Emotii pozitive si negative ale copilului

Unele persoane afirma ca emotiile sunt esentiale, reprezinta o componenta importanta a vietii noastre; altii considera ca emotiile sunt cele care le bulverseaza viata, le tulbura judecata si complica relatiile interpersonale. Unii ar prefera sa simta permanent unele emotii, in timp ce altii detesta sa reactioneze conform unor emotii de moment sau persistente si ar prefera sa se poata debarasa de emotii. Acest lucru, insa, este imposibil! Emotiile sunt manifestari subiective ale fiintei umane si ele demonstreaza rolul important jucat de relatiile interumane in dezvoltarea creierului fiecarui individ. Exista oare emotii pozitive si emotii negative? Emotiile pozitive sunt cele resimtite de fiecare persoana atunci cand sunt insotite de o stare de bine, de confort psihic. Emotiile negative, insa, sunt cele care insotesc starea de stres, de disconfort, iar cresterea lor ne mentine intr-un cerc vicios, asemeni ”bulgarelui de zapada” care, pe masura ce se rostogoleste, devine din ce in ce mai mare si mai greu de oprit. Chiar daca emotiile negative apar, avem posibilitatea de a le contracara, de a face fata astfel incat sa nu reactionam impulsiv, sa nu avem diferite atitudini fata de ceilalti pentru care, ulterior regretam. Controlul emotiilor este posibil doar daca incercam sa le cunoastem, sa ne cunoastem pe noi insine, daca incercam mereu sa avem o gandire si atitudine pozitiva in relatiile interumane si fata de noi insine. Nu in ultimul rand, gestionarea emotiilor este posibila inca din copilarie, cu ajutorul exemplelor personale, al educatiei, care incet duce la autoeducatie.

Pe baza studiilor facute, emotiile se impart in emotii primare, care fac parte din bagajul genetic al fiecarui individ: frica, mania, uimirea, tristetea, veselia, bucuria, dezgustul si atractia; si emotii secundare, numite emotii sociale, care se deprind prin interactiunea cu ceilalti semeni. Oamenii au cea mai diversificata si nuantata gama de emotii.

Emotiile la copil apar din momentul in care acesta este suficient de constient de sine, asta insemnand undeva pe la 6-8 luni. El este capabil sa inteleaga ca este un individ separat de mama sa si incearca emotii pozitive fata de aceasta ori de cate ori ii recunoaste glasul si chipul. Emotiile sociale complexe, cum sunt rusinea si culpabilitatea, apar la copil abia in jurul varstei de 18-24 luni. El atunci este suficient de constient ca unele gesturi genereaza unele situatii. Emotiile sociale complexe la care am facut referire mai sus, rezulta in urma unei experiente de viata castigata deja de copil. Manifestarea corporala a emotiilor sociale se invata de catre copil de la o varsta frageda, prin observare si imitare a parintilor.

In categoria emotiilor pozitive se situeaza pe loc fruntas dragostea si atasamentul. Resimtirea acestor emotii aduce o stare de bine, de confort, de securitate oricarei persoane, indiferent de varsta acesteia. Dragostea este o emotie sociala a carei resursa este programata genetic pentru fiecare individ, dar care, pentru a se manifesta, trebuie sa indeplineasca o serie de conditii. La inceput bebelusul simte o mare atractie pentru expresia chipului uman, care reprezinta bazele capacitatii sale de a iubi. Intre mama si bebelus se instaleaza o relatie de incredere si atasament pe baza careia bebelusul isi formeaza o imagine asupra mamei. Aceste imagini genereaza o autonomie afectiva, o atractie, o preocupare pentru identificarea chipului mamei asociat ulterior cu timbrul vocii, cu recunoasterea tactila a bratelor mamei. Asa se explica de ce uneori,bebelusul plange in momentul in care simte alte brate, identifica alt chip decat cel al mamei cu care deja s-a familiarizat sau resimte disconfort, adesea manifestat prin planset cand aude o voce stridenta sau diferita de cea a mamei. Intelegem astfel ca in acele momente copilul este capabil sa interiorizeze unele trairi, care devin ulterior emotii. Sentimentul de dragoste si atasament se contureaza in timp dobandind alte dimensiuni in perspectiva relationarii individului cu ceilalti semeni, iar acest sentiment ajunge la maturitatea deplina, in jurul varstei de 16-18 ani. Copiii care nu au reusit sa interiorizeze chipul mamei sau al altei persoane cu care a relationat destul de mult timp in conditii de securitate, prezinta adesea tulburari afective care le ingreuneaza socializarea si interactiunea cu semenii. Posesivitatea, gelozia maladiva, insecuritatea, solitudinea sunt suferinte care apar la adult si sunt induse inca din copilarie, fiind generate de aceasta imposibilitate de a se manifesta inca din primele luni de viata.

Rusinea si culpabilitatea sunt alte doua sentimente sociale pe care individul  le traieste, la inceput inconstient, din primul an de viata, asa cum am precizat mai sus, dar se mentin pe intreaga perioada a vietii. Rusinea creeaza acel sentiment de disconfort fizic si psihic si este o reactie fiziologica la stres; o stare de hiperactivitate fiziologica manifestata prin aparitia transpiratiei, roseata a fetei sau paloare (in functie de fiecare individ), intensificarea ritmului cardiac. Copilul la varsta de un an a dobandit o oarecare autonomie si este tentat sa si-o manifeste in cele mai variate moduri cu scopul de a atrage atentia si de a fi admirat. El nu reuseste sa-si adecveze comportamentul la contextul social si adesea simte dorinta de exaltare. Acesta este motivul pentru care adesea este capabil de numeroase nastrusnicii: catarare in locuri periculoase, joaca in preajma animalelor, activitati ferite de ochii parintilor (scris pe pereti, joaca la cordoanele electrice, distrugerea unor obiecte casante etc.). Rusinea este cea care il tempereaza. La aceasta varsta este important sa fie certat, dar sa i se si explice pericolele la care se expune. Asocierea pericolului cu rusinea va reprezenta in mintea sa o situatie pe care o va evita, pentru scurt timp, fireste, dar care trebuie sa fie reamintita de catre parinti fie in cazul recidivei, fie prin exemple reale sau inventate tocmai pentru a imprima in mintea sa notiunea de rusine si pericol. Adesea, rusinea este resimtita profund de catre copil, iar acesta se poate manifesta prin accese de furie. Cu tact, parintii pot ignora manifestarile copilului mic, sau pot sa-i distraga atentia implicandu-l in alte activitati: ii arata ceva interesant, se mira ei insisi de un fenomen minor pentru a determina copilul sa le acorde atentie, etc. La copil alaturi de rusine apare sentimentul culpabilitatii in jurul varstei de 3-4 ani, cand in mod constient genereaza situatii indezirabile, desi stie ca este “rusine sa faca asta”, sau este constient de consecintele faptelor sale (necajeste pisica, sparge un obiect casant, etc).

La adulti, rusinea intervine in mod constient in toate situatiile din relatiile interumane si apare atunci cand stim ca facem ceva rau in mod voit: mintim, laudam fara un fundament, ne insusim obiecte care nu ne apartin, sustinem un punct de vedere care implica interese ascunse, etc. La adult, rusinea este asociata de fiecare data cu sentimentul propriei neputinte, al incompetentei sau ambitiilor nefondate. In plan mental, rusinea la adult apare atunci cand exista o diferenta majora intre ceea ce suntem si ceea ce ne dorim sa fim, in care imaginea de sine este deformata total comparativ cu realitatea. De cele mai multe ori, rusinea, ca emotie la adult, declanseaza mecanisme de aparare prin care individul in plan mental isi acorda circumstante atenuante in privinta faptei pentru a-si justifica in plan mental comportamentul sau atitudinea.

Culpabilitatea este acea emotie care apare in cazul in care exista maturitatea afectiva si aptitudini de a stabili relatii interpersonale sanatoase sau este efectul unui episod de viata traumatizant la care a participat individul sau pe care l-a generat. Culpabilitatea la adulti este insotita adesea de anxietate, autocondamnare si cand apare in conditii exagerate duce la autoagresivitate sau automutilare. Intalnim situatii in care o persoana se autodenunta pentru o fapta reprobabila pe care a savarsit-o sau recurge la sinucidere. Acest ultim exemplu se intalneste in cazul in care culpabilitatea declanseaza secvente de depresie, culpabilitate exagerata in care individul este capabil de gesturi nefiresti.

Am incercat in aceste cateva randuri sa aduc in atentia Dvs. cateva aspecte esentiale care ne guverneaza viata din primele luni de viata pana la adanci batraneti. De cele mai multe ori emotiile le traim fara a le constientiza explicit; emotiile trebuie cunoscute si educate; emotiile daca sunt bine gestionate ne ofera sansa de a trai in mod armonios cu noi insine si cu ceilalti. Recunoasterea unor semne evidente ale unor emotii ne ajuta sa ne cunoastem copiii si sa le intelegem reactiile. Ca parinti, este bine sa va observatii copiii in diverse ipostaze tocmai pentru a-i putea intelege si pentru a reactiona adecvat situatiilor.

Multumim echipei nichiduta.ro