characters characters

Adaptarea copilului la schimbari

Drum cu gropi si lumina de la capat

Propus de: Alexandra Pintea Varnava   |   01 noiembrie 2016    |   1346 vizualizări

Varsta: 6 - 11 ani.

Adaptarea copilului la schimbariPe ce am pus eu eticheta de „adaptare lina”, s-a intors impotriva mea. Credeam ca toate se aranjeaza de la sine si schimbarile care au fost multe si bruste si fara incalzire prealabila au fost, cred eu, prea. Prea multe, prea bruste. Ionut la cei sase ani si noua luni, a dat dovada de multa rabdare – de-abia de cateva zile suntem la casa noastra si el, printre lucrurile lui. Departe de tata – care ajunge si el la finalul saptamanii, departe de mama – care lucreaza si ajunge sa fie cu el doar dupa amiaza, departe de toate cele cunoscute lui. Entuziasm de nou inceput dar e doar un copil.

L-am simtit tot mai departe. Am petrecut primii lui sase ani din viata impreuna. Noi doi, amandoi, peste tot. Il simteam fara sa-mi spuna nimic, ma simtea si el la randu-i. De cateva saptamani insa, parca s-a rupt ceva. Ne intelegem cu greu, are iesiri de furie si lacrimi. Orice spun nu-i bine, orice-i fac e motiv de scandal. Ajung sa-mi pierd rabdarea, sa-mi ies din fire, sa spun una si alta, triste toate.

La scoala nu-i bine: pentru ca-s lucruri care-l supara acasa, se manifesta si acolo. Ba-l inteapa pe colegul de banca, ba o trage de cozi pe colega din fata. Nu asculta, nu aude, nu vrea sa faca nimic din ce i se spune.

Dupa cateva zile in care am fost sunata de catre doamna invatatoare cu plangeri una si una, ieri am decis sa stam de vorba. Eu, Ionut si doua prajituri.

- Ce se intampla ?

- Nimic. Sta si moflaie bucata de prajitura pe care si-a ales-o.

- Am auzit ca ai ceva necazuri la scoala...incerc eu.

- Nu, eu n-am nici un necaz. Altii au. Pentru ca mi-a spus un coleg Ionutica si m-a enervat. Asa ca i-am tras una si l-am intepat cu un creion.

- Oh. Probabil ca l-a durut.

- Nu-mi pasa!

- Auzi, eu simt ca esti la ani lumina distanta si nu stiu cum sa ajung sa ma inteleg iar cu tine. Asa cum o faceam noi mai demult.

- Nu suntem la ani lumina distanta, suntem in gauri negre.

- Diferite?

Il vad cum sta pe ganduri. Zambeste.

- Nu, adica diferite dar apropiate.

- Si cum putem rezolva problema?

- Eu sunt o gaura neagra cu putere mai mare decat tine si te trag si pe tine in gaura mea. Ce zici?

- Perfect. Si cum facem cu problemele de la scoala? Cu copilul intepat?

- Eram doar furios.

- Si incerci sa nu mai fi?

- Nu, o sa fiu furios, o incerc doar sa nu-l mai intep cand sunt!


Hai, ca parca suntem pe drumul cel bun...


*Sursa foto: nenetus, FreeDigitalPhotos.net


Alexandra Pintea Varnava, mama lui Ionut (6 ani 1/2) e jumătatea proiectului Mame de Poveste jurnalista si PR-ista care a dat cariera pe dragoste nebuna.

Dupa 8 ani de viata in Grecia s-a intors acasa impreuna cu familia ei. Scrie pe blog (http://www.ouzoland.com), povesti pentru copii ("Povestiri pentru micutii pofticiosi" a fost deja publicata) si mai nou, aici, pe SuntParinte.ro

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe