characters characters

Rasfatul poate dauna grav comportamentului!

Propus de: SuntParinte.ro   |   11 septembrie 2012    |   3796 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani.

„Nu ma mai pot intelege cu el!”, „Nu ma asculta aproape niciodata si mereu sfarsim prin a face ce isi doreste ea”, „Nu i-am refuzat niciodata nimic si nu stiu cum sa fac asta acum.” sunt doar cateva dintre replicile pe care le poti auzi de la parintii care nu au reusit sa impuna limite in relatia cu copilul si in privinta comportamentului acestuia. Privita de multe ori ca o modalitate de exprimare a iubirii parintelui fata de copii, indulgenta extrema poate duce la probleme serioase de comportament, iar primul semn este etichetarea copilului ca „rasfatat”.

Cum identifici parintele care isi rasfata copilul?


•    Copilul ii ignora recomandarile sau cerintele.
•    Copilul ii raspunde obraznic, refuza sa faca ce ii cere, este violent verbal sau fizic fata de parinte.
•    Parintele incearca sa gaseasca scuze copilului fara a lua o masura pentru a schimba situatia.
•    Parintele face in locul copilului sarcinile mai dificile sau temele pentru acasa.
•    Parintele simte ca este cicalitor in relatia cu copilul, dar nu gaseste alta modalitate de comunicare eficienta.
•    Parintele spune deseori lucruri rautacioase copilului.
•    Parintele este nevoit sa negocieze si sa promita recompense pentru cea mai mica dovada de cooperare din partea copilului.
•    Parintele rareori pune in aplicare pedepsele sau avertismentele facute pentru a-l determina pe copil sa inceteze un comportament sau sa coopereze.
•    Conflictele si exploziile de furie sunt frecvente in relatia cu copilul.
•    Parintele refuza rareori sau niciodata cerintele copilului.
•    Parintele face eforturi pentru a nu-l supara pe copil si se teme ca anumite comportamente sau situatii il vor face pe acesta sa se comporte nepotrivit.
•    Pe scurt, parintele simte ca a creste un copil seamana prea mult cu a conduce o masina scapata de sub control.

In cele mai dificile cazuri, parintele poate ajunge in situatia in care nu ii place propriul copil sau se intreaba de ce a devenit parinte.

Parintele care isi rasfata copilul nu ii impune acestuia limitele de care are nevoie pentru o dezvoltare armonioasa. Comportamentul dificil al copilului, uneori imposibil, poate fi explicat prin nevoia copilului de a avea limite: copilul alege sa testeze „rabdarea” parintelui pentru a descoperi pana unde poate merge. In cazul in care nu primeste niciun raspuns la aceasta intrebare si nu intelege care sunt limitele in care trebuie sa se incadreze comportamentul sau, va persevera.

Motivele pentru care parintii nu refuza nimic copiilor, oferindu-le „totul”:
  • oboseala
  • nehotararea
  • frica de a infuria/rani copilul
  • frica de a nu fi cel mai bun prieten al copilului
  • spaima de a nu fi pe placul copilului
  • frica de a nu dauna stimei de sine a copilului
  • distragerea din cauza problemelor conjugale
  • epuizarea ca urmare a faptului ca este unic parinte
  • nedisponibilitatea de a investi timp sau efort
  • vinovatie

Care sunt alternativele?

Fermitatea si consecventa. Desi cei mai multi parinti ar prefera sa auda ca exista o reteta simpla care sa rezolve aceasta problema, singura „reteta” este neacceptarea comportamentelor nepotrivite ale copilului si respectarea regulilor pe care le stabiliti impreuna. Doar pentru ca decizi sa nu accepti un comportament nepotrivit al copilului nu inseamna ca nu il iubesti (desi in momentele de furie este posibil sa iti reproseze acest lucru) sau ca el nu te va mai iubi, ci dimpotriva, inseamna ca actionezi din iubire pentru el si pentru ca ii vrei binele.

Actiuni in loc de vorbe. Amenintari, predici, explicatii, negocieri prelungite sau cereri repetate, toate fac parte din relatia tipica de comunicare dintre parintele care isi rasfata copilul. De cele mai multe ori, copilul va intelege mai repede ce iti doresti de la el si care sunt limitele pe care trebuie sa le respecte daca le arati prin actiuni, nu prin discutii interminabile: deseneaza pe pereti desi stie ca nu are voie si i-ai spus deja sa inceteze? Nu este cazul sa repeti de inca cinci ori, poti merge la el, sa ii iei creioanele din mana si sa ii explici calm ca nu se deseneaza pe pereti.

Ajutor de specialitate. De multe ori, parintii se simt depasiti de problemele care apar din cauza comportamentului copilului caruia nu i s-au impus limite. Copilul poate dezvolta probleme emotionale (anxietate, furie) sau comportamentale (violenta, consum de alcool, droguri sau fumat). In aceste situatii, apeleaza cu incredere la ajutorul unui specialist, acesta va fi alaturi de tine pentru a gasi o modalitate de a depasi aceste probleme.

Mai in gluma, mai in serios, daca este suficient de mare incat sa inteleaga, ii poti citi si schita „Domnul Goe” a lui Caragiale. Iar tu poti citi mai multe despre acest subiect in cartea aparuta la Editura Polirom,” Cum sa nu-ti rasfeti copilul” de Richard Bromfield.

Comentează:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu
  • Utilizator Anonim
    EUGENIA    17.09.2012 - 18:30
    Uneori este mai usor sa expui decat sa aplici in practica,dar ,dupa cum ati precizat si dumneavoastra in articol - cheia este aconsecventa.Un subiect dezbatut prea putin, referitor la circumstantele sociale agravate de lipsa timpului parintilor.Din experienta de cadru didactic pot sa va vorbesc despre dificultatea corectarii unui astfel de comportament odata instalat.Copilului ii va fi greu sa se adapteze mai ales la scoala ,unde regulile trebuie respectate.Multumesc pentru titlul cartii de unde putem obtine mai multe sfaturi.Oricum cea mai grea meserie ramane cea de parinte.Succes tuturor parintilor!

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe