Nevoia excesiva de atentie
Desi nevoia de atentie este crescuta mai ales in primii ani de viata, ea poate continua si la varste mai mari, pana in preadolescenta si adolescenta. Deseori, aceasta situatie ii pune pe parinti intr-o pozitie dificila, fiind nevoiti sa negocieze intre dorinta de a le oferi copiilor afectiune si dorinta de a le incuraja independenta. Ce se ascunde in spatele unei nevoi excesive de atentie la varste mai mari?
Citeste si:
Stima de sine scazuta - cauze si posibile solutii
Nevoia excesiva de aprobare in randul copiilor
Nevoia excesiva de atentie in randul preadolescentilor si adolescentilor
Cum se manifesta:
Copilul domina aproape toate conversatiile din familie, interupand, conducand sau schimband directia discutiilor in functie de subiectele care il intereseaza. Alti frati sau membri ai familiei simt ca nu isi pot exprima gandurile si dorintele pentru ca nu au spatiul si timpul necesar pentru acest lucru.
Cand este amanat sau ignorat, apare frustrare si furie, manifestata ca agresivitate, comportamente sfidatoare menite sa atraga atentia (de exemplu, refuzul de a continua o activitate realizata cu ceilalti membri ai familiei, violenta verbala sau fizica etc.) sau prin tristete si sentiment de victimizare („Nimeni nu ma baga in seama!”, „De ce nu ma ascultati cand vorbesc cu voi?!”).
Copilul sau adolescentul incearca sa ramana in centrul atentiei prin glume sau actiuni menite sa trezeasca rasul sau admiratia, uneori repetandu-le de mai multe ori.
Copilul sau adolescentul cauta aprobare si complimente din partea celor din jur.
Apar comportamente de revolta. Cand copilul observa ca iti poate mentine atentia atunci cand refuza sa coopereze, poate repeta acest comportament de cate ori are nevoie sa simta ca este important in familie. (De exemplu, refuzul de a merge la culcare la o ora rezonabila, de a manca felurile de mancare pregatite de parinti sau de a pregati lectiile.). Conflictele cu parintii devin astfel o sursa de atentie si validare, pentru ca adolescentul simte ca in spatele reactiilor parintilor se afla ingrijorare si afectiune fata de copil.
In general, preadolescentii si adolescentii cu o nevoie excesiva de atentie vor fi etichetati drept egoisti si egocentrici, dificili sau solicitanti si risca sa aiba probleme sociale si scolare.
Ce se ascunde in spatele acestei nevoi
In cele mai multe cazuri, nevoia excesiva de atentie la varste mai mari apare ca urmare a unor probleme precum:
- o stima de sine scazuta. Copiii si adolescentii au nevoie sa primeasca aprobare, admiratie si valdiare din exterior pentru a compensa o stima de sine scazuta. Temporar, atentia celor din jur raspunde nevoii copilului de a se simti valoros, capabil si demn de apreciere. Insa deoarece copilul sau adolescentul nu si-a format un sentiment interior constant al valorii personale, copilul are nevoie in mod regulat de atentia si admiratia celor din jur.
- gelozie – mai ales copiii din familiile cu mai multi frati sau copiii cu parinti vitregi pot simti gelozie fata de alti copii sau chiar fata de partenerul de viata al parintelui natural. In asemenea situatii, vor incerca sa atraga intreaga atentie a parintelui sau familiei, pentru a se asigura ca nu pierd afectiunea acestora.
- singuratate si nevoie de conexiune emotionala si sociala. Copiii care nu au destui prieteni vor tinde sa isi implineasca nevoile sociale si emotionale in familie, „acaparand” resursele de timp si energie ale parintilor.
- lipsa limitelor si regulilor de familie. Uneori, un stil parental extrem de permisiv poate duce la tendinta copiilor de a neglija nevoile altor persoane si la incapacitatea de a intelege perspective diferite fata de ale lor. Limitele si regulile ii ajuta pe copii sa isi exerseze autocontrolul, mai ales in situatii sociale, cand si dorintele si nevoile altor persoane conteaza. Astfel, copiii din familiile permisive nu invata sa isi amane si controleze impulsurile personale si, implicit, nu isi formeaza o curiozitate si deschidere fata de alte persoane.
Cum este benefic sa reactionezi ca parinte
Nevoia constanta de atentie a copilului tau la varste la care te astepti sa devina mai independent poate fi o sursa de frustrare si ingrijorare pentru tine. Este important insa sa reactionezi cu compasiune fata de comportamentele copilului tau.
Pastreaza-ti calmul. Este extrem de important sa nu reactionezi cu furie in fata insistentelor copilului tau. Exercitiile de constientizare a propriilor emotii te pot ajuta in acest sens.
Ofera intreaga ta atentie copilului pe o perioada determinata de timp. Puteti stabili o rutina de seara in care copilul tau sa petreaca timp doar cu tine.
Raspunde-i bland, dar ferm ca veti discuta sau petrece timp impreuna intr-un moment mai potrivit. „Stiu ca e important sa vorbim despre acest lucru si vom vorbi cand ma voi putea concentra in totalitate.”
Intervino bland in discutiile de familie daca preadolescentul tau le domina, dand cuvantul si altor persoane sau rugandu-l sa astepte pentru a afla si perspectiva unei alte persoane.
Foloseste umorul - insa nu ironiile sau ridiculizarea. Simtul umorului poate fi util in toate interactiunile cu copilul tau. Evita insa umorul care il ataca personal pe copil, ci orienteaza-te catre umorul de situatie (De exemplu, „Wow, sunt atat de popular azi incat toata lumea vrea sa vorbeasca cu mine in acelasi timp. Va trebui sa incep sa fac programari!”).
Incurajeaza stima de sine a copilului tau, abilitatile sociale si independenta. Fara a rezolva cauzele fundamentale ale acestui comportament, nu vei putea observa schimbari majore pe termen lung.
*Sursa foto: Freepik.com
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Hiper independenta - ce inseamna si cum apare inca din copilarieHiper independenta inseamna determinarea deseori exagerata a unei persoane de a fi independent intru totul, chiar si atunci cand ar fi cazul sa accepte ajutorul sau sprijinul celor din jur.
-
Cauzele pentru care copiii adulti nu reusesc sa devina independenti”Nu stiu care este scopul meu in viata.” sau ”Nu am realizat nimic pana acum.” sunt cuvinte frecvent spuse de copiii adulti care nu au reusit sa devina independenti si sa se descurce in lumea adultilor.
-
Descurajarea la copii - cum o poti reduceCopiii nu au nevoie de multe pentru a se descuraja: o simpla privire dezaprobatoare din partea parintilor, un deget ridicat sau un cuvant ironic sunt suficiente pentru a-i face pe cei mici sa isi piarda speranta in propriile puteri.
Adauga tu primul comentariu: