characters characters

De ce “predicile” nu dau rezultate

Propus de: SuntParinte.ro   |   04 iulie 2012    |   4643 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani, 6 - 11 ani.

De ce Ce faci atunci cand copilul iti ignora o recomandare sau o cerinta (de exemplu, “Gata cu desenele animate, e timpul sa mergem la culcare!”)? O repeti, cu speranta ca repetandu-i , pana la urma va ceda. Aplici acelasi principiu si cand ii explici copilului de ce este gresit ce a facut si cum trebuie sa actioneze data viitoare. Cei mai multi parinti isi dau seama ca nu aceasta este cea mai buna metoda de a-l convinge pe copil, dar nu stiu cum altfel sa procedeze. Va propunem sa aflam impreuna de ce predicile nu dau rezultate si care sunt alternativele mai eficiente.

Care sunt efectele predicilor si cerintelor repetate ale parintilor?

Aminteste-ti cum reactionezi tu la cererile insistente si repetate ale copilului. Ii explici la inceput de ce nu este posibil sa faci ce iti cere si apoi incepi sa ignori insistentele copilului, eventual zicand din cand in cand “Nu se poate, ti-am zis.” si treci la o alta activitate, cu speranta ca cel mic va renunta. Copiii adopta acelasi mecanism atunci cand le ceri de mai multe ori acelasi lucru sau le tii predici interminabile: ei aleg sa nu te mai auda.

Asadar, iata efectele predicilor si insistentelor parintilor:
-    Copilul “blocheaza” canalul de comunicare cu parintele, crescand in acest fel frustrarea parintelui.
-    Copilul poate ramane cu impresia ca parintele le stie pe toate, iar el este prea mic si nu se descurca in majoritatea situatiilor.
-    Daca parintele este furios, este posibil sa inspire doar teama copilului.
-    Daca predicile devin un obicei, copilul ajunge sa catalogheze toate recomandarile parintelui ca “bla bla” si sa ignore toate sfaturile acestuia.
-    Parintele se enerveaza si mai mult atunci cand vede ca predicile nu au dat rezultat si reuseste sa ofere copilului un model nepotrivit de rezolvare a conflictelor.

Alternative de comunicare eficienta

1. Comunicarea ferma. Incearca sa iti amintesti pe ce ton te adresezi copilului atunci cand vrei sa il convingi sa faca ce ii ceri: un ton bland, apropiat, exasperat, nervos? Ce cuvinte folosesti (si cate)? Exista o multime de nuante in comunicarea cu cel mic, pe care acesta le surprinde si in functie de care reactioneaza:
- O atitudine prea “blanda” (“Hai la masa, te rog frumos, fii un baiat cuminte.”) poate transmite copilului ca nu detii controlul in situatia respectiva si ca linistea ta depinde de reactia copilului la cerinta ta.
- Pe de alta parte, o cerere prea agresiva (“Vii la masa acum, nu avem ce discuta!”) il indeparteaza pe copil si il face sa reactioneze defensiv.
- Ca de obicei, calea de mijloc este salvarea.
O invitatie precum “Masa e gata in 5 minute, sa te pregatesti.” ii da copilului timp sa isi incheie activitatea in care era implicat si ii transmite copilului o informatie utila.
Tonul folosit poate face diferenta: adreseaza-te copilului cu siguranta ca nu vei intampina refuzul lui si ca, daca acest lucru se intampla, ai o solutie de rezerva.

2. Comunicarea deschisa. Una dintre caracteristicile predicilor este ca doar parintele vorbeste, iar copilul asculta (mai mult sau mai putin). Alternativa este sa adresezi copilului intrebari referitoare la comportamentul sau, pentru a afla mai intai motivul pentru care refuza sa te asculte sau pentru care a avut un comportament nepotrivit.

3. Comunicarea pragmatica. La aceasta varsta, copiii au nevoie de lucruri practice si nu neaparat de teorie. Capacitatea lor de a intelege adevarul, binele sau pericolul din spatele lucrurilor este destul de redusa. O solutie mai buna este sa ii arati practic copilului ce i s-ar fi putut intampla, incercand sa rezumi cat mai mult partea de teorie.

4. Comunicarea concisa. Asigura-te ca ai formulat un mesaj scurt si la obiect din care copilul sa aiba ce invata. Iata un exemplu: “Atunci cand stai pe marginea treptelor, se poate ca din neatentie sau lipsa de echilibru sa aluneci. Ma ingrijoreaza ca ai putea sa cazi si sa te lovesti. Incearca sa te joci putin mai departe de trepte sau atunci cand esti in apropierea lor sa ai mai multa atentie”.

Asadar, desi poate parea solicitant si uneori imposibil, comunicarea pornind de la sentimentul parintelui de control asupra situatiei reprezinta alternativa “sanatoasa” de relationare cu copilul. In fond, el trebuie sa vada in tine un stalp de sustinere si doar o atitudine plina de siguranta poate inspira asta.

Tu cand ai tinut copilului “o predica” ultima oara? Si cu ce rezultate?

Comentează:
10 comentarii

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu
  • Caciula 2 Ioana
    Caciula 2 Ioana    23.08.2012 - 18:30
    @lucyaneya:Cred ca in cazul tau poate fi vorba despre sentimentul de vina pe care il ai in momentul in care ii interzici copilului tau un anumit lucru. Este important sa analizezi ce simti atunci cand el iti spune ca esti o mama rea, cum te simti tu in rolul de mama care uneori interzice copilului sa faca diverse lucruri si sa te gandesti daca faptul ca cedezi in fata plansului lui te face sa te simti mai comfortabil. Esential pentru ca un copil sa inteleaga ca nu are voie sa faca ceva este consecventa si fermitatea. Daca ii interzici anumite comportamente, atunci ar fi bine sa nu existe momente in care sa-i dai voie sa faca acele lucruri. Poate reusesti sa aveti in familie anumite reguli, stiute de toti, pe care fiecare sa le respecte. Pe aceasta lista poti introduce si aceste comportamente care te deranjeaza la copilul tau (sa vina cu alti copii sus, cum spui tu). In cazul in care va respecta regulile, va primi puncte pe care le puteti transforma intr-o recompensa. Daca nu, va pierde anumite privilegii (de exemplu, mai putin timp la desene). Ideea este sa te simti comfortabil si in aceasta pozitie de mama care impune reguli si este ferma, deoarece nu este ceva gresit si educatia copilului este necesara. Ce parere ai?
  • Utilizator Anonim
    lucyaneya    22.08.2012 - 22:37
    de ceva timp baietelul meu s-a invatat sa injure copii la joaca,are 7 ani si un tovaras de joaca mai mare il invata tot felul,l-am chemat deoparte si i-am explicat ca nu e frumos sa-i invete pe cei mici sa vorbeasca urit,iar pe pustiul meu l-am pedepsit citeva ore cu iesitul la joaca,nu a reprosat nimic si nici nu a ripostat dar citeodata ca sa se razbune imi zice ca-s o mama rea !cind imi cere ceva ii zic si eu :nu -ti fac ca-s o mama rea,dar vine si ma pupa ca lingaul"..cum sa procedez ,nu stiu nici cum sa-i explic sa nu mai vina cu copii sus,i-am tot zis ca nu are voie dar nu intelege !HELP !!
  • Larisa368
    Larisa368    21.08.2012 - 13:36
    Mariai ai punctat foarte bine ultima parte legata de sinceritate.am invatat acest lucru pe pielea mea. mereu incercam sa-mi conving fiica sa faca anumite activitati nedorite, cum ar fi ramasul peste nopate la bunici, prin "mici pacaleli" (ca sa nu le spun minciuni) si am reusit doar sa o fac sa-si piarda increderea in mine si eu , evident, puterea de convingere asupra ei.
    renuntand la asta si explicandu-i intr-un mod sincer, dar pe intelesul ei( indulcind situatia ca sa spun asa), fara a o mintii, am reusit sa am rezultate mai mult decat neasteptat de bune.
  • maria ilincescu
    maria ilincescu    31.07.2012 - 07:59
    Copilul pe care il lasam de capul lui nu este, deci, stapan pe propriile fapte,asa cum ar putea crede,ci sclav al propriei impulsivitati.De aceea el are nevoie sa fie supravegheat de cineva care sa ii tempereze impulsurile, nu pentru a+l face sa urmeze un drum dinainte trasat,ci mai degraba pentru a+i permite sa pastreze directia astfel incat sa ajunga la capatul celui pe care l+a ales el insusi.Explicatiile vor fi facute calm si fara multe predici, se vor invata cu ele si vor fi absenti la vorbaria noastra.S este cheia succesului.inceritatea
  • mihai12_sp
    mihai12_sp    16.07.2012 - 17:36
    Nu este cea mai usoara meserie din lume aceea de parinte! Imi amintesc de predicile pe care urechile mele refuzau sa le mai auda... Si gandul imi zbura la baietii care se jucau pe strada...”Ei, cred ca au mai dat un gol...” Si mama vorbea si eu ...auzeam doar larma strazii... Acum, sunt la randu-mi parinte...Ma intreb uneori daca am invatat ceva despre comunicare...
  • Ionescu Gabriela
    Ionescu Gabriela    06.07.2012 - 15:08
    O alta metoda este sa ii spui copilului ce are voie sa faca sau cum sa faca un lucru adecvat- nu desenam pe pereti, desenam pe foi, ca sa continuam exemplul:).eu nu sunt de acord cu pedepsele care nu au legatura cu comportamentul gresit, tocmai din motivul ca cel mic le va resimti ca arbitrare si se va revolta/ va acuza parintele ca este rau..imi dau seama ca uneori nu se intrevede alta solutie si ca multi parinti apeleaza la ele. nu sunt insa sigura ca au alt efect decat acela de a-i supara pe copii si de a-i face pe parinti sa se simta vinovati (iar de aici si inconsecventa in comportament fata de copil: cand prea indulgent, cand prea sever)..mai cred ca nu trebuie sa uitam ca un copil NU va face tot ce ii spunem sau tot ce vrem si ca acest lucru este normal, intr-o anumita masura. Nu stiu exact la ce te referi cand spui "obraznicie", fiecare parinte defineste diferit acest comportament:).
  • Larisa368
    Larisa368    06.07.2012 - 13:59
    am aplicat metoda "curateniei"...fetei mele chiar ii place, o vede ca pe o distractie de dupa prostii :)
    am pus-o chiar si sa spele pe jos o data cand si-a aruncat mancarea prin toata bucataria si uneori si azi imi cere sa o mai las :)
    n-a vazut activitatea respectiva ca pe o consecinta, nu a refuzat sa o faca si morala a fost 0.
    noi avem o regula a nostra: fiecare ne cerem scuze unii de la altii cand gresim.si noi de la ea si ea de la noi...iar daca deterioram ceva prin casa impreuna reparam...in cazul in care se mai poate repara :))
    ea este un copil bun, in genere sunt multumita de comportamentul ei, insa avem probleme la capitolul obraznicie, iar eu ba sunt f toleranta pt ca am mustrari de constiinta ca o cert sau pedepsesc prea des, ba trec in cealalta extrema in care ii critic fiecare gest..
    pedepsele sunt privarea de la ceea ce ii place: desene, jucarii, prieteni...iar ea ma vede ca pe o mama rea in comparatie cu alti parinti.
    cred ca de fapt eu caut o confirmare ca e ok ce fac si ca de fapt nu sunt eu singura mama care adopta pozitia "personajului negativ" in educatia copilului.
  • Ionescu Gabriela
    Ionescu Gabriela    06.07.2012 - 12:13
    Larisa, cred ca depinde de fiecare data de situatia concreta cu care te confrunti. Cred ca una dintre metodele care pot da rezultate este sa il intrebi pe copil de ce crede ca este bine cum procedeaza, desi i-ai explicat ca nu este, vei intelege un pic mai bine cum gandeste el:). in ceea ce priveste pedepsele, cred ca ar trebui evitate cat mai mult. o alternativa la ele este sa il confrunti pe copil cu consecintele neplacute ale comportamentului sau: daca a desenat pe pereti, ii spui ca acum este nevoie sa te ajute sa ii cureti, de exemplu:).Nu e o pedeapsa, este o consecinta a comportamentului sau...Pe de alta parte, oricum copiii vor face prostii, sunt inevitabile:) uneori si umorul ajuta:)
  • Larisa368
    Larisa368    06.07.2012 - 11:53
    cred ca fiecare parinte a tinut "predica" macar o data in viata lui...sau cel putin pana cand a observat ca genul acesta de "explicatie detaliata" nu prinde la copil :)
    exact ca si lluminita si eu ii dau copilului meu dreptul la replica, doar ca uneori replica ma lasa fara cuvinte...si foarte des imi da senzatia ca am pierdut controlul situatiei.
    intrebarea pe care vreau sa o pun in discutie este: cum stii cand trebuie sa te opresti cu explicatiile intr-o discutie contradictorie cu copilul?
    sau mai bine sa exemplific: atunci cand nu te asculta, face o prostie, tu ii explici, el nu intelege...cum procedezi?
    continui cu explicatii care se vor transforma in predici,el ignorandu-le finalmente, sau folosesti pedeapsa, cu riscul de a fi mereu un parinte rau, care nu reuseste sa-si educe copilul cu vorba buna ?
  • COTIRLAN LUMINITA
    COTIRLAN LUMINITA    04.07.2012 - 16:59
    ”Predica”...da...o sa fiu sincera! Inainte de sfarsitul anului scolar... In general,atunci cand ii cer ceva copilului meu, ii dau timp pentru a termina ceea ce face in acel moment. Incerc sa fiu ferma, sigura pe mine dar...nu reusesc intotdeauna(altfel spus, reusesc uneori...).Stiu ca, discursurile lungi plicisesc si copiii...asa ca, incercam sa discutam ”la obiect”.Ii spun atunci cand greseste si ii dau dreptul la replica. Stie ca ”O greseala recunoscuta e pe jumatate iertata”,daca nu se mai repeta. Uneori, ma intreaba uimit: ”Stiai ca...???”. Da, sunt multe lucruri pe care le stiu numai ca, este foarte important ca el sa-si asume faptele bune sau mai putin bune...
Vezi toate comentariile

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe