characters characters

Patru discipline optionale noi propuse de Ministerul Educatiei pentru oferta centrala de Curriculum la decizia scolii (CDS)

07 mai 2015    |   753 vizualizări

Varsta: 6 - 11 ani, 15 - 18 ani.

sala de clasa
Ministerul Educatiei introduce, incepand cu anul scolar 2015-2016, patru noi discipline optionale in oferta centrala de Curriculum la decizia scolii (CDS): Joc si miscare (clasa pregatitoare, clasele I si a II - a), Educatie pentru prevenirea riscului rutier (invatamant primar), Educatie pentru dezvoltare si Educatie pentru drepturile de proprietate intelectuala (ambele pentru liceu).

Programele scolare pentru aceste discipline au fost elaborate de Institutul de Stiinte ale Educatiei si aprobate prin ordin de ministru.

Programa scolara pentru disciplina optionala Joc si miscare (clasa pregatitoare si clasele I si a II - a) accentueaza rolul pe care activitatile ludice cu caracter dinamic trebuie sa il aiba in procesul de crestere si dezvoltare a copiilor de 6-8 ani si valorifica potentialul instructiv-educativ al jocurilor, ca mijloace didactice specifice perioadei micii scolaritati.

Disciplina optionala Educatie pentru prevenirea riscului rutier (toate clasele din invatamantul primar) urmareste pregatirea elevilor pentru viata prin formarea unor deprinderi de respectare a regulilor elementare de circulatie pe drumurile publice si de manifestare a unei conduite preventive. Demersul Ministerului Educatiei vine pe fondul declararii de catre Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite a perioadei 2011 - 2020 ca „Decada Actiunii pentru Siguranta Rutiera", ale carei obiective sunt stabilizarea si reducerea numarului de accidente rutiere din intreaga lume, respectiv valorificarea cadrului educational pentru sensibilizarea scolarilor mici asupra riscurilor la care se expun in trafic ca pietoni sau pasageri in autovehicule.

Disciplina optionala Educatie pentru dezvoltare (liceu) propune o abordare de tip inter si transdisciplinar a unor probleme de actualitate precum globalizarea, dezvoltarea/dezvoltarea durabila sau cetatenia globala. Program constituie un exemplu de buna practica in cadrul proiectului international „Realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. Implicarea elevilor si a cadrelor didactice din licee in programe si proiecte de educatie pentru dezvoltare", coordonat de Organizatia Open Centre din Bulgaria impreuna cu asociatia „Asistenta si programe pentru dezvoltarea durabila - Agenda 21".

Educatie pentru drepturile de proprietate intelectuala propune raportarea, in cunostinta de cauza, a elevilor de liceu la problematica drepturilor de proprietate intelectuala, implicarea tinerilor in elaborarea si in promovarea unor proiecte pentru drepturile de autor sau a altor drepturi de proprietate intelectuala, pregatirea elevilor de liceu pentru asumarea comportamentului adecvat dezvoltarii durabile. Toate cele patru programe sunt disponibile pe site-ul Institutului de Stiinte ale Educatiei, sectiunea Programe scolare (in vigoare) - Curriculum la decizia scolii.

In conformitate cu prevederile Legii Educatiei Nationale nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si ale Metodologiei privind elaborarea si aprobarea curriculumului scolar - planuri cadru de invatamant si programe scolare, Curriculumul la decizia scolii cuprinde discipline/domenii de studiu/module de pregatire optionale ofertate la nivel national si discipline/domenii de studiu/module de pregatire optionale ofertate la nivelul unitatilor de invatamant.

Sursa: Edu.ro 


*Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/ajari/3898591046/

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu