Cresterea copiilor, munca in echipa a parintilor
Experienta din cabinet m-a invatat cate ceva despre relatiile dintre parinti. Vad adesea mamici si tatici suparati, certati, tristi sau iremediabil separati de probleme legate de odorul lor. Si nu sunt lucruri mari, fiindca majoritatea parintilor cad repede de acord asupra problemelor importante. „Nu fuma, mergi la scoala, invata sa citesti etc”. Dar lucrurile mici au prostul obicei de a se transforma in obstacole de netrecut.
De exemplu, voi ce ziceti? E bine ca bebelusul sa doarma in patul parintilor sau in patutul lui? Din prima noapte sau de la un an? Sa ne intelegem. Aceasta nu este o problema de viata si de moarte (in cele mai multe cazuri). Oriunde ar dormi, copilul isi va iubi parintii daca acestia sunt suficient de buni pentru el. Un parinte suficient de bun nu este un parinte perfect, care stie mereu ce nevoi are copilul lui, ci unul devotat, care face tot ce-i sta in putere, dar care nu devine hiper-protector sau in alt fel exagerat si alaturi de care copilul va creste bine, sanatos, voinic si, acolo unde personalitatea si celelalte variabile ii permit, va fi independent. Si atunci, de ce ne dau detaliile atata bataie de cap? De ce ne complica existenta lucrurile mici?
Se intampla uneori ca iubirea dintre doi oameni, mai ales cea din primii ani impreuna, sa nu ne poata spune mare lucru despre cum se vor descurca ei ca parinti. La inceput totul ni se pare minunat, nu luam in seama defectele celuilalt si vedem prin lupa dragostei toate calitatile lui (mai mult sau mai putin reale). Nu ne intrebam daca am face echipa buna la schimbat scutece si la ales gradinite. Nu. Primul gand cand vine vorba despre copii este, de obicei, „Ce frumos ar fi sa avem pe cineva mic si dragalas, care sa-i semene iubitului sau iubitei mele.” Si uitam de o calitate importanta pentru un parinte, anume aceea de bun coechipier. Sa va dau un exemplu.
Suntem pe plaja. Intre mami si tati, o fetita in varsta de un an si jumatate. Mami se joaca impreuna cu ea, impart lopatele si galetuse. Apare si tatal ceva mai tarziu, iar fetita il priveste cu neincredere. Ai senzatia ca, daca ar sti cum, l-ar intreba de unde a venit, ce cauta acolo si, in general, care-i treaba lui pe plaja. El, nepriceput intr-ale copilariei, ii cere, pe nepregatite, o lopatica. Fetita spune „nu” si incepe sa planga. Si atunci mami, poate si spre surprinderea ei, simte mandrie. Copilul o prefera. El, partenerul ei, devine un fel de intrus. Doi adulti, un copil si lucrurile minunate care se petrec in afara constiintei. Nu spun ca toate mamele se mandresc cu lucruri atat de mici sau ca toti tatii iti cer lopatica imediat cum dau ochii cu tine. Dar cred ca se intampla des sa uitam sa colaboram, furati de dragalasenia copilasului si de dorinta de a fi cat mai buni pentru copilul nostru.
Revenind la ideea de echipa a parintilor, da, un copil fericit e un copil iubit, inteles, acceptat si apreciat pentru tot ceea ce este. Dar acelasi copil, ca sa fie fericit, are nevoie si de consecventa, de limite, de reguli si de disciplina pozitiva, constructiva. Cred ca e imposibil sa oferi vreunul dintre lucrurile astea atunci cand esti in competitie cu partenerul tau, cand nu reusesti sa faci compromisuri, sa accepti ca nu ai mereu dreptate, sa tolerezi un grad destul de mare de frustrare si sa lasi de la tine. Mai ales sa lasi de la tine, abilitate care mi se pare esenta spiritului de echipa. Sa nu fii tu mereu cel mai important.
Si, pentru ca a nu fi cel mai important e, uneori, tare greu, va propun sa imi spuneti in comentarii care sunt strategiile voastre de succes. In ce situatie luati mai usor decizii legate de copii si cand e mai dificil? Cand va intelegeti, cand nu si, mai ales, ce ati descoperit ca functioneaza?
| Andreea Radu Andreea Radu e psiholog si psihoterapeut integrativ. Pasionata de dezvoltarea personala creativa si responsabila, bazata pe curiozitate si bucuria de a descoperi. Interesata de neurostiinte, psihologie pozitiva, studiul stiintific al starii de bine si al vietii pline de sens. Blog personal - http://andreea-radu.blogspot.ro/ Adresa email: andreea.radu.1@gmail.com |
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Scuze care te impiedica sa fii un parinte consecventToti parintii stiu ca unul din secretele unui parenting reusit este consecventa: mentinerea regulilor si limitelor chiar si atunci cand copiii au emotii puternice, comportamente insistente sau argumente convingatoare.
-
10 motive pentru care copiii nu se simt apropiati de parinti la varsta adultaMulte din problemele de relationare pe care le au adultii provin din relatia cu propriii parinti in timpul copilariei.
-
De ce e important sa il accepti pe copil asa cum esteMulte din neintelegerile dintre parinti si copii isi gasesc originea in dorinta parintilor de a se oglindi in copilul lor, de a-si indeplini propriile nevoi si asteptari prin copil.
Comentează:5 comentarii
-
CRACIUN NCA
27.08.2013 - 12:15
Societatea este raspunzatoare de involutia copilului.
-
CRACIUN NCA
27.08.2013 - 12:14
Intelegerea, armonia intre parinti este esentiala pentru buna crestere a copilului. Sa nu uitam ca copilul are nevoie de siguranta. Daca in perioada pana devine adult nu este invatat sa creasca sanatos si puternic pe urma va fi prea tarziu.Scoala are un rol esential in educarea ,in invatarea tanarului spre dobandirea unei profesii.
-
sori
23.08.2013 - 19:27
Fiecare parinte are calitati si defecte.In familia mea se cunosc calitatile si defectele fiecarui membru.Nu exista o competitie nici intre parinti, nici intre copii.Parintii trebuie sa isi pregateasca ,copiii pentru lupta cu viata.Nu conteaza cine rezolva problemele, ci conteaza ca acestea sa fie bine solutionate. Eu , cand apare o problema majora legata de copii, o discut in particular cu sotul meu.Cadem la o intelegere, apoi ii comunicam copilului concluzia. Niciodata nu ne contrazicem in fata copiilor pentru a nu-i deruta. Ei trebuie sa-si iubeasca si sa-si asculte ambii parinti. Parintele care isi va invata copilul ca el este cel mai important si ca doar el e capabil sa ia decizii il va transforma intr-un egoist.
-
carmen
23.08.2013 - 10:59
Noi ne-am casatorit din dragoste, ne-am dorit copii dar dupa ce au aparut copii am descoperit ca sotul meu ar fi preferat niste copii din hartie pe care sa-i duci la joaca, sa-i pui la nani, sa-i duci la gradinita, nu cumva sa-l solicite pe el prea mult.Asa ca imi petreceam timpul liber cu copiii asa cum credeam eu ca este bine si cum citisem prim cartile de specialitate. Cu timpul si taticul copiilor s-a alaturat in joaca noastra, si chiar este foarte fericit. A scapat de crisparea aceea de la inceput. In masina eu incep cu cantecelele, el continua cu ghicitori. In parc eu incep cu prinselea el continua cu fotbal. In concluzie parca am 3 copii nu 2 fiecare cu sensibilitatea lui, cu personalitatea lui, cu orgoliul lui.
-
clarissa33_sp
14.08.2013 - 13:56
Intr-adevar, cred ca putini parinti au anticipat cat de multe subiecte de dezbatere aprinsa vor avea dupa ce apare copilul... Cred ca este importanta compatibilitatea dintre cei doi parteneri, precum si gradul lor de toleranta. Exista oameni care nu se streseaza atat de repede, care tind sa vada lucrurile optimist si care permit partenerului sa ia decizii fara sa faca un efort in aceasta privinta. Mai dificil este pentru persoanele care se ingrijoreaza usor, care devin anxioase si supraprotectoare. Acest tip de parinti incearca de obicei sa isi impuna punctul de vedere in fata partenerului in majoritatea situatiilor, tocmai pentru ca sunt convinsi ca astfel evita niste consecinte foarte grave.
Vezi toate comentariile