characters characters

Astazi incepe KINOdiseea Open Air, in Parcul Obor din Bucuresti

22 august 2023    |   356 vizualizări

Varsta: 6 - 11 ani, 11 - 15 ani, 15 - 18 ani.

Kinodiseea Open Air 2023
Incepand de azi si pana pe 3 septembrie va debuta editia aniversara a KINOdiseea – Festivalul International de Film pentru Publicul Tanar, etapa Open Air, in Parcul Obor din Bucuresti, cu un program de douasprezece filme pentru toata familia, ateliere de creatie si educatie cinematografica, spectacole de jonglerii si magie si un targ de produse handmade, care va avea si o zona gastronomica. Intrarea la toate evenimentele din cadrul KINOdiseea Open Air, editia non competitionala a KINOdiseea – Festivalul International de Film pentru Publicul Tanar este libera iar programul complet este disponibil pe www.kinodiseea.ro.

Programul KINOdiseea Open Air incepe la ora 20:00, iar filmele, toate destinate audientei generale, care pot fi vazute, sunt:

22 august - Motanul incaltat: Ultima dorinta / Puss in Boots: The Last Wish, Regia: Joel Crawford, Januel Mercado, AG, animatie, 101 min.

Sinopsis: Indraznetul haiduc Motanul incaltat descopera ca pasiunea lui pentru pericol si nesocotirea fata de siguranta si-au pus amprenta pe sanatatea lui. Motanul a distrus opt din cele noua vieti ale sale, desi a pierdut numaratoarea pe parcurs. Recuperarea acelor vieti il va trimite pe Motanul incaltat in cea mai mare aventura de cautare de pana acum. El porneste intr-o calatorie epica in Padurea Neagra pentru a gasi legendara Ultima Dorinta si a-si restabili vietile pierdute.

23 august - Babe - Cel mai curajos porc din lume – Regia Chris Noonan, AG, 80 min.

Sinopsis: Babe este un porcusor care nu-si cunoaste locul in lume. Cu un grup ciudat de prieteni, ca Ferdinand, rata ce se crede cocos, sau Fly, cainele caruia i se adreseaza drept "mama", Babe isi da seama ca poate deveni cel mai renumit porcusor ciobanesc din toate timpurile iar fermierul Hogget este constient de acest lucru. Cu ajutorul cainelui ciobanesc si al oilor, Babe invata ca un porcusor poate deveni orice isi doreste.

24 august - Povestea unui rechin / Shark Tale - Regia: Bibo Bergeron, Vicky Jenson, Rob Letterman, AG, animatie, 90 min.

Sinopsis: Oscar este un peste mic care vorbeste mult si repede si ale carui vise marete il poarta mereu spre zonele fierbinti si periculoase ale Oceanului. Lenny este un rechin mare alb cu un secret foarte sensibil: este vegetarian! Cand o minciuna gogonata il propulseaza pe Oscar in postura de erou iar adevarul despre Lenny poate iesi in orice moment la suprafata transformandu-l intr-un paria al speciei, cei doi devin neasteptat de apropiati.

25 august - 17:00 Atelier de colorat pentru micii participanti, atelier de creatie si reciclare creativa, atelier de educatie cinematografica, baloane modelabile si pictura pe fata, targ

20:00 - Cronicile din Narnia: Printul Caspian / The Chronicles of Narnia: Prince Caspian, Regia: Andrew Adamson, AG, 150 min.

Sinopsis: Filmul pastreaza sirul intamplarilor din momentul in care Peter, Susan, Edmund si Lucy Pevensie sunt chemati din nou in Narnia pentru a se lupta cu dusmanul care ii ameninta pe locuitorii acestui tinut. In lipsa lor, timp de aproape 1300 de ani, Vremea de Aur a Narniei s-a stins, devenind o simpla legenda. Animalele magice, vorbitoare, si fapturile mitice ale acestui tinut abia daca au supravietuit in povestile telmarnienilor, o rasa de oameni condusa de nemilosul Rege Miraz. Puternicul leu Aslan nu a mai fost vazut de o mie de ani.

Cei patru frati au fost adusi in Narnia de Caspian, tanarul mostenitor al tronului telmarnian, tinut prizonier, care vrea sa il infrunte pe maleficul sau unchi Miraz si sa-si recapete astfel locul de drept la tron.

26 august - 11:00 Targ

17:00 Atelier de colorat pentru micii participanti, atelier de creatie si reciclare creativa, atelier de educatie cinematografica.

20:00 - Cartea vietii / The Book of Life – Regia: Jorge R. Gutierrez, AG, animatie, 95 min.

Sinopsis: Filmul este descris drept o varianta animata a povestii de dragoste dintre Romeo si Julieta, plasata de aceasta data in timpul sarbatorii Zilei Mortilor. Scenariul il are in centru pe Manolo, un tanar chinuit atat de dorinta de a implini asteptarile familiei, cat si de a-i face pe plac inimii. Pana sa aleaga calea pe care sa o urmeze, se imbarca intr-o aventura incredibila, ce-l poarta in trei lumi fantastice in care trebuie sa-si infranga cele mai profunde temeri.

27 august - 11:00 Targ

17:00 Atelier de colorat pentru micii participanti, spectacol de jonglerii

19:00 Spectacol de magie

20:00 - Super Mario Bros: Filmul / The Super Mario Bros. Movie, Regia: Aaron Horvath, Michael Jelenic, AG, animatie, 92 min.

Sinopsis: De la Nintendo si Illumination vine un nou film de animatie bazat pe universul Super Mario Bros, regizat de colaboratorii la Teen Titans Go! si Teen Titans Go! To the Movies, dupa un scenariu de Matthew Fogel (The LEGO Movie 2: The Second Part, Minions: The Rise of Gru). Filmul ii are in distributie pe Chris Pratt in rolul lui Mario, pe Anya Taylor-Joy in rolul Printesei Peach, pe Charlie Day in rolul lui Luigi si pe Jack Black in rolul lui Bowser.

Informatiile despre eveniment si programul sunt disponibile pe https://www.facebook.com/kinodiseea.

Eveniment organizat de: Asociatia Culturala Metropolis, co-finantat de Primaria Sectorului 2.

Parteneri media: Radio Guerrilla, Itsy Bitsy, Zile si Nopti, IQads, Spotmedia, Presshub, Observator Cultural, Liternet, Ziarul Metropolis, Bookhub, Metropotam, Happ.ro, PRwave, Kudika, Garbo, Catchy, AARC, Cinefan, MovieNews, filme-carti.ro, Qbebe, suntparinte.ro.

Mai multe detalii despre filme vor fi disponibile pe site: http://kinodiseea.ro/ si pe Facebook: www.facebook.com/kinodiseea.

Despre KINOdiseea

KINOdiseea este cel mai mare festival de film pentru copii din Europa Centrala si Sud-Est. in cele 14 editii precedente, festivalul a inregistrat peste 150.000 de participanti, la Bucuresti si in alte orase din tara.

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu