characters characters

Parintele anxios si copilul

Propus de: Catalina Hetel   |   22 august 2013    |   2908 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani.

Adultii ajung adesea sa ceara ajutorul terapeutic pentru copil, pentru ca acesta este timid, evitant, angoasat, excesiv de plangacios, pare ca nu vrea sa se desparta de parinte. Legatura este de multe ori usor de facut si intrebarea mea este adesea aceeasi...cum simtiti voi, adultii, despartirea de copil? Ce simtiti voi adultii in fata lumii si a realitatii?


Teama de ceilalti poate imbraca diverse forme, de la simpla timiditate pana la comportamentele evitante, atacurile de panica si chiar tracul si fobiile sociale.

Situatiile sociale in care poate aparea teama de ceilalti sunt identice atat la copii cat, si la adulti:
-    situatiile in care trebuie sa indeplinim o activitate, in care simtim ca “trebuie” sa fim competenti si in care apare teama de a esua:
-    situatii in care avem un contact apropiat cu o alta persoana, in care credem ca “trebuie” sa spunem lucruri interesante si in care apare frica de intimidare, ca nu o sa avem ce sa spunem sa fim “la inaltime”;
-    situatii in care simtim ca trebuie sa ne afirmam, sa ne exprimam punctul de vedere, sa ne aparam interesele si in care apare teama de reactiile celuilalt;
-    situatii in care suntem observati, in care ar trebui sa fim in largul nostru si in care ne temem sa nu “ne facem de rusine”, sa nu fim ridiculizati etc.

Copiii resimt si ei acut toate aceste temeri, fara sa inteleaga ce se intampla cu ei si cum sa faca fata acestor trairi. De fapt, problemele adultilor nu sunt decat nedepasiri ale acestor probleme ale copilariei. Adultul nu mai intelege ca este cine este el, ca este “adult”, ca este competent si redevine in fata celorlalti copilul din trecut. Aceasta legatura a parintelui cu mediul extern este transmisa copilului, care va repeta inconstient acest comportament sau pur si simplu il va invata prin imitare.

Aceste temeri apar printr-un mecanism comun in care ne simtim expusi privirii si judecatii celorlalti oameni. Daca avem experiente negative in acest sens, daca provenim dintr-un mediu critic sau daca noi insine suntem persoane critice, avem tendinta de a vedea defectele si lucrurile care nu merg mai degraba decat ce merge, atunci ne vom simti si noi insine supusi aceluiasi gen de tratament, avem senzatia ca cineva ne vaneaza greselile si ne critica. Acest mod de gandire il invatam in copilarie, il ducem de-a lungul vietii cu titlul de “realism” sau “perfectionism” si il transmitem copiilor nostri care ajung la randul lor sa se simta criticati, sa se simta rau in propria piele si in fata celorlalti.

De multe ori, suntem “sustinuti” in demersul timiditatii si de propriile noastre ganduri si afirmatii, de propriile noastre credinte, pe care le transmitem “explicit” copilului. Exemplele pot fi nenumarate: “Oamenii sunt rai”, “Nu ma simt bine alaturi de ceilalti”, “Nu arat bine”, “Copilul meu este timid”, “Eu nu sunt in stare”, “Ai grija sa...”, “Tu nu esti ca altii...esti mai slabut, mai bolnav, mai rau...”, “Noi nu suntem ca altii...nu suntem la fel de bogati, influenti”, “Lumea rade adesea de tine”, “Nu stiu sa ma apar”, “Nu suntem interesanti”, “Ceilalti se vor infuria, supara..pe noi”.

Vorbim de fapt despre o proasta evaluare a propriei persoane si uneori a propriului copil pe care il vedem mai slabut, bolnavicios, incapabil  decat pe ceilalti si o proasta evaluare a celorlalti, pe care ii vedem ca suparandu-se, infuriindu-se, atacandu-ne, ridiculizandu-ne, uneori fara ca vreodata sa se fi intamplat asta. Sunt mai degraba ganduri negative decat  experiente reale, care insa pot dobandi o forta apropiata realitatii.

Pare ca teama construieste realitatea si scenariile catastrofice ajung sa determine realitatea. Cand lasam copilul intr-un loc departe de privirea noastra, cum ar fi gradinita, o serie de temeri si de imagini catastrofice ne vor inunda: copilul va fi singur, se va teme, va fi agresat, nu va sti ce sa faca, i se poate intampla ceva fara ca noi sa putem interveni. Aceasta teama va fi transmisa copilului, inconstient, care va refuza sa se indeparteze de noi, constientizand parca un pericol irational.

Mediul familial este un loc in care copilul se dezvolta, “respirand” sentimentele care traiesc in acel mediu. Parintii anxiosi, tematori, care vad scenarii apocaliptice vor ajunge sa creasca un copil care va trai fara sa inteleaga de ce, sentimente asemanatoare. La randul lor, parintii insisi pot proveni din medii cu anxietate ridicata.

Pentru a reusi sa il ajutam pe copil sa nu se teama de lume, este nevoie sa analizam cat de rationale sunt temerile noastre, cat temei au acestea si mai ales cand au aparut. O sa fim uimiti cate dintre temerile copilului sunt de fapt temerile noastre si cate din temerile noastre sunt de fapt temerile parintilor nostri.

Un citat al lui Scott Fitzgerald spune ca “vorbesc cu autoritatea pe care mi-o da esecul”. Pentru a elibera copilul de temeri este nevoie ca parintele adult sa se elibereze de propriile temeri si care ar putea fi calea cea mai buna decat curajul de a gresi? Incearca sa stabilesti contacte, incearca sa gresesti, incearca chiar sa te lasi ridiculizat, incearca sa spui ce crezi, incearca sa te aperi, incearca sa spui “nu” fara sa inventezi pretexte. Facand asta, vom crea un mediu in care copilul nostru sa faca acelasi lucru.

Catalina Hetel
Psihoterapeut cu formare in psihodrama clasica moreniana si in terapie de familie.
Este licentiata in asistenta sociala, actrita si mama a doi copii mici care ii ofera multa experienta ca parinte si posibilitatea de a creste ca adult.O puteti gasi la cabinet in Bucuresti, on line sau in proiectele de parenting de la Tapusele.Conduce grupuri de dezvoltare personala si terapie pentru adulti, adolescenti si copii si sesiune de terapie individuala.
catalinahetel@yahoo.com  ; www.hetel.ro


Comentează:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu
  • clarissa33_sp
    clarissa33_sp    23.08.2013 - 14:04
    Un parinte anxios poate transmite copilului pe cale genetica o predispozitie catre anxietate, nu doar prin comportamentul pe care il are fata de copil sau in fata copilului. De aceea, este esential ca un parinte sa invete sa isi controleze anxietatea si daca observa la copilul sau aceasta problema, sa il ajute sa o depaseasca. Tehnici de relaxare, exercitii de respiratie, exersarea unei gandiri rationale ajuta la tinerea sub control a anxietatii.
  • Utilizator Anonim
    Cristina    23.08.2013 - 06:08
    Util articolul! Multumesc!

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe