Crizele de nervi la copii
Solutia mea? Imbratisarea!
Avem zile bune si mai putin bune. Zile-n care toate-s roz si Ionut e cooperant. In care ne intelegem de minune, in care simt ca stau de vorba cu un adult, in care nu ridicam deloc vocea unul la altul si parca toate vin de la sine. Pe cate zile din astea avem, pe tot atatea zile mai putin bune. In care ne sare tandara din orice nimic, in care copilul cauta motive sa izbucneasca, sa-si verse naduful.
Dimineata devreme, inca nu am deschis bine ochii, ceaiul nu-i baut, gura n-are pofta de vorba. Ionut vine la masa cu o plasa de jucarii. Stie bine ca regula mea spune clar: Nu vreau jucarii la masa. Ma priveste si incepe sa si le aranjeze tacticos. Ma duc langa el, cobor la nivelul ochilor lui si nu zic nimic. Ma priveste, il privesc.
- Nu vreau jucarii la masa! spun cat de calm pot. Le iau una cate una si le mut.
Ionut nu zice nimic. Parca astepta sa-si dea drumul. Incepe sa planga plans din acela, fara lacrimi si cu zgomot ce poate muta muntii.
- Esti furios acum, chiar vrei jucariile astea la masa. Din pacate nu se poate. Te poti juca dupa ce terminam micul dejun.
- Nu mi-e foame! striga el printre lacrimi si impinge farfuria.
- Bine! raspund eu si incep sa le strang.
- NUUUUUUUUUUUUUUUUU! Vreau sa mananc!
Ma pregatesc pentru ce urmeaza. Las farfuria. Paiul e prea verde, painea e prea moale, ba prea tare, laptele e prea cald, de fapt e prea rece. Plange. Pune mana pe o masinuta si se joaca. Ma priveste printre lacrimi. O iau. Plange si mai tare.
Am citit atatea articole, atatea carti despre parinteala, sfaturi. Idei de la alti parinti. Ce facem cand copilul e in mijlocul unei crize? Cand cauta nod in papura si e clar, e foarte clar ca la mijloc e ceva ce nu-i da pace? Si nu stie cum sa-i dea drumul?
Cand Ionut incepe cu vreau asta, ba n-o vreau, nu stiu ce vreau dar vreau, e clar. Ceva-l supara si nu are vorbe s-o exprime. Nu am plecat niciodata de la ideea ca e un copil rau (la mine-n cap nu exista asocierea asta de cuvinte!). Departe de mine gandul ca vrea sa ma supere sau sa ma manipuleze. Ce-mi vine cel mai des in cap e modul in care eu actionez cand nu mi-e bine. Cum incerc sa ma apropii de cei dragi si sa le cer ajutorul. De cele mai multe ori, sunt tafnoasa. Iritata. Sacaita. Fac si spun lucruri de care mai apoi ma rusinez. Atrag atentia. Si astept sa fiu intrebata – Care-i baiul? Ce te supara?
Sau, cel mai bine, astept sa nu fiu intrebata nimic. Doar acceptata si imbratisata. Asta-i tratamentul pe care-l primeste si Ionut. De fiecare data cand simt ca-i ceva ca-l sacaie si-l framanta. O imbratisare. Doua, trei. Cate vrea. La voi ce functioneaza?
*Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/philwoodphoto/5103233990
Alexandra Pintea Varnava, mama lui Ionut (4 ani), implicata cu tot sufletul in proiectul Work At Home Moms Romania (chiar daca de la distanta), jurnalista si PR-ista care a dat cariera pe dragoste nebuna. Traiesc in Grecia de mai bine de 6 ani, scriu - pe blog (http://www.ouzoland.com), povesti pentru copii ("Povestiri pentru micutii pofticiosi" a fost deja publicata) si mai nou, aici, pe SuntParinte.ro
Citeste si alte articole din aceasta tema
-
Patru pasi necesari pentru o relatie apropiata parinte-copilPatru pasi prin care poti creste conexiunea emotionala dintre tine si copil.
-
Lipsa autoreglarii emotionale la copiiCum se manifesta un nivel scazut de autoreglare emotionala in randul copiilor si cum pot reactiona ca parinte.
-
Dezvoltarea rezilientei copiilor. Cinci lucruri de care au nevoie copiii pentru a depasi situatii dificileCare sunt factorii care fac diferenta dintre copiii care depasesc traume si situatii dificile si se dezvolta armonios si copiii care au la maturitate un traseu dificil?
Adauga tu primul comentariu: