscute prin talentul si abilitatile lor stiintifice (de exemplu, Elena Caragi-Stoenescu prima femeie aviator, Elisa Leonida Zamfirescu prima femeie inginer din lume,Marie Curie etc. )
  • Acorda atentie temelor pe care le are la matematica sau la materiile ce tin de stiinte. Deseori fetele au nevoie de incurajare si supervizare in aceste domenii, mai ales atunci cand incep sa intampine probleme si totul li se pare mai dificil de inteles. Important este sa ii arati ca orice problema ar intampina, poate gasi o solutie. Daca nu intelege o notiune, ajut-o sa caute pe internet mai multe informatii si diverse modalitati de prezentare a acestora. De multe ori, modalitatile de explicare a fenomenelor stiintifice din manuale nu sunt suficiente sau nu sunt potrivite tuturor copiilor.

In concluzie, o atitudine de interes a parintelui fata de stiinta, precum si o atitudine pozitiva fata de aceasta sunt conditii esentiale pentru a le incuraja pe fete sa descopere stiinta. Fata ta este interesata de stiinte?

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe