characters characters

Sportul de performanta pentru copii costa aproape cat un Logan nou

10 decembrie 2009    |   541 vizualizări
 

Tot mai multi parinti doresc sa-si indrepte copiii catre sport. Fie ca este vorba despre performanta sau doar despre o miscare pentru ca cel mic sa nu o apuce pe cai gresite, adultii ajung sa cheltuiasca sume destul de mari, in timp. Uneori se ajunge, fara probleme la un minimum de 20.000 de lei pe sezon.
Si asta in cazul in care copilul nu are nevoie de echipament de joc sau de accesorii necesare sportului pe care acesta al practica. Mai mult, din cauza crizei economice, pana si Cluburile Sportive Scolare au apelat la ajutorul parintilor pentru ca deplasarile sau baremurile de arbitraj sa fie achitate conform regulamentelor in vigoare.


Diferentele intre un club de stat si unul privat sunt destul de mari. In ultimul timp, in tara noastra, asociatiile cu statut propriu au reusit performante notabile si rezultate peste cele pe care le-au inregistrat formatiile care apartin de Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC).


Baschetul este in top ca popularitate

Dintre toate sporturile de echipa practicate in Romania, baschetul se bucura de cea mai mare atentie. In ultimul timp, federatia de specialitate a legitimat foarte multi tineri sportivi si acest lucru nu este decat in avantajul performantei. Totusi, pentru a ajunge in top, se cheltuie sume foarte mari de bani.
Un sezon al unei echipe de juniori, care participa in cadrul campionatului national, variaza intre 3.000 si 5.000 de euro, daca exceptam turneele finale. Astfel, daca cluburile care tin de MEC mai au de unde sa scoata acesti banii, asociatiile particulare apelaeaza la taxe si la cotizatii. Sala inchiriata se ridica undeva la 1.000 de lei lunar, baremurile de arbitraj, in cazul in care cei mici evolueaza in campionat, depasesc usor aceeasi suma in 30 de zile, iar deplasarile sunt aproximate undeva la un minimum de 2.500 – 3.000 de lei.



Astfel, intr-o singura luna, o echipa de juniori poate ajunge sa cheltuiasca cel putin 3.800 de lei! Facand parte dintr-un club privat, suma respectiva este calculata cu mult timp inainte, astfel ca parintii trebuie sa achite o cotizatie in valoare de cel putin 65 – 70 de euro lunar, fara sa calculam aici alte cheltuieli precum echipamentul de joc, adidasi sau mingii.


Desigur este si o alta alternativa, aceea de a face miscare. Aici, parintele poate sa-si dea copilul la cluburi care accepta o taxa lunara intre 70 si 100 de lei, iar cei mici nu participa in Campionatul National si cel municipal. In Romania, un parinte cheltuieste, anual, cel putin 3.500 de lei pentru un sezon competitional, fara a pune la socoteala si echipamentul de joc al copilului, care se uzeaza de la meci la meci si care trebuie schimbat la fiecare antrenament.


Dansul sportiv, un sport elitist
Pentru parintii care aleg dansul sportiv, lucrurile sunt putin mai complicate. Aici trebuie achitat fiecare concurs, plus taxele lunare, plus rochiile pentru fete si costumele pentru baieti. Iar, daca unul dintre copiii danseaza atat la sectiunea latino-americana cat si la cea latino, atunci totul se dubleaza.
Taxa lunara la cluburi variaza intre 50 si 150 de lei, insa acest lucru difera in functie de asociatie si de modul de pregatire. „Sunt copii care vor performanta, altii doar sa invete miscarile. Initierea, cel putin la noi, la club, costa 50 de lei. Un antrenament dureaza 90 de minute si variaza ca intensitate in functie de cat de avansat este cel mic”, a declarat pentru Adevarul.ro Costin Mihaiu, de la clubul Sportul Studentesc.


Pentru un concurs, parintii trebuie sa achite o taxa de minimum 50 de lei si au de scos din buzunar cel putin 200 de lei pentru o rochie sau un costum, la un copil de sapte ani. Multa lume prefera insa ca aceste produse sa fie de calitate si atunci preturile cresc considerabil, pornindu-se din jurul sumei de 70 de euro. O pereche de pantofi depaseste usor 50 de euro si nu rezista mai mult de trei competitii oficiale. In timp, preturile pentru cei mici cresc, in functie de categoria la care evolueaza, astfel ca pentru o rochie se scot din buzunar si 1.000 de euro.


Un sezon competitional, la dans sportiv, pentru un parinte, depaseste usor suma de 5.000 de lei. La acest lucru mai adaugam deplasarile prin tara sau prin strainatate si alte cheltuieli care mai pot aparea pe parcurs precum transferuri, taxe catre federatii si alte probleme financiare competitionale.



Tenisul este cel mai scump sport
Antrenamentele incep inca de la varsta de cinci ani, variaza ca intensitate, si dureaza intre 90 si 120 de minute. Pana sa ajungi sa castigi mii sau chiar sute de mii de euro din turnee internationale, ai nevoie de talent, nervi si rabdare si, desigur, bani, foarte multi bani. Doar pentru teren ai nevoie de cel putin 100 de lei pe sedinta, iar aceste preturi aproape ca se dubleaza iarna, atunci cand toata lumea intra in sala.

Echipamentul pentru jocul de tenis difera in functie de concursuri sau antrenamente. La inceput, cursantii au nevoie de echipament complet, tricou si sort, care nu depaseste 50 de lei, o racheta de minimum 100 de lei si adidasi. Lunar, un jucator care vine pentru a invata acest sport, cheltuie aproximativ 200-300 de lei. In momentul in care tanarul tinde catre performanta, totul se schimba. Rachetele de joc sunt mult mai scumpe si pot ajunge si pana la 500 de euro, in functie de modelul pe care juniorii il aleg, iar taxele de inscriere la turnee variaza.


Fie ca este vorba de intreceri interne sau internationale, un sportiv care a inceput sa practice frecvent tenisul, ajunge sa plateasca si 2.000 de euro pe luna. Un sport elitist, in care, din pacate, nu toata lumea ajunge foarte sus. Suma anuala de care are nevoie un parinte pentru un copil care practica tenis de performanta poate ajunge si pana la 24.000 de euro.


Copiii sunt cei care decid ce doresc sa faca, banii sunt tot mai putini
Perioada de criza prin care trec multe familii din tara noastra face ca cei mici sa nu se poata tine de performanta tocmai din lipsa banilor. Toate sporturile de echipa au nevoie de un buget de cel putin 20.000 de lei anual pentru un copil, iar acest lucru se simte si la buzunarele fiecarui parinte.
Adultii ajung sa apeleze la fel de fel de tertipuri pentru a nu le spune celor mici adevarul.


„Nu pot sa-i zic ca nu am bani sa-l duc sa joace fotbal. Il vad cum radiaza de fericire cand este la antrenament. Insa o am si pe cea mica la baschet si amandoi au nevoie aproximativ 200 de lei lunar sa-si plateasca taxele. Dupa aceea vin meciurile, platim arbitraje, deplasari. Ne e greu si noua”, ne-a declarat Mihai Dan Stan.



Nici alte familii nu o duc mai bine, dar incearca sa faca tot ceea ce pot pentru copii. „Noi avem o fata care practica volei. Lunar platim taxa la club si apoi ajutam cum putem la deplasari si la turnee. Aici avem cea mai mare problema. Sora ei mai mica face inot si acolo platim iar. Ne e greu sa le tinem pe amandoua spre performanta”, continua Daniel Albut.


Sportul de performanta costa cat un Logan

Noul model Dacia Logan costa 5.900 de euro, cu toate taxele incluse. Cam de aceeasi suma au nevoie anual parintii ai caror copii practica tenisul de camp si dansul sportiv, la nivel de performanta, acolo unde cei mici sunt implicati si in concursuri internationale.


Baschetul si handbalul nu sunt chiar atat de scumpe ca sporturi, ele ajungand sa scoata din bugetul unei familii sume variind intre 1.000 si 2.000 de euro pe an, aici fiind incluse si taxele lunare, participarile la meciuri si turnee, cantonamente si competitii interne si internationale sau campuri de pregatire.
Singura oportunitate a parintilor ramane inscrierea la unul din cluburile departamentale sau cele scolare. Aici banii provin din subventii si nu se platesc taxe lunare sau diferite cotizatii. Insa, in ultimul timp, si aceastea au ajuns sa aiba probleme, astfel ca antrenorii apeleaza tot mai des la parinti pentru ca echipele sa nu intampine greutati in campionat.


Sursa: www.adevarul.ro

 

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu