characters characters

Cum il inveti pe copil ce inseamna competitia

Propus de: SuntParinte.ro   |   14 noiembrie 2011    |   7262 vizualizări

Varsta: 6 - 11 ani, 11 - 15 ani.

Cum il inveti pe copil inseamna competitiaIl incurajezi pe copilul tau sa participe la concursuri scolare? Este important pentru voi ca cel mic sa ia note mai bune decat colegii lui de clasa? Daca ai raspuns afirmativ la aceste intrebari, inseamna ca il incurajezi pe copil sa dezvolte un spirit combativ si esti convins de rolul important pe care il joaca competitia in dezvoltarea fiecaruia dintre noi. Este bine sa ai in vedere insa si diferenta dintre competitia benefica si cea nesanatoasa.

 

Unde apare competitia?

Modul de viata actual se bazeaza in mare parte pe competitie. Daca privim atent in jurul nostru, copilul intalneste competitia peste tot: in jocurile bazate pe scor, in relatie cu fratii sau cu prietenii de joaca, uneori in relatie chiar cu parintii, in clasa, in cadrul concursurilor la care participa.

Competitia in familie poate sa apara atat intre frati (daca exista mai multi copii in familie), dar si intre parinte si copil. Aparitia fratelui mai mic reprezinta de multe ori inceputul rivalitatii intre frati si a competitiei. De asemenea, comparatiile intre frati incurajeaza competitia intre acestia.  Pentru a evita rivalitatea dintre frati, este bine sa te asiguri ca petreci suficient timp cu fiecare dintre ei si ca nu le compari calitatile sau defectele cu scopul de a-i motiva sa fie mai cuminti, mai organizati etc.(„De ce nu esti si tu la fel de ordonat ca fratele tau?”)
Competitia intre parinte si copil apare atunci cand cel mic nu se bucura de suficienta atentie din partea unuia dintre parinti si considera ca este necesar sa castige atentia parintelui. Pentru a evita urmarile neplacute ale competitiei in familie, este bine sa te asiguri ca acorzi suficienta atentie fiecarui membru al familiei, ca reusesti sa petreci timp impreuna cu fiecare si ca incurajezi cooperarea intre celalalt parinte si copii.

Competitia in grupul de prieteni apare de la un joc pe care vor sa-l castige, de la dorinta de a castiga simpatia unei fete sau a unui baiat aflat in afara grupului, a lua note mai bune decat restul etc. Competitia se poate manifesta si sub forma comparatiilor referitoare la accesoriile, telefoanele sau hainele copiilor din grup.  Este bine sa vorbesti copilului despre competitia care apare in relatie cu prietenii sau copiii de aceeasi varsta. Ajuta-l sa faca diferenta dintre competitia benefica (aceea care ii ajuta sa isi dezvolte anumite competente: cine stie cel mai bine o anumita limba straina, cine se pricepe cel mai bine la calculatoare etc.) si cea nesanatoasa (bazata pe criterii precum: cine are cele mai frumoase haine, cei mai bogati parinti etc.)

Competitia la scoala poate fi benefica atat timp cat este gestionata in mod adecvat de catre cadrul didactic si nu genereaza emotii negative in randul copiilor. In afara de faptul ca stimuleaza copiii pentru a invata mai mult, competitia din cadrul clasei ii invata pe copii sa castige si sa piarda. Il poti ajuta pe copil sa faca fata competitiei de la scoala aratandu-i cum sa treaca peste un esec, cum sa isi organizeze timpul pentru a invata mai eficient si cum sa identifice propriile puncte slabe, pentru a le depasi.

Competitia cu sine insusi. Este probabil ultima care apare in viata unei persoane, mediul de invatare si de viata orientandu-i pe copii mai putin spre competitia cu ei insisi si mai mult spre competitia cu cei din jur. Aceasta forma de competitie este insa si cea care il poate ajuta pe copil sa obtina cele mai bune rezultate. Porneste de la motivatia interioara a copilului de a evolua, de a depasi actualul nivel al unei abilitati, de a-si explora propriile capacitati. Fie ca este vorba de un sport sau de stapanirea unei limbi straine sau a unui instrument muzical, competitia cu el insusi il mentine pe copil implicat in procesul de invatare. Il poti ajuta pe copil sa „castige” aceasta competitie intrebandu-l ce altceva ar mai dori sa invete, ce obiective isi propune sa atinga si remarcand imbunatatirile care apar in privinta abilitatilor sale. („Ai reusit sa canti piesa aceasta pana la urma! Stiu ca saptamana trecutaaveai dificultati. Felicitari!”).

 

Cum il poti ajuta pe copil sa faca fata competitiei intr-un mod benefic?

1) Accepta-l pe copil asa cum este si ajuta-l sa faca si el acelasi lucru. Desigur, fiecare putem sa evoluam, sa ne corectam defectele si sa fim mai buni. In acelasi timp insa, avem nevoie ca cei din jur sa ne accepte asa cum suntem si sa ne sprijine in procesul de dezvoltare. Evita sa il definesti pe copilul tau in functie de reusitele sau nereusitele sale si sa ii arati ca il apreciezi pentru ceea ce este. Va fi mai pregatit in acest fel atat pentru succes, cat si pentru esec.

2) Vorbeste-i despre succes si esec. „Nu exista esec, exista doar feedback.”este o fraza care il poate ajuta pe copil, dar si pe tine, sa priviti rezultatele obtinute intr-o maniera mai relaxata. Indiferent de rezultatul obtinut, este bine sa il ajuti pe copil sa invete din acesta cum sa procedeze mai departe (ce trebuie sa schimbe in atitudinea sa, ce cunostinte trebuie sa isi imbunatateasca etc.).

3) Incurajeaza-l sa isi faca prieteni cu aceleasi interese sau preocupari. Ii va fi mai usor sa faca fata stresului daca are prieteni care trec prin aceleasi situatii ca si el. Prietenii cu aceleasi interese il mentin pe copil concentrat asupra pregatirii, discutand cu ei despre ce invata si afland informatii noi.

4) Exploreaza gandurile si emotiile pe care le resimte copilul tau fata de ideea de competitie. Atat  in timpul pregatirii pentru un concurs sau un examen, cat si dupa primirea rezultatelor, este bine sa comunici deschis cu copilul despre ce gandeste si simte in legatura cu participarea sa la competitie. Ii este frica de momentul competitiei? Emotiile il impiedica sa se pregateasca asa cum si-ar dori? Este multumit de rezultatele obtinute? Orice alta intrebare de acest fel il poate ajuta pe copil sa isi exprime gandurile si emotiile referitoare la situatia de competitie.

5) Recunoaste semnele stresului care pot sa-si faca aparitia in cazul copilului tau si ia masurile necesare pentru a le indeparta.

6) Fii constient de motivatia copilului tau de a intra in competitii. Este bine sa respecti deciziile copilului de a participa sau nu la concursuri, chiar daca acestea intra in conflict cu propriile tale preferinte.

 

Nu uita!
  • este important  sa il inveti pe copil diferenta dintre competitia sanatoasa si cea nasanatoasa.
  • invata-l pe copil sa isi asume responsabilitatea asupra rezultatelor obtinute
  • atat succesul, cat si esecul trebuie privite ca lectii din care poate invata lucruri utile
  • in timp, este indicat sa treaca de la competitia cu ceilalti la competitia cu el insusi

 

Copilul tau cum face fata competitiei?

Comentează:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu
  • Gabriela Vochescu
    Gabriela Vochescu    19.11.2011 - 08:47
    Excelent punctat articolul!
    Felicitari,Cora!
  • Utilizator Anonim
    cora    17.11.2011 - 07:11
    Buna ziua

    De la 6 ani copilul meu face sah, pentru ca asta si a dorit. A invatat sa accepte infringeri si sa se bucure de victorii, dar in primul rind a inteles ca o competitie se duce doar acolo- in cazul lui in fata tablei de sah- dupa partide adversarul poate sa-i fie cel mai bun prieten. A intilnit copii de aceeasi virsta cu el, ori ceva mai mari, cu aceeasi pasiune , cu care pot sa spun ca face echipa. A inteles ca a fi bun intr un domeniu, inseamna si sa l ajuti pe cel mai nou care se afla la inceput de drum. A mai invatat ca nimeni nu trebuie subestimat dupa cum nimeni nu trebuie supraestimat, ca lauda de sine nu e intotdeauna un lucru bun, ca dintr o infringere se pot naste urmatoarele victorii, daca stii unde e greseala, ca uneori e mai usor sa i invingi pe ceilalti daca reusesit sa treci peste temerile tale.
    Cora

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe