characters characters

Consumul de alcool inainte de sarcina si riscul defectelor cardiace congenitale

08 noiembrie 2019    |   619 vizualizări

Varsta: 18 ani +, 0 - 3 ani.

consumul de alcool inainte de sarcina
Viitorii parinti trebuie sa evite consumul de alcool inainte de conceptia copilului pentru a evita riscul de malformatii cardiace congenitale, arata o cercetare publicata recent in Jurnalul European de Cardiologie Preventiva.

Consumul de alcool cu trei luni inainte de sarcina sau in timpul primului trimestru de sarcina este asociat cu un risc de 44% mai mare de boli cardiace congenitale cand este vorba de tati si cu 16% mai mare cand este vorba de mame.

Autorii studiului recomanda cuplurilor care decid sa devina parinti sa evite consumul de alcool: mamele cu un an inainte de sarcina si in timpul sarcinii, iar tatii cu cel putin 6 luni inainte de conceptia copilului.

Bolile cardiace congenitale sunt cele mai frecvente defecte innascute ale copiilor, cu aproximatic 1, 35 milioane de bebelusi afectati de acestia in fiecare an. Malformatiile cardiace congenitale cresc riscul de boli cardiovasculare mai tarziu in viata si sunt principala cauza de deces perinatal.

Acesta este primul studiu care a inclus si consumul de alcool al tatilor in cercetarea relatiei dintre alcool si defectele cardiace congenitale ale nou-nascutilor. Studiul este o meta analiza a 55 de studii realizate intre 1991 si 2019. Concluziile au aratat o corelatie intre consumul de alcool al viitorilor parinti si riscul de malformatii cardiace congenitale ale nou-nascutilor. Cu cat consumul de alcool a fost mai mare, cu atat a crescut si riscul malformatiilor congenitale de inima.

Studiul nu arata o relatie de cauzalitate, ci de corelatie (asociere), insa recomandarile autorilor ar trebui sa fie urmate de viitorii parinti, atat de barbati, cat si de femei.

Sursa: ScienceDaily.com


*Sursa foto: Freepik.com

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu