characters characters

Se poate disciplina democratica?

Propus de: Totul despre Mame   |   26 iunie 2013    |   1985 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani, 6 - 11 ani.

Una dintre temele de discutie aprinsa dintre mine si sotul meu a fost daca aplicam recompense si pedepse in relatia cu copilul nostru. Initial, am aplicat aceasta strategie de disciplina fara prea multe intrebari, insa in scurt timp ne-am dat seama ca nici pedeapsa, nici recompensa nu sunt alegeri inteligente si nu  au efectele dorite.

Si nu era vorba de pedepse corporale, ci de momente de time-out sau de confiscarea jucariilor, care inca sunt pentru mine amintiri neplacute.  Nu este totusi de mirare ca si cercetatorii se pun de acord ca pedeapsa si recompensa afecteaza in mod negativ dezvoltarea copiilor si relatia cu parintii. Pedeapsa ofera copilului un model agresiv de interactiune, incurajand ostilitatea, iar recompensa nu ii invata pe copil valorile care stau la baza comportamentelor pe care dorim sa le invete – daca va face curat in camera pentru ca primeste o prajitura, de exemplu, nu va invata sa puna pret pe ordine si curatenie.

Aletha Solter, psiholog american care a abordat subiectul recompenselor in educatia copiilor, a tinut in Romania o conferinta pe tema disicplinei fara pedepse si fara recompense la care am avut bucuria sa particip, alaturi de alti parinti si pedagogi preocupati de metode noi de a educa si creste copiii.

Aletha Solter ne-a convins ca, intre permisivitate si autoritate, exista o cale de mijloc, nu doar ideala, ci si posibila: disciplina democratica. Iata cum putem reusi sa punem in practica acest fel de disciplina.
Primul lucru pe care trebuie sa il avem in vedere este ca atunci cand copilul are un comportament nepotrivit, este nevoie sa vedem ce sta la baza lui. Exista, in mare, trei motive pentru care copiii se comporta inadecvat: au o nevoie nesatisfacuta (le e foame, vor atentie, sunt prea obositi etc.), nu au suficiente informatii (cand sunt prea mici sa inteleaga regulile sau acestea nu li s-au facut cunoscute) si  sunt stresati sau sunt afectati de diverse traume. Solutia nu este sa il convingi pe copil sa isi schimbe comportamentul, ci sa ii oferi dragostea ta neconditionata, sa ii implinesti nevoile si sa ii accepti si asculti sentimentele.

De ce? Deoarece “Copiii au cea mai mare nevoie de dragoste si atentie, fix atunci cand se poarta ca si cum nu le-ar merita”.  Imagineaza-ti ca ajungi acasa dupa o zi foarte proasta la birou si, pentru ca arzi mancarea, sotul tau se rasteste la tine si iti intoarce spatele. Nu ai avea nevoie mai degraba sa te consoleze si sa te tina in brate?

“Copiii se revolta cand au de-a face cu disciplina punitiva, pe cand disciplina democratica ii face sa respecte valorile celorlalti.”
Efectele negative ale pedepselor sunt usor de intuit de catre parinti si fara lecturi de specialitate (copilul devine mai agresiv, continua comportamentul neadecvat atunci cand stie ca nu poate fi pedepesit, dezvolta resentimente fata de parinti, apare dorinta de razbunare etc.), insa despre recompense inca mai credem majoritatea ca ii ajuta pe copii. Aletha Solter arata ca retragerea recompensei dupa ce a fost folosita timp indelungat este resimtita de copil ca o pedeapsa, trezind emotii negative acestuia.

In plus, a-l ameninta pe copil cu pedeapsa sau a-i promite o recompensa il invata pe copil ca este in regula sa faca orice pentru a primi ce isi doreste sau pentru a evita o consecinta negativa. Iar noi ne dorim copii care sa stie sa judece singuri ce e bine si ce e rau si sa nu se lase influentati de oameni care le ofera recompense mai mult sau mai putin benefice (reclame, droguri, prieteni nocivi).
Iata si un exemplu concret de implementare a disciplinei democratice in viata de familie: reuniunea saptamanala de familie. Familia se intalneste o data pe saptamana pentru a discuta o lista de probleme cu care se confrunta. Incepeti cu aprecierile si cu lucrurile pozitive, apoi abordati pe rand problemele care va preocupa, gasind impreuna o solutie. Puteti realiza chiar un tabel in care treceti numele persoanei care are problema, descrierea problemei si solutia gasita.

Tu ce tehnici de disciplina ai implementat in familia ta?


Aletha Solter este un reputat psiholog american de origine elvetiana, publicat si tradus in 14 limbi si recunoscut international ca expert in ceea ce priveste atasamentul, trauma si disciplina non-punitiva. Prima carte publicata a fost The Aware Baby (Bebelusul meu intelege tot, Editura Cosmos, 2006). Continuarea sa, Helping Young Children Flourish (Copiii nostri frumosi si sanatosi, Editura Cosmos, 2006) descrie aceeasi abordare, vizand perioada de varsta cuprinsa intre doi si opt ani. A treia carte a sa este Tears and Tantrums, urmata de Raising Drug –Free Kids, publicata in septembrie 2006. In prezent are in pregatire volumul Attachement Play – How to solve children’s behavior problems with play, laughter and connection, a carui aparitie a fost anuntata pentru inceputul anului viitor.

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe