characters characters

Cu “limitele” dincolo de “lupte”!

Tot conectarea este Solutia. Cu "S" mare!

03 aprilie 2019    |   1079 vizualizări

Varsta: 0 - 3 ani.



Uneori viata de parinte pare o lupta?!?


Imbracarea, iesirea din casa, drumurile cu masina, intoarcerea acasa, toate par un exercitiu de rabdare, de negociere si de continuu test la o disciplina importanta: Rabdarea.


Oboseala, rutina extenuanta, responsabilitatile si toata senzatia pe care o ai de one man show te pot deconecta de la manifestarea rolului de parinte asa cum ti-l doresti. Practic, intri pe un fast forward mereu, un mood care nu te avantajeaza si cu care nu poti hrani relatia cu copilul tau, asa cum ti-ai dorit.


Uite cateva idei pentru zilele in care uiti de aceste ingrediente magice de mai sus.


“Esenta” limitelor


Fie ca vrem, fie ca nu vrem, traim intr-o lume unde limitele exista. Si sunt utile. Copiii nostri au nevoie de limite pentru a se dezvolta armonios si pentru a simti ca au “stalpi de rezistenta” in viata lor.


Am povestit cu Diana Vijulie despre limitele pe care sa le punem in educarea copiilor nostri, importanta lor, reglajul fin dintre blandete si fermitate si cateva “trucuri” in ceea ce priveste adoptarea unor limite sanatoase.


Diana este consilier pentru dezvoltare personala, instructor certificat in disciplina pozitiva, blogger si mama a doi copii. Diana a creat Comunitatea mamelor reale, comunitate cu peste 2400 femei strasnice.

 

De ce exista nevoia de a impune limite. Ce sunt limitele?

Pentru a se dezvolta armonios, copiii au nevoie de limite. Limitele ii ofera copilului o perspectiva asupra mediului in care creste si il tin in siguranta, dar nu numai atat. Un copil are nevoie de limite si pentru a se putea concentra pe alte procese din viata sa. De exemplu, parintele stabileste o limita, iar copilul poate folosi energia pe care ar fi irosit-o in procesul de decizie pentru a-si dezvolta alte abilitati. Desigur, este nevoie de un bun echilibru intre limite si putere de decizie, astfel incat copilul sa aiba si control asupra vietii sale, dar nici sa nu fie supraresponsabilizat cu infinite decizii legate de viața sa.

Limitele sunt, in general, de doua feluri: limitele de siguranta (a copilului si a celor din jur) si cele de nivel social (care includ a nu deranja pe ceilalti, dar si a invata sa respecte nevoile celor din jur; inclusiv nevoile mamei). 

 

Pare foarte usor, dar nu este. Mai ales daca nu vrei sa dai stabilesti limitele cu “ajutorul” Recompenselor/Pedepselor.

 

Foarte important este cum stabilim si cum comunicam limitele. Ele trebuie puse cu blandete si fermitate in același timp. De asemenea, sunt foarte mici sansele ca parintele sa se faca auzit atunci cand transmite limita din alta camera si mult mai eficienta este metoda in care parintele se apropie fizic de copil, face contact vizual cu el și se pune la acelasi nivel in timp ce comunica.

 
Spuneam despre blandete si fermitate. Blandețea se refera la acceptarea si intelegerea protestelor copilului si a situatiei care ii provoaca disconfort (indiferent ce parere ar avea parintele despre situatia respectiva, parerea nu va sterge cu buretele emotia copilului), iar fermitatea la mentinerea limitei, in ciuda acceptarii si intelegerii. De exemplu: ”Stiu ca iti e greu să închizi acum televizorul. Pare sa fie ceva foarte important pentru tine (blandete). Si a trecut timpul pe care am stabilit ca o sa-l petreci in fata televizorului. Acum o sa-l închid (fermitate)”.

 

Exista vreo “solutie magica”? Cuvantul de ordinea: Conectarea

 

Copiii sunt mai receptivi la a respecta limitele atunci cand sunt conectati emotional cu parintii lor, asa ca o metoda eficienta pentru a primi mai putine proteste odata ce parintele stabileste o limita, este un moment scurt de conectare cu copilul inainte de a aplica limita. In exemplul de mai sus, parintele poate urmari impreuna cu copilul o parte din emisiune, aratandu-se interesat autentic de ceea ce-l intereseaza pe copil.

 

 

Adauga tu primul comentariu:

  • Numele tau
    *Camp obligatoriu
  • Scrie aici comentariul tau!
    (maxim 1000 caractere)
  • Introdu codul de securitate alaturat

    Nu înţeleg codul
    *Camp obligatoriu

Citeste si alte articole din aceasta tema

Mai multe