characters characters

Jucarii pentru copii

Ce-i prea mult strica

Propus de: Alexandra Pintea Varnava   |   24 septembrie 2015    |   21739 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani.

copii si jucarii de plus
Dupa 5 ani si jumatate de viata cu Ionut, munti de chestii cumparate, saci intregi de haine si jucarii, am ajuns la concluzia ca un copil nu are nevoie nici de 10% din ce credem noi ca trebuie sa aiba.

Inainte sa se nasca traiam cu liste dupa mine. Ce sa cumparam, ce avem, ce nu avem, ce ne trebuie si ce nu. Intram in cate-un magazin cu produse pentru bebei si copii si ieseam panicati. Nu avem din aia, nici din cealalta. Cum o sa traim fara ele? Hai inapoi sa cumparam tot ce ni se zice. Patut, masa de infasat, scutece, prosopele, haine de pat, paturica pentru acasa, paturica pentru carucior, paturica pentru iesit in lume, haine, munti de haine, jucarii, sticle, biberoane, dezumificator, dezinfectator, termometru de baie, termometru de camera. Doamne, am dat peste pagini intregi de “must have” si m-a umflat rasul. Ce excursii am fi putut face noi cu banii aruncati pe o gramada de prostii care nu erau nici macar necesare!

Cand a mai crescut a inceput nebunia cu jucariile. Munti de jucarii, masinute, ursuleti, cuburi, jucarii care scoteau zgomote infioratoare, tractoare, camioane, papusi. Camera lui Ionut era plina pana la refuz si cu fiecare ocazie, mai inghesuiam ceva prin colturi.

Am avut nevoie de aproape patru ani pana sa-mi dau seama ca toata avalansa asta de obiecte face mai mult rau decat bine. In pofida zecilor de variante de joaca, Ionut parea ca se plictiseste repede, prea repede. Avea o masinuta preferata pe care o purta peste tot cu el si-n rest, munti de lucruri pe care se depunea praful. Nu se juca aproape cu nimic.



Golea cutiile cu jucarii, le muta dintr-o camera in alta dupa care-si lua masinuta preferata si pornea in cautarea mea, prin casa. Cand eram in bucatarie si trebaluiam, hop si el dupa mine. Visam sa-i cumpar de Craciun o bucatarie de jucarie, sa ne facem treaba in paralel. In plus, imi plac si mie la nebunie craticioarele si linguritele, toate miniaturile si detaliile. Bine ca am apucat sa-i cumpar doar cateva ustensile si nu intreaga bucatarie pentru ca, ce sa vezi, surpriza. Pe Ionut nu-l interesau ustensilele de jucarie, ci alea adevarate. Asa ca am renuntat la cateva si i le-am dat lui. La fel si cu cratitele, farfurii de plastic, boluri si cutii. Se juca piticul meu intr-o veselie cu obiecte din bucataria mea. Ce mancaruri din plus si oale-n miniatura cand el voia doar chestii reale?

La fel si cu banca de lucru, cu scule si imitatii de suruburi. I-a aruncat doar o privire si a mers direct la geanta bunicului, ca doar stia unde-s cele adevarate. La 3 ani manuia surubelnita cu mai multa dexteritate decat mine!

Ei bine, dar pana la urma jucariile pe care le cumparam ne plac si noua, nu-i asa? I-am deschis pofta pentru cuburi lego, pentru ca mi-au placut de cand ma stiu. Si cumparam pentru el, ma joc si eu. Se joaca si ta-su, ne prindem in constructii si povesti, mai mare dragul. Mi-am dat seama insa ca am ajuns sa cumparam fara sa ne gandim prea mult inainte. S-au strans cutii, sertare intregi de carticele cu instructiuni, avem piese cat sa construiasca un intreg oras si parca-i greu sa te opresti. Asa ca am spus stop. Pentru fiecare jucarie/ cutie noua cumparata, dam una celor care n-au. Asta-i o regula valabila si pentru lucrurile noastre, ale parintilor. Cand vreau o pereche noua de pantofi, caut o pereche pe care nu o mai vreau si o dau mai departe. O rochie noua, la fel. Ionut si-a impartit jucariile - pe cele dragi, de suflet de care nu vrea sa se desparta, si cele care nu i-au spus nimic, pe care le poate da cu draga inima altui copil. De fiecare data cand primeste un cadou, o jucarie din morman pleaca spre altii.

Si facem experimente de cate ori se iveste ocazia. Plecam in parc fara nici o jucarie. Cu mana goala. Ultima data l-am luat si pe prietenul lui cu noi. Au stat bosumflati pe banca langa mine. Ca n-au ce face, ca nu au nici macar o roata! de masina ca sa se joace. Ce o sa facem in parcul asta? O sa murim de plictiseala! Cu ce-o sa ne jucam? Cu niste lemne, am raspuns eu intr-o doara. Ei bine si de la aschia de idee pe care le-am dat-o si-au gasit obiecte de joaca sa le ajunga pentru un intreg sezon. Castane, bete, pietre, bolovani, frunze.

Mami, o fost cel mai distractiv sa ne jucam fara jucarii! a venit concluzia la ceas de seara.

La voi care-i situatia cu muntii de jucarii?


*Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/donnieray/15576681691/


Alexandra Pintea Varnava, mama lui Ionut (4 ani), implicata cu tot sufletul in proiectul Work At Home Moms Romania (chiar daca de la distanta), jurnalista si PR-ista care a dat cariera pe dragoste nebuna. Traiesc in Grecia de mai bine de 6 ani, scriu - pe blog (http://www.ouzoland.com), povesti pentru copii ("Povestiri pentru micutii pofticiosi" a fost deja publicata) si mai nou, aici, pe SuntParinte.ro

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe