characters characters

Eu cu cine raman? Sau despre divort in familie

Propus de: Cristina Calarasanu   |   15 iulie 2010    |   2468 vizualizări

Varsta: 3 - 6 ani, 6 - 11 ani.

O sa ma opresc in acest articol asupra divortului si asupra modului in care copiii parcurg experienta de separare.
Divortul este un proces care nu se desfasoara si nu se resimte doar pe perioada separarii in sine si este anticipat de tensiunea si climatul apasator sau conflictual cu multa vreme inainte si continuat cu schimbarile ce apar in viata copilului dupa incheierea procesului juridic.

Am sa va invit sa ne aplecam impreuna in randurile ce urmeaza asupra unor aspecte ce tin de ceea ce inseamna separarea si starile pe care le resimte copilul pe tot parcursul acestui proces.

Un climat familial in care apar anumite disensiuni intre parinti, certuri, neintelegeri sau in care se instaleaza tacere, sugerand aparitia unei rupturi, este perceput de catre copil ca o traire de angoasa si anxietate, ca o teama a unui potential pericol. Ca urmare desi parintii evita sa aduca in fata copilului, incearca sa ii ascunda aceste situatii, nu ii spun ce se intampla, copilul resimte din plin tensiunea si atmosfera incarcata din familie.

Tensiunea nu se transmite numai prin cuvinte, ci este adesea perceputa ca gesturi, ca schimbari ce apar in viata de pana atunci a familiei, ca disparitie a unor ritualuri cotidiene, ca dispozitie si reactii a membrilor familiei.

Copiii sunt foarte atenti si sensibili la toate aceste schimbari care apar si adesea ne surprind cu exactitatea observatiilor lor privind starea unuia dintre parinti.

“Mami, de ce esti trista?” intreaba copilul, iar mami ii raspunde ca nu e trista, ca e doar obosita. Copilul accepta raspunsul, dar in interiorul lui stie ca nu este adevarat si ingrijorarea lui ramane aceeasi.

Iata cateva din starile pe care le poate parcurge copilul in situatia de separare a parintilor sai:
  • Confuzia – a sti ca se intampla ceva, dar sa nu iti spuna nimeni exact despre ce e vorba, sperand ca o sa te prinzi singur pe parcurs poate fi extrem de ambiguu si de greu de suportat. Pentru copil, a afla devine o preocupare si in lipsa unor informatii certe, isi va construi propriul scenariu cu privire la motivul pentru care in familia lui se produce o schimbare, au loc conflicte, unul din parinti se muta de acasa sau se muta in alta camera din casa. Adesea copiii afla de la alti copii ce inseamna divortul si cum ajung parintii sa divorteze, acest lucru devenind o certitudine pentru el atunci cand va asocia cele auzite de la alti copii cu cele vazute in casa sau ascultate pe ascuns. Unii copii aleg sa puna intrebari, altii hotarasc sa descopere singuri, insa pentru toti este un demers plin de ingrijorare, suferinta, preocupare si framantare. Confuzia sporeste atunci cand copilul nu stie cu cine va ramane, unde va locui, daca se va muta de la scoala, daca va pleca, daca isi va parasi prietenii, daca isi va mai vedea parintele care alege sa plece.

  • Vinovatia – atunci cand asista la certuri, discutii aprinse, reprosuri sau cand simt ca ceva nu este in regula intre parintii lor, copiii isi atribuie in dese randuri vinovatia, considerandu-se motivul pentru care se intampla acest lucru, chiar daca in realitatea nu este adevarat. Se gandesc ca au fost “rai”, ca nu s-au comportat cum trebuia, ca au dezamagit sau ca parintii s-au suparat pe ei. Un moment extrem de dificil este acela in care copilul va fi pus sa aleaga intre cei doi parinti. Oricate argumente i s-ar da in favorarea unuia sau altuia, el nu poate sectiona dragostea lui in doua si nu se poate imparti intre cei doi. Pe oricare l-ar alege, uneori constrans de factori exteriori, se va simti vinovat fata de celalalt parinte. Copilul nu ar trebui pus in situatia de a alege, ci in situatia de a se constitui un demers comun de a petrece timpul cu el, impreuna sau separat. Astfel, parintii sai se vor separa ca si cuplu conjugal si nu ca si cuplu parental, el va avea in continuarea o mama si un tata, nefiind obligat sa renunte la unul dintre ei.



  • Incertitudinea – familia este garantul stabilitatiii si securitatii copilului. In momentul in care au loc schimbari, intregul univers al copilului se clatina si uneori ii este dificil sa integreze aceste schimbari. Unul din parinti nu va mai locui permanent cu el, se vor muta in alta casa, poate fi mutat la o alta scoala sau in alt oras, va avea alti colegi, poate aparea un partener nou in viata parintelui cu care locuieste etc. Starea cea mai prezenta este cea de nesiguranta si de a fi parasit. Pot aparea manifestari ale copilului care pana atunci nu existau (accese de furie, crize de plans, comportamente violente izolare) care exprima ceea ce copilul nu poate pune in cuvinte, neputinta sa de a opri cumva aceste schimbari, de a-si impaca parintii, de a-si reuni familia.

  • Furia – expresie a suferintei si neputintei, furia apare ca singura modalitate de manifestare si de descarcare a trairilor si sentimentelor amestecate. Ea poate fi indreptata catre ambii parinti, catre parintele considerat “vinovat” sau poate fi deplasata catre membri ai familiei (bunici, veri, frati) sau din afara familiei (prieteni, colegi, educatoare, persoane straine).

  • Tristetea – o alta expresie a suferintei copilului, tristetea poate lua diferite forme: o retragere a copilului din social, lipsa de a mai participa, de a se mai implica, apatie, plans facil, o crestere a sensibilitatii si iritabilitatii, o scadere a rezultatelor scolare, sau chiar prin aparitia unor imbolnaviri repetate sau stari de rau care nu au o cauza medicala, dar care pot fi puse in legatura cu climatul familial.

  • Abandonul – plecarea unuia dintre parinti, disparitia lui din planul cotidian, din activitatile de zi cu zi facute impreuna, din obiceiurile intemeiate in timp confera copilului trairea starii de abandon. Ceea ce simte el este ca parintele pleaca definitiv, ca il va parasi pentru totdeauna ca si cum ar fi murit, ca nu se va mai intoarce niciodata. De aceea, unii dintre copii se comporta ca si cum ar fi ramas singuri, ca si cum nu ar mai avea tata sau mama sau refuza prezenta parintelui care a plecat, incercand sa anuleze, sa distruga figura lui. Aceasta opozitie nu este altceva decat exprimarea suferintei sale si nu se constituie intr-un motiv real de respingere a parintelui.

  • Refuzul – incapacitatea de a accepta separarea este insotita adesea de refuzul copilului de a accepta ceea ce se intampla si de a se adapta noii realitati. Astfel, se comporta ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, vorbesc despre parinti ca si cum nu ar fi divortati, pastreaza la nivel de fantasma o familie asa cum si-a dorit-o el si o imagine ideala a parintilor care nu s-au separat. Pot aparea eforturi de a impaca cei doi parinti, opozitii si proteste vehemente cu privire la aparitia unor noi parteneri in viata parintilor.

  • Agresivitatea – manifestarile violente ale copilului pot aparea atat in raport cu ceilalti, cat si in raport cu propria persoana. Copilul poate vorbi urat, poate lovi, strica sau se poate lovi in incercarea de a pune in act tensiunea si teama pe care o resimte, de a exprima furia si confuzia si a intelege anumite situatii cu caracter traumatic la care asista si pe care le poate relua la randul sau. Agresivitatea este unul din primele simptoame ale unui climat tensioat sau conflictual si una din primele modalitati ale copilului de a-si exprima suferinta.

Este importanta pregatirea copilului pentru ceea ce urmeaza sa se intample. A-i comunica cum stau lucrurile, in ce situatie se afla relatia parintilor sai, ce hotarare au luat, de ce procedeaza asa si in special a afla care este parerea copilului si cum simte el ceea ce se intampla este o modalitate de a fi langa si el si reduce posibilitatea aparitiei confuziei si scenariilor pe care si le va face in mintea lui.

Multi parinti ma intreaba daca nu este mai bine pentru copil sa divorteze decat sa traiasca impreuna intr-un climat tensionat sau rece. Nu exista un raspuns standard la aceasta intrebare. Fiecare familie simte cum poate functiona si cum se reflecta aceasta functionare asupra membrilor ei. Numai ei pot lua o decizie impreuna cu privire la ceea ce simt ca este mai bine pentru ei.
 

Cristina Calarasanu
cpap.cristina@gmail.com

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

  • Reactiile copiilor la divortul parintilor
    Reactiile copiilor la divortul parintilor
    02 august 2023   

    Principala grija a parintilor care decid sa divorteze este legata deseori de echilibrul emotional al copiilor. Cum se vor adapta cei mici la aceasta schimbare si cum pot fi ajutati sa o depaseasca mai usor? Iata cateva reactii frecvente ale copiilor la divortul parintilor.

  • Mama singura
    Cum se dezvolta copiii crescuti de mame singure
    18 martie 2022   

    Din ce in ce mai multe mame isi cresc copiii singure, fie ca urmare a unei alegeri personale, fie care urmare a separarii sau a pierderii partenerului. Ce spun cercetarile despre dezvoltarea copiilor crescuti de mame singure? In general, acestia evolueaza la fel de bine precum copiii crescuti de ambii parinti.

  • Primul Craciun dupa divort
    Primul Craciun dupa divort. Cum il putem face mai usor pentru copii
    21 decembrie 2021   

    Sarbatorile de iarna pot fi in mod special dificile pentru copiii ai caror parinti au divortat recent. Daca este primul Craciun dupa divort, tristetea, singuratatea, vinovatia si chiar gelozia pot fi emotiile prin care trec atat parintii, cat si copiii, in incercarea de a se adapta la un alt fel de sarbatori.

Mai multe