characters characters

Insula Lefkada

Propus de: SuntParinte.ro   |   27 iunie 2014    |   1332 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani, 6 - 11 ani, 11 - 15 ani, 15 - 18 ani.


*Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/imagea/11193757564/in/photostream/


Iti doresti o vacanta intr-un sat pitoresc, dar cu influente mediteraneene, cu plaje salbatice, liniste si cultura greceasca? Propunerea noastra este insula Lefkada situata in Grecia. Numele Lefkada inseamna in limba greaca “pietre albe” si este considerata una din cele mai frumoase insule din Marea Ionica.

Despre insula:

Accesul pe insula se face destul de usor, ea fiind conectata de continent printr-un pod mobil, astfel ca poti ajunge cu masina in aceasta zona. Peisajul predominant este cel muntos, amestecat cu plaje si nisipuri fine. Lefkada este inconjurata de noua insule, numite insule-satelit fiindca se afla in imediata apropiere. Insula este a patra ca marime din Marea Ionica are o lungime de 35 km si o latime de 15 km. Casele sunt construite din placi din metal ridicate pe lemn, pentru a rezista cutremurelor destul de dese din zona.

Ce poti vizita impreuna cu familia pe insula Lefkada?

Piata Sfantul Spiridon aflata in centrul orasului este punctul de pornire spre toate celelalte locatii turistice ale insulei. Puteti gasi numeroase magazine si taverne cu produse specifice zonei, precum si suveniuri. Pe timp de vara, aici se deruleaza o multime de festivaluri, dintre care cel mai cunoscut este Festivalul de Literatura si Arta, dar si Fetivalul de Folclor si Dans.

 

Statiunea Nidri se afla in partea estica a insulei si este ideala pentru familisti mai ales fiindca apa este foarte limpede, iar intrarea in apa este lina, fara prea multe pericole pentru copii.

Cascada de la Dimosari aflata in imediata apropiere a statiunii Nidiri.

Satul pescaresc Nikiana aflat intre doua insule ale Lefkadei, Lygia si Perigiali. Aceasta destinatie este preferata de cei care iubesc sportul nautic. Daca copiii tai iubesc aventura, puteti alege intre windsurfing, schi nautic, canoe sau navigarea pe ambarcatiuni mari.

Fortareata Agia Maura a fost construita in anul 1300, iar in apropiere se afla numeroase case inconjurate de strazi serpuite, pitoresti.

Templul lui Apollo, la care ajungeti fie cu autobuze, fie cu masini inchiriate daca preferati un mijloc de transport mai putin aglomerat. Cu aceasta ocazie, vei imbogati cunostintele de mitologie greaca ale copilului.

Satul Pondi este deosebit prin peisajele pe care le ofera tinand cont de faptul ca a aparut in jurul unui golf. Aici puteti vizita biserici si mori de vant, iar atmosfera este una linistita.

Ce activitati poti realiza impreuna cu copiii

Sporturi acvatice si scufundari. Daca ai un copil energic, caruia ii plac sporturile, in Nidri vei gasi si un centru de sporturi acvatice. Pentru surfing, plajele Agios Ioannis si Vassiliki sunt cele mai potrivite.

Plimbari cu bicicleta si drumetii. Partea muntoasa a insulei ofera trasee potrivite pentru plimbari pe bicicleta sau drumetii, existand marcaje care te vor duce catre sate, padurici sau cascade.

Excursii pe jos sau cu autobuzul, pentru a descoperi impreuna principalele obiective turistice ale insulei.

Recomandare: asigurati-va ca aveti incaltaminte adecvata fiindca plajele sunt pline de pietricele, iar in apa puteti da de arici de mare.

Vacanta pe o insula imbina relaxarea, soarele si apa cu activitati culturale sau sportive, aducand fiecarui membru al familiei tale bucurie si momente placute. Crezi ca aceasta destinatie este potrivita pentru familia ta?

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe