characters characters

Intre reguli si libertate in cresterea copilului

Libertate pentru toti

Propus de: Alexandra Pintea Varnava   |   29 aprilie 2015    |   1359 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani.

baiat
Am impresia ca ma repet in ultima vreme, dar adevarul e ca subiectul copiilor care “stiu ce vor si nu e neaparat ce vrem noi” e unul dintre preferatele mele. O fi de vina nevoia mea de control? Or fi de vina incercarile la care ma supune baietelul meu? Habar nu am. Stiu doar ca am dat zilele trecute un articol ce mi-a picat tare bine. Autoarea lui vorbea si ea despre libertatea pe care i-o acordam copilului, de cata e nevoie, cum pastram balanta intre prea multa permisivitate si prea mult control.

Si mi-am dat seama ca eu am astfel de dileme aproape zi de zi cu baietelul meu, dar din fericire, ta-su e un talent natural. Pentru el treaba asta cu libertatea in alegeri e cel mai normal lucru cu putinta si asta ma balanseaza si pe mine cumva. Asa ca Ionut se bucura de optiuni si de dreptul de a-si spune parerea, de a avea “voce”, inca de cand a fost mic.

Sa fim intelesi, ma refer strict la chestiuni generale, nici intr-un caz la cele ce tin de siguranta. In cazul scaunului de masina, de exemplu, nu s-a pus niciodata problema de a-l lasa sa aleaga. Nu-i placea si ar fi preferat sa stea la mine-n brate insa asta a fost si este in continuare o treaba pe care nu o negociem. La fel cand vine vorba de alergatul pe strada. Sau traversat de unul singur, fara sa-mi tina mana. Sunt lucruri la care nu lasam loc de discutii.

In acelasi timp mi se pare perfect normal sa-l las sa-si aleaga imbracamintea. Daca nu vrea jacheta pentru ca lui ii este cald, nu o sa ma auziti niciodata contrazicandu-l. Daca ii este frig, la fel.

Cand vine vorba de mancare, raman constanta-n idei. Rolul meu e sa-i ofer variante sanatoase. La mic dejun, la pranz, la cina si gustari intre mese. Pana la urma, noi, parintii, suntem modelele lui. Au fost saptamani intregi in care Ionut, dintre toate expuse, isi alegea fulgi pentru micul dejun si macaroane la pranz. Macaroane goale. Nu l-am fortat niciodata sa-si schimbe optiunea, ci am avut rabdare. Dupa un timp a inceput sa experimenteze el cu gusturile si sa ceara.

Cred ca toti simtim nevoia si tuturor ne place sa ne simtim “stapani” pe deciziile noastre. Sa cerem ceva si sa fim luati in serios. Sa fim lasati sa facem si “cum vrem noi”. Atunci, ma intreb, de ce ar fi diferiti copii?

Am observat (si testat) de multe ori, cu cat copilul meu primeste mai multa incredere si e lasat mai liber cu atat mai usor imi accepta indicatiile si imi asculta dorintele. Cand avem programare la medic, imi fac timp si pornim devreme. Ne oprim la fiecare colt si piatra si culegem fiecare melc de pe drum si il ascult cu rabdare povestindu-mi cate-n luna si-n stele. De fiecare data, toate astea ii fac plinul rezervorului de atentie si apoi coopereaza fara nici o problema cu mine si cu doctorul.

Acesta este doar un exemplu despre cum functionam. Nu spun ca-i mereu usor, uneori imi vine sa-l iau pe sus si sa-l fac sa faca asa cum zic si neaparat ACUM. Uneori mai scap cate o vorba ce nu-i la locul ei, un strigat frustrat. Dar de cele mai multe ori, daca ma adun si ma comport ca un adult adevarat, conflictele din care eu ies frustrata si sifonata si copilul la fel, sunt reduse la minim.

-Nu vreau sa le iei de la loc, nu-mi place deloc ce faci (de parca era prima data cand se intampla asta)

Ionut nu m-a bagat deloc in seama si si-a continuat munca. Am explodat.

-Dar tu chiar nu ma auzi? Nu auzi nimic din ce-ti spun?

-O, ba da. Te aud, doar ca nu vreau sa ma opresc din ce fac.

As fi putut sa explodez, sa-l cert (e obraznic, nu?) dar am preferat sa nu.

-Dupa ce termini, vreau sa le strangi, ok?

-Cu siguranta le voi strange, a venit raspunsul lui si chiar asa a fost.


*Sursa foto: Sharon Mattheson-McCutcheon


Alexandra Pintea Varnava, mama lui Ionut (4 ani), implicata cu tot sufletul in proiectul Work At Home Moms Romania (chiar daca de la distanta), jurnalista si PR-ista care a dat cariera pe dragoste nebuna. Traiesc in Grecia de mai bine de 6 ani, scriu - pe blog (http://www.ouzoland.com), povesti pentru copii ("Povestiri pentru micutii pofticiosi" a fost deja publicata) si mai nou, aici, pe SuntParinte.ro

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe