De ce “predicile” nu dau rezultate
Ce faci atunci cand copilul iti ignora o recomandare sau o cerinta (de exemplu, “Gata cu desenele animate, e timpul sa mergem la culcare!”)? O repeti, cu speranta ca repetandu-i , pana la urma va ceda. Aplici acelasi principiu si cand ii explici copilului de ce este gresit ce a facut si cum trebuie sa actioneze data viitoare. Cei mai multi parinti isi dau seama ca nu aceasta este cea mai buna metoda de a-l convinge pe copil, dar nu stiu cum altfel sa procedeze. Va propunem sa aflam impreuna de ce predicile nu dau rezultate si care sunt alternativele mai eficiente.Care sunt efectele predicilor si cerintelor repetate ale parintilor?
Aminteste-ti cum reactionezi tu la cererile insistente si repetate ale copilului. Ii explici la inceput de ce nu este posibil sa faci ce iti cere si apoi incepi sa ignori insistentele copilului, eventual zicand din cand in cand “Nu se poate, ti-am zis.” si treci la o alta activitate, cu speranta ca cel mic va renunta. Copiii adopta acelasi mecanism atunci cand le ceri de mai multe ori acelasi lucru sau le tii predici interminabile: ei aleg sa nu te mai auda.Asadar, iata efectele predicilor si insistentelor parintilor:
- Copilul “blocheaza” canalul de comunicare cu parintele, crescand in acest fel frustrarea parintelui.
- Copilul poate ramane cu impresia ca parintele le stie pe toate, iar el este prea mic si nu se descurca in majoritatea situatiilor.
- Daca parintele este furios, este posibil sa inspire doar teama copilului.
- Daca predicile devin un obicei, copilul ajunge sa catalogheze toate recomandarile parintelui ca “bla bla” si sa ignore toate sfaturile acestuia.
- Parintele se enerveaza si mai mult atunci cand vede ca predicile nu au dat rezultat si reuseste sa ofere copilului un model nepotrivit de rezolvare a conflictelor.
Alternative de comunicare eficienta
1. Comunicarea ferma. Incearca sa iti amintesti pe ce ton te adresezi copilului atunci cand vrei sa il convingi sa faca ce ii ceri: un ton bland, apropiat, exasperat, nervos? Ce cuvinte folosesti (si cate)? Exista o multime de nuante in comunicarea cu cel mic, pe care acesta le surprinde si in functie de care reactioneaza:- O atitudine prea “blanda” (“Hai la masa, te rog frumos, fii un baiat cuminte.”) poate transmite copilului ca nu detii controlul in situatia respectiva si ca linistea ta depinde de reactia copilului la cerinta ta.
- Pe de alta parte, o cerere prea agresiva (“Vii la masa acum, nu avem ce discuta!”) il indeparteaza pe copil si il face sa reactioneze defensiv.
- Ca de obicei, calea de mijloc este salvarea. O invitatie precum “Masa e gata in 5 minute, sa te pregatesti.” ii da copilului timp sa isi incheie activitatea in care era implicat si ii transmite copilului o informatie utila.
Tonul folosit poate face diferenta: adreseaza-te copilului cu siguranta ca nu vei intampina refuzul lui si ca, daca acest lucru se intampla, ai o solutie de rezerva.
2. Comunicarea deschisa. Una dintre caracteristicile predicilor este ca doar parintele vorbeste, iar copilul asculta (mai mult sau mai putin). Alternativa este sa adresezi copilului intrebari referitoare la comportamentul sau, pentru a afla mai intai motivul pentru care refuza sa te asculte sau pentru care a avut un comportament nepotrivit.
3. Comunicarea pragmatica. La aceasta varsta, copiii au nevoie de lucruri practice si nu neaparat de teorie. Capacitatea lor de a intelege adevarul, binele sau pericolul din spatele lucrurilor este destul de redusa. O solutie mai buna este sa ii arati practic copilului ce i s-ar fi putut intampla, incercand sa rezumi cat mai mult partea de teorie.
4. Comunicarea concisa. Asigura-te ca ai formulat un mesaj scurt si la obiect din care copilul sa aiba ce invata. Iata un exemplu: “Atunci cand stai pe marginea treptelor, se poate ca din neatentie sau lipsa de echilibru sa aluneci. Ma ingrijoreaza ca ai putea sa cazi si sa te lovesti. Incearca sa te joci putin mai departe de trepte sau atunci cand esti in apropierea lor sa ai mai multa atentie”.
Asadar, desi poate parea solicitant si uneori imposibil, comunicarea pornind de la sentimentul parintelui de control asupra situatiei reprezinta alternativa “sanatoasa” de relationare cu copilul. In fond, el trebuie sa vada in tine un stalp de sustinere si doar o atitudine plina de siguranta poate inspira asta.
Tu cand ai tinut copilului “o predica” ultima oara? Si cu ce rezultate?
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
De ce e important sa il accepti pe copil asa cum esteMulte din neintelegerile dintre parinti si copii isi gasesc originea in dorinta parintilor de a se oglindi in copilul lor, de a-si indeplini propriile nevoi si asteptari prin copil.
-
50 de intrebari pe care sa le adresezi copiluluiComunicarea dintre parinte-copil este intr-o continua transformare, astfel ca in unele cazuri ea poate sa fie foarte buna, in timp ce alteori poate avea de suferit si drept consecinta, relatia dintre cei doi poate deveni tot mai rece.
-
Absenta tatilor din viata fiicelor. Efectele la maturitateCopiii abandonati de unul din parinti sau de amandoi traiesc sentimente intense de furie, uneori ascunsa, alteori clar vizibila comportamental prin batai fizice si agresivitate indreptata asupra celor din jur.
Comentează:10 comentarii
-
Caciula 2 Ioana
23.08.2012 - 18:30
@lucyaneya:Cred ca in cazul tau poate fi vorba despre sentimentul de vina pe care il ai in momentul in care ii interzici copilului tau un anumit lucru. Este important sa analizezi ce simti atunci cand el iti spune ca esti o mama rea, cum te simti tu in rolul de mama care uneori interzice copilului sa faca diverse lucruri si sa te gandesti daca faptul ca cedezi in fata plansului lui te face sa te simti mai comfortabil. Esential pentru ca un copil sa inteleaga ca nu are voie sa faca ceva este consecventa si fermitatea. Daca ii interzici anumite comportamente, atunci ar fi bine sa nu existe momente in care sa-i dai voie sa faca acele lucruri. Poate reusesti sa aveti in familie anumite reguli, stiute de toti, pe care fiecare sa le respecte. Pe aceasta lista poti introduce si aceste comportamente care te deranjeaza la copilul tau (sa vina cu alti copii sus, cum spui tu). In cazul in care va respecta regulile, va primi puncte pe care le puteti transforma intr-o recompensa. Daca nu, va pierde anumite privilegii (de exemplu, mai putin timp la desene). Ideea este sa te simti comfortabil si in aceasta pozitie de mama care impune reguli si este ferma, deoarece nu este ceva gresit si educatia copilului este necesara. Ce parere ai?
-
lucyaneya
22.08.2012 - 22:37
de ceva timp baietelul meu s-a invatat sa injure copii la joaca,are 7 ani si un tovaras de joaca mai mare il invata tot felul,l-am chemat deoparte si i-am explicat ca nu e frumos sa-i invete pe cei mici sa vorbeasca urit,iar pe pustiul meu l-am pedepsit citeva ore cu iesitul la joaca,nu a reprosat nimic si nici nu a ripostat dar citeodata ca sa se razbune imi zice ca-s o mama rea !cind imi cere ceva ii zic si eu :nu -ti fac ca-s o mama rea,dar vine si ma pupa ca lingaul"..cum sa procedez ,nu stiu nici cum sa-i explic sa nu mai vina cu copii sus,i-am tot zis ca nu are voie dar nu intelege !HELP !!
-
Larisa368
21.08.2012 - 13:36
Mariai ai punctat foarte bine ultima parte legata de sinceritate.am invatat acest lucru pe pielea mea. mereu incercam sa-mi conving fiica sa faca anumite activitati nedorite, cum ar fi ramasul peste nopate la bunici, prin "mici pacaleli" (ca sa nu le spun minciuni) si am reusit doar sa o fac sa-si piarda increderea in mine si eu , evident, puterea de convingere asupra ei.
-
maria ilincescu
31.07.2012 - 07:59
Copilul pe care il lasam de capul lui nu este, deci, stapan pe propriile fapte,asa cum ar putea crede,ci sclav al propriei impulsivitati.De aceea el are nevoie sa fie supravegheat de cineva care sa ii tempereze impulsurile, nu pentru a+l face sa urmeze un drum dinainte trasat,ci mai degraba pentru a+i permite sa pastreze directia astfel incat sa ajunga la capatul celui pe care l+a ales el insusi.Explicatiile vor fi facute calm si fara multe predici, se vor invata cu ele si vor fi absenti la vorbaria noastra.S este cheia succesului.inceritatea
-
mihai12_sp
16.07.2012 - 17:36
Nu este cea mai usoara meserie din lume aceea de parinte! Imi amintesc de predicile pe care urechile mele refuzau sa le mai auda... Si gandul imi zbura la baietii care se jucau pe strada...”Ei, cred ca au mai dat un gol...” Si mama vorbea si eu ...auzeam doar larma strazii... Acum, sunt la randu-mi parinte...Ma intreb uneori daca am invatat ceva despre comunicare...
-
Ionescu Gabriela
06.07.2012 - 15:08
O alta metoda este sa ii spui copilului ce are voie sa faca sau cum sa faca un lucru adecvat- nu desenam pe pereti, desenam pe foi, ca sa continuam exemplul:).eu nu sunt de acord cu pedepsele care nu au legatura cu comportamentul gresit, tocmai din motivul ca cel mic le va resimti ca arbitrare si se va revolta/ va acuza parintele ca este rau..imi dau seama ca uneori nu se intrevede alta solutie si ca multi parinti apeleaza la ele. nu sunt insa sigura ca au alt efect decat acela de a-i supara pe copii si de a-i face pe parinti sa se simta vinovati (iar de aici si inconsecventa in comportament fata de copil: cand prea indulgent, cand prea sever)..mai cred ca nu trebuie sa uitam ca un copil NU va face tot ce ii spunem sau tot ce vrem si ca acest lucru este normal, intr-o anumita masura. Nu stiu exact la ce te referi cand spui "obraznicie", fiecare parinte defineste diferit acest comportament:).
Vezi toate comentariilerenuntand la asta si explicandu-i intr-un mod sincer, dar pe intelesul ei( indulcind situatia ca sa spun asa), fara a o mintii, am reusit sa am rezultate mai mult decat neasteptat de bune.