characters characters

Copiii cu ADHD sunt la fel de inteligenti si capabili ca ceilalti

Propus de: Afdp.ro   |   06 iulie 2010    |   3790 vizualizări

Varsta: 6 - 11 ani.

Cu totii stim ca, prin definitie, copiii sunt “neastamparati” si plini de energie. O categorie speciala sunt cei considerati “rai”, neascultatori si care creeaza mereu probleme. Aceste manifestari pot fi primele simptome ale unei tulburari cunoscute sub numele de deficit de atentie/ tulburare hiperkinetica (ADHD). Copii cu ADHD sunt la fel de inteligenti si capabili ca ceilalti, dar nu stiu cum sa-si utilizeze resursele de care dispun. Sunt migalosi, perfectionisti, emotivi, creativi si este esential sa-i incurajam in tot ce fac si sa nu-i persecutam pentru greseli. Tot ce trebuie pentru a le canaliza energia este gasirea unui domeniu care sa-i pasioneze. Parintii au un rol insemnat in tratarea acestei tulburari, investind timp si efort (rabdare) in educatia copiilor. Secretul pentru a-i tine in frau este motivarea si cel mai important lucru e sa nu fie lasati sa se plictiseasca.
 
Deficitul de atentie devine evident la varsta inceperii scolii si apare mai frecvent la baieti. Se estimeaza ca aproximativ 3-7% dintre copii care merg la scoalaa sufera de aceasta tulburare, care poate persista la maturitate in 10-50% dintre cazuri. Pentru a afla mai multe informatii cu privire la deficitul de atentie ne-am adresat doamnei Anda Pacurar, psihoterapeut adlerian, membru al Asociatiei pentru Psihologie si Psihoterapie Individuala si al Federatiei Romane de Psihoterapie, specialist in lucrul cu copiii cu comportament problematic si in consilierea de familie.
 
Cum se poate defini deficitul de atentie?

Deficitul de atentie poate fi o tulburare in sine, neurologica, sau poate fi un simptom al unei familii sau organizatii disfunctionale. Persoana afectata intampina probleme in activitatile sociale, de relationare, cele academice sau cele organizationale.

In SUA, de multi ani exista o supradiagnosticare a acestei tulburari. In curand fenomenul ar putea exploda si in Romania. Deja, cu cat se cunosc mai multe informatii despre deficitul de atentie sau hiperactivitate, cu atat mai multi copii sunt etichetati astfel, uneori chiar de la varsta de un an. Cel mai mare risc o reprezinta faptul ca diagnosticele nu sunt date de specialisti, uneori sunt puse de profesori si asumate de parinti. Este mai usor sa dai medicamente unui copil decat sa lucrezi cu o familie disfunctionala, sa reduci numarul elevilor dintr-o clasa sau sa creezi servicii de educatie speciala.

La ce varsta debuteaza de obicei?
Cand este vorba de o tulburare, debutul trebuie cautat sub varsta de 7 ani, insa s-au intalnit multe cazuri diagnosticate abia la varsta studentiei. Cand deficitul are drept cauza mediul inconjurator, o situatie frustranta sau stresanta care persista in familie sau la scoala, poate aparea la orice varsta.

Mult timp s-a crezut ca e o afectiune a copilariei care dispare la pubertate. Un studiu recent realizat in SUA arata ca 30 pana la 70% dintre copiii diagnosticati cu deficit de atentie si hiperactivitate continua sa aiba simptome si in adolescenta si ca adulti. Multi ajung sa fie diagnosticati abia la facultate pentru ca fiind foarte inteligenti dezvolta meca-nisme de compensare mascandu-si “defectul”. Pentru ei insa efortul este foarte mare si rezultatele bune le obtin mult mai greu decat alti copii.
 

 
 
Care sunt cauzele aparitiei acestei tulburari?
Cauzele sunt in continuare nesigure. Exista ipoteza neurologica, a unei disfunctii a creierului, dar si cea psihologica care vorbeste despre lipsa autodisciplinei si a abi-litatilor sociale.

Cum recunoastem deficitul de atentie, prin ce se caracterizeaza?
Adesea deficitul de atentie se combina cu hiperactivitate. Simptomele sunt neatentie, impulsivitate, hiperactivitate motorie, distractibilitate, comportamente distructive, imaturitate, dificultati in comunicarea de baza. Copilul poate fi agresiv, nu accepta autoritatea, manifesta nestapanire de sine, este certaret si ostil verbal.

Adesea unui copil cu deficit de atentie si hiperactivitate ii este greu sa-si faca prieteni sau sa mentina relatii cu alti copii din cauza comportamentului sau neatent si impulsiv.

Cum este diagnosticat, care sunt criteriile de care trebuie sa se tina seama?
Cand diagnosticul este stabilit de un psihiatru se au in vedere existenta a cel putin sase din urmatoarele simptome care sa persiste mai mult de 6 luni, sa fie maladaptive si in neconcordanta cu nivelul de dezvoltare: nu da destula atentie amanuntelor sau greseste din neglijenta in activitatea scolara, munca etc; are dificultati de sustinere a atentiei in cursul unor sarcini sau in activitati de joc; uneori pare sa nu asculte atunci cand i se vorbeste direct; nu da curs instructiunilor si nu-si termina temele, sarcinile casnice sau indatoririle de munca; adesea are dificultati in organizarea sarcinilor si activitatilor; cateodata evita, ii displac sau ezita sa se angajeze in sarcini ce necesita efort mintal sustinut (temele pentru acasa, lucrari pentru serviciu); pierde lucruri care ii sunt necesare pentru sarcini si activitati (jucarii, teme, pixuri, carti, unelte); este distras cu usurinta de stimuli perturbatori si este uituc in activitatile cotidiene (Sursa: DSM IV). Cand copilul cu comportament problematic ajunge la un psihoterapeut, acesta incearca sa obtina informatii despre mediul familial, scolar, social pentru a gasi eventuale cauze si se concentreaza pe imbunatatirea functionarii globale prin recunoasterea si indepartarea cauzelor si prin modificarea comportamentelor problematice.

Cum se trateaza?
Psihiatrii trateaza tulburarea cu diverse medicamente, in unele cazuri efectele secundare sunt insa greu de tolerat de copii si adesea dau dependenta. Psihoterapeutii lucreaza cu copilul, cu familia, pot initia terapie de grup pentru copii. Cei mai multi au nevoie de terapie pentru schimbarea comportamentului si ajutor special la scoala. Interventia primara are in vedere dezvoltarea sentimentului ca apartine si a interesului social. Iar scoala este locul potrivit pentru o astfel de interventie.

Are sanse sa dispara de la sine, netratat? Si daca da, in ce conditii?

Desigur, insa asta depinde doar de gravitatea simptomelor si de atitudinea celor din jur. Cei care ajung cu aceasta tulburare la varsta studentiei se simt neajutorati, se izoleaza si au o imagine proasta de sine, avand probleme la scoala si in societate. Altfel spus tanarul poate fi atat de descurajat incat sa nu se mai poarte ca un „om normal”. Poate sa dispara atunci cand copilul a primit suport familial si social sau a gasit singur resurse pentru a compensa deficitul. Exista si posibilitatea ca deficitul sa fie doar un raspuns la comportamentul parintilor sau profesorilor si daca acest comportament se schimba, “boala” dispare.
 

 
 
Ce rol au parintii in tratare?
Parintii pot fi primii care constata ceva nefiresc in comportamentul copiilor. Psiholgia Individuala considera ca intotdeauna comportamentul este indreptat catre un scop, care insa poate fi neconstient, necunoscut persoanei. Comportamentele problematice ale copiilor pot avea 4 posibile scopuri gresite: atentie, putere, razbunare, retragere. Acesta din urma este rezultatul celei mai inalte descurajari. Cu cat este mai descurajat cu atat copilul va avea un „deficit” crescut de atentie. Nu va mai fi interesat de scoala sau de viata de acasa pentru ca simte ca orice ar face lucrurile nu-i ies bine. Indrumati de un psihoterapeut, parintii pot identifica singuri scopul gresit al copilului lor si-l pot corecta. De asemenea, parintii pot sprijini copilul sa simta ca apartine, ca are un rol si contribuie semnificativ in familie. Asta se intampla cand copilul este consultat in luarea unor decizii care-l privesc sau privesc familia, i se cere sprijinul, este tratat cu respect, ca egal, indiferent de varsta pe care o are.

In ce masura profesorii pot face fata situatiei; este nevoie ca in fiecare scoala sa existe o persoana specializata?

Scoala este mediul in care copiii invata abilitatile sociale. Aici isi pot dezvolta sentimentul ca apartin. Stima de sine a unui elev creste atunci cand se simte conectat cu profesorul si cu colegii. Profesorul are rolul de a-l ajuta sa imparta, il invata reciprocitatea, ii recunoaste rolul in grup. Copiii pot simti ca fac parte din familie sau clasa, dar nu ca au un rol important. In fata unui comportament dificil reactia tipica a profesorilor si parintilor este pedeapsa, atentia negativa (se acorda importanta mare cand greseste, face ceva rau, se poarta neadecvat), izolarea de colegi sau alti copii, iar cel vizat se simte si mai descurajat si izolat. Profesorii ar trebui sa-i incurajeze pe acesti copii sa contribuie in clasa si sa-i implice in proiecte in beneficul scolii. Asa ei ajung sa invete cum se impart deciziile, importanta efortului de grup, cum se face managementul timpului si isi insusesc abilitati organizationale. De exemplu, cand un elev isi deranjeaza constant colegii imprastiindu-si hartiile peste tot si scapand mereu obiecte sub banca decat sa fie izolat sau mutat in prima banca, mai bine se face o discutie in grup despre cum poate fi rezolvata problema si elevii pot veni cu idei.
Desigur, profesorul poate fi consiliat de un specialist.

Ce sfaturi le dati parintilor cu astfel de copii?
Incurajati-va copilul chiar si cand nu obtine performante, remarcati efortul facut de el si exprimati-va incre-derea ca data viitoare va reusi mai bine. Iubiti-l neconditionat. Puteti spune ca nu va place un lucru pe care l-a facut, dar asigurati-l ca il iubiti si cautati solutii impreuna.
Cereti sprijinul, meseria de parinte este foarte dificila si se invata!
 

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema