Stiluri de comunicare in adolescenta
Problemele de comunicare dintre parinti si adolescenti sunt frecvente si apar ca urmare a incercarii adolescentilor de a castiga independenta fata de parinti. Il poti intelege mai bine pe copilul tau descoperind stilul sau de comunicare.
Citeste si:
Sfaturi pentru parintii de adolescenti
Rusinea in adolescenta. Cauze si efecte asupra dezvoltarii emotionale
Stiluri de comunicare in adolescenta
Studiile arata ca, atunci cand este luata in considerare proportia dintre informatiile ascunse si informatiile impartasite cu parintii de catre adolescenti, reies trei stiluri majore de comunicare: stilul rezervat, stilul deschis si stilul nesincer.
La studiu au participat 332 de adolescenti din Elvetia au raspuns la intrebari legate de managementul informatiilor in relatia cu parintii (impartasirea de informatii, tinerea de secrete sau minciuna), perceptia sprijinului primit din partea parintilor, motive independente pentru impartasirea de informatii si consumul de alcool.
Care sunt factorii care incurajeaza un stil de comunicare deschis si sincer in adolescenta si cum poti identifica fiecare stil in parte?
Stilul deschis
36% dintre adolescentii participanti la studio s-au incadrat in aceasta categorie. Acest stil de comunicare presupune un nivel ridicat de deschidere atat fata de mama, cat si fata de tata si un numar extrem de redus de minciuni sau secrete. Adolescentii cu acest stil de comunicare au declarat un nivel ridicat de implicare al parintilor si de incurajare a independentei. De asemenea, adolescentii cu acest stil de comunicare aleg liber sa impartaseasca informatii cu parintii lor, nu din teama de a fi pedepsiti sau din vinovatie. Acest stil de comunicare a fost asociat cu cel mai scazut risc de consum de alcool problematic.
Stilul rezervat
Adolescentii din aceasta categorie au reprezentat 37% dintre participantii la studiu si se caracterizeaza printr-o probabilitate moderata de a comunica frecvent cu mama si ocazional cu tatal. De asemenea, stilul rezervat presupune o probabilitate scazuta de a minti sau de a ascunde informatii fata de parinti si un nivel mai ridicat de autonomie decat stilul nesincer atunci cand aleg sa impartaseasca informatii. Adolescentii cu acest stil de comunicare au prezentat un nivel moderat de risc de consum de alcool problematic.
Stilul nesincer
27% dintre participantii la studio s-au incadrat in categoria stilului de comunicare nesincer, care presupune comunicare deschisa ocazionala cu mamele si rara cu tatii. Ascunderea informatiilor fata de ambii parinti si minciuna sunt frecvent folosite, iar deciziile legate de comunicarea cu acestia nu sunt bazate pe autonomie. Riscul de consum excesiv de alcool este cel mai ridicat in randul adolescentilor cu acest stil de comunicare, iar nivelul de implicare si sprijin din partea parintilor a fost cel mai scazut.
Cum incurajezi un stil deschis de comunicare in adolescenta?
Studiul sugereaza cateva directii de actiune pentru parinti:
- incurajeaza autonomia si independenta copilului tau, aratandu-i ca ai incredere in el.
- ramai implicat in viata adolescentului tau, oferind sprijin emotional atunci cand este nevoie
- evita stilurile parentale extrem de permissive sau autoritare, incercand sa pornesti de la respect reciproc in relatia cu copilul tau.
*Sursa foto: Freepik.com
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Trei idei care te pot ajuta sa fii un parinte mai bun
O mare parte din problemele care apar in relatia parinte-copil se datoreaza intelegerii limitate pe care o avem despre reactiile si comportamentele copiilor.
-
Este bine sa fii prietenul copilului tau?
Din dorinta de a evita excesul de autoritate si de a avea o relatie apropiata cu copilul lor, multi parinti decid ca vor fi prietenii copiilor. Ce inseamna uneori aceasta alegere si de ce nu este intotdeauna favorabila.
-
Conflictele destructive versus conflictele constructive
Conflictele, ca orice alte situatie de viata sau interactiune dintre oameni, pot fi abordate in mod constructiv sau destructiv.
Adauga tu primul comentariu: