Lectia despre incredere
- Nu ati luat voi niste bani?
- Nu, n-am luat. De unde sa luam?
- De pe birou. Aveam niste bani.
- Nu stim, n-am vazut.
- Erau banii mei!
- Probabil, dar nu stim nimic de ei. Mai cauta-i, poate i-ai pus in alta parte sau poate au cazut.
A plecat iar. Dupa o vreme s-a intors suparat:
- Nu gasesc banii! Cineva mi-a luat banii!
- Cine sa ti-i ia? Nu avea cine. Trebuie sa fie pe undeva.
- Nu sunt.
Am inceput sa ne uitam mirati unul la altul si sa luam situatia in serios, mai mult de supararea lui decat de grija banilor. Asa ca am inceput sa punem intrebari:
- De cand aveai banii de care vorbesti?
- De azi-noapte.
- ??? De unde ii aveai de azi-noapte?
- I-a facut pisica.
- Haaaa????? Care pisica? (nu avem pisica, doar caine )
- Maneki Neko. Am pus-o aseara pe birou sa faca bani si acum nu-i mai gasesc.
- Ups!
A fost momentul in care am inteles problema si cum s-a ajuns acolo. In vara anterioara achizitionasem din vacanta o pisica japoneza Maneki Neko, aurie, de care vedeti pe la magazinele cu accesorii. Si tot atunci cunoscusem un japonez care le-a povestit copiilor ca Maneki Neko inseamna pisica ce da din laba („neko” inseamna pisica iar verbul „maneki” – a face semn cu labutaa sa vii – de aceea e si pusa in multe magazine la intrare) si ca japonezii o tin in casa ca sa le aduca noroc la bani (mai ales in varianta cu labutaa stanga in sus, cum e a noastra). Asa ca am adus si noi pisica acasa, i-am pus baterie sa isi miste labutaa automat si am postat-o pe masa din bucatarie.
Intamplarea a facut ca atunci sa vina si bunicul in vizita, caruia copiii i-au povestit varianta lor din ceea ce aflasera: am pus pisica pe masa ca sa faca bani. Asa ca bunicul, impresionat de poveste, si-a varsat in noaptea urmatoare toti banii lui marunti intr-o pungulita langa pisica. Bucuria copiilor a doua zi dimineata si convingerea lor ca pisica ... functioneaza!:)
Nu a mai functionat de atunci, desi a stat pe masa din bucatarie pana i s-au terminat bateriile, dar intre timp ne-am mutat si fiul meu a gasit-o iar prin cutii si si-a pus-o din nou pe birou sa faca bani. Doar ca de data asta ... n-a mai facut! Adica ... noi stim ca n-a (mai) facut, el insa era convins ca cineva i-a luat banii!
Nu mai stiu cum am rezolvat atunci problema, dar stiu ca nu a fost chiar dezamagit de distinctia intre „norocul la bani” si banii in sine (ca oricum o sa faca el bani si pisica o sa-i poarte noroc), insa eu am ramas impresionata de convingerea lui neclintita in pisica. Si nici macar atunci cand nu a vazut fizic banii, n-a presupus ca nu i-ar fi facut pisica, ci ca i-a luat cineva! Cred ca fiu-miu n-a aflat inca ce e aceea indoiala. Spre deosebire de noi, adultii, care avem o mie de indoieli atunci cand facem ceva. Ne indoim de capacitatea noastra, de abilitatile celorlalti, de alegerile facute, de pasii urmati sau de rezultatul scontat. Avem in mintea noastra o gramada de intrebari de genul: „Dar oare va functiona? Dar oare fac bine? Oare trebuia altfel? E suficient? Mai trebuie? Am uitat ceva? Dar ce-o sa spuna X? Si daca se strica? Ce-o sa fac daca nu merge? Am cu ce sa inlocuiesc? Care e planul B? Oare am gresit ceva fara sa-mi dau seama?”. Si culmea, chiar atunci cand rezultatul e cel asteptat, care ne aduce succes pe toate planurile, indoiala tot nu dispare si incepem sa ne intrebam „Dar chiar merit toate astea?”
Mi-as dori ca baietelul meu sa aiba aceeasi incredere deplina pe care a avut-o in pisica si fata de el de-a lungul vietii (si-l voi sprijini sa transfere increderea de la pisica la el - daca mai are nevoie) pentru ca sunt sigura ca daca pornesti cu incredere la drum, rezultatele chiar trebuie sa apara si sa fie mult mai bune decat daca la start te aliezi cu indoiala. Pentru ca starea ta e alta si starea ta determina pana la urma actiunile tale, iar actiunile tale determina actiunile celor din jur, care genereaza schimbari in mediu, care duc astfel intr-o masura mult mai mare la rezultatele pe care ti le doresti. Conteaza doar cum incepi in mintea ta, inainte ... de a actiona.
Si uite asa am mai invatat eu o lectie de la copilul meu, printre multe alte lectii ....
| Mihaela Zaharia Sunt psiholog de 13 ani, trainer de 9 ani si mamica de 8 ani pentru fetita mea, eleva in clasa a II-a si de 6 ani pentru baietelul meu, elev in noua clasa pregatitoare. Lucrez in principal cu parinti in cadrul firmei de training si coaching, Mind Master si imi place sa scriu pentru SuntParinte.ro. |
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Cum ii ajutam pe copii sa iasa din zona de confort 1Activitatile sau experientele noi ii fac adesea pe cei mici sa se simta inconfortabil si sa le evite. Este util sa vedem insa aceste experiente ca ocazii de a iesi din zona de confort.
-
Complexele de inferioritate se formeaza in copilarieUna dintre cele mai daunatoare convingeri, care duce la suferinta emotionala pe termen lung, este cea ca este ceva profund in neregula cu noi insine, astfel incat nu meritam aprecierea, afectiunea sau iubirea celor din jur.
-
Increderea parintilor in potentialul copiilorIncrederea parintilor in potentialul copiilor sta la baza relatiilor apropiate dintre parinti si copii. Cum iti arati increderea in copilul tau si de ce este important sa faci acest lucru?
Adauga tu primul comentariu: